duminică, 13 februarie 2011

Despre foste

Nu vorbim de conceptul de fostă. Ci numai de cele care insistă, și insistă, și găsesc fel și fel de motive să caute/să mențină legătura cu foștii, mai ales în miez de noapte și pe ascunse. După mult timp, inclusiv după ani de zile. Deși au alți iubiți, alte trasee de viață. Dar țin legătura obsesiv cu foștii, cu familiile lor, cu visele foștilor. Și, mai ales ziua, când ele zâmbesc în față actualelor foștilor lor, cu cea mai inocentă detașare.

Fostele astea sunt coșmaruri și terori pentru actualele. Indiferent că vorbim de terori nocturne, inexistente au ba, ele există. Devin anxietate și frustrare pt actuale, inclusiv unde nu e cazul. Bine, aici e discutabil oricum, sunt cazuri și cazuri.

În general vorbind, însă, eu rămân la ideea de GRRRR!!! față de fostele care nu lasă în pace! Aud deseori în jur, am pățit și eu, ohohoo1 Dar eu fac parte dintre fericitele care nu (mai) au de ce să se teamă. Sufletul și siguranța de sine știe de ce! Însă mi-a rămas gărgăunele pe creier, unul mare și negru ca dracul gol. Ghearele mele stau la naftalină și probabil or să mucegăiască. Dar sunt pregătite de atac, dacă mi se dă ocazia.

Fostele insistente sunt destinabile acelor oameni care își ratează marile iubiri, doar pe principiul satisfacției sexuale inconștiente la acel moment. Că, deh, dacă sunteți/vă credeți tauri (bașca, aveți nevoie de confirmare/statuare), apoi suportați consecințele!! Nu vă mai întrebați pe unde ajung coarnele, sigur nu în pereții propriei case sau în orgasmele bietelor foste, și nici în potența următoarei clipe. Și apoi, valea din viața care chiar conta. Nu mai contează beția, impulsul de moment sau alte motive, căci rămân doar motive, căcățișuri, în fața monstruozității înfăptuite față de iubirea actualei. Și poți să te pui și în sapă de lemn, o femeie (dacă așa vrea ea) uită greu trădarea (acu, dacă e mai slabă și trece peste, nu discutăm asta, sunt și alte conjuncturi, obligații, sunt copii, alte chestii).

Fostele de care vorbim, umblă cu cărți de joc (la figurat vorbind). Așii lor din mânecă sunt remedii pentru propriul suflet dar ajung, în timp, obiecte de tortură pentru dorințele lor. Actul sexual devine pentru ele marea piesă de teatru, care se va termina, de fapt, simplu și direct. Pa și pusi! Actul de comunicare devine pentru ele propria minciună, pe care ajung să o creadă. Pentru că poate deveni punte de legătură între solidaritatea foștilor cu actualele lor și cu prezentul lor.

Fostele sunt motive de închinăciuni pentru actualele, sau de râs. De bârfit și de înfruntat. Fostele sunt egoiste. Devin brute în a învăța pe ei, bărbații, pasiunea prin prisma compasiunii (eheheeei!) și își opun acțiunile unor forțe benefice. Devin cancerul altora (și nu din cauza generalizării excesive a conceptului de fostă, ci din cauza insistenței lor în viețile altora). Fostele acestea nu știu când să renunțe. și fac propriile vieți, dar în sufletul lor se țese pe veci plasa periculoasă a sfidării. Pot să treacă și 10 ani, tot își vor aminti/încerca ele ceva. V-aș sfătui să lăsați în urmă trecutul și să nu mai fiți indiferente față de propria suferință. Fericirea pe care o căutați este o limitare a întrebărilor și așteptărilor pe care le vreți voi. Căci aia nu e fericire, aia devine valea plângerii. Și o să plângeți mult și bine. Căci, se pare, nu vă ajunge trecutul. Mai ales dacă oamenii care au fost importanți pentru voi, acum sunt fericiții posesori de neveste sau altceva. Sau vă place ideea de antene la purtător?!

Eu am pată pe unele foste, mai ales pe una anume. Nu am nimic cu ele, cu ea, Doamne iartă-mă, că și eu sunt fostă pentru alte actuale. Dar eu nu păstrez legăptura cu foștii. șla o adică, salut, sănătate, la muți ani și cam atât. Nu intervin în viețile lor și nici nu mă interesează ce fac. Sunt fericită cu viața mea, spre disăerarea altora, dar nici că-mi pasă. Trecutul e zero.

Am ce am cu fosta/fostele care nu înțeleg să stea în banca lor nici după ani de zile. Adică nici când omul care a făcut parte din viața lor, acum are propriul drum și este mai mult decât clar că nu-l mai interesează trecutul. Deși pupila fostei se dilată și acum cînd aude de fostul ei, actualul alteia (mă întreb dacă e vorba tot de pradă și prădător sau de orgolii tembele, ami ales când se joacă murdar și cu călcări pe cadavrele altora). Indiferent că fostul, actualmente, e însurat sau la stadiu de iubit care a petrecut ani de zile și petrece în continuare, cu actuala. Așa că, dacă fosta îl sună în miez de noapte, când actuala (devenită soție/concubină sau rămasă la stadiu de iubită, după caz) doarme adânc și profund și habar nu are, e jale. E jale pentru demnitatea fostei, crezând că, spre deosebire de alți adulți, ea rămâne specială, interesantă, oau! Și că, unde a fost foc, rămâne fum. Dar ce te faci, dacă fumul ăla devine unul înnecăcios și puturos, încât foștii lor și actualii actualelor ajung să-și smulgă părul din cap de draci, pe de o parte (nimerind în discuții inutile cu actuala), și să se înfoaie în pene, pe de altă parte (vai, ce căutați suntem, ce amintire mi-a păstrat, ce important sunt, mă vrea înapoi dar deh, acu pot s-o refuz!!! (sau nu?!)). E jale și pentru actuală căci, la un moment dat va descoperi telefonul, conversația, ideea. Se va stresa , va discuta pașnic cu actualul/soțul/concubinul sau va face ca trenul și ajunge direct la istericale, plânsete, bănuieli-monstru, discuții cu fosta, chiar păruieli. E jale și tare mă mir ce Dumnezeu e în capul fostei/fostelor. Or crede, poate, că moștenirea genetică și anumite aspecte exterioare/intelectuale le face să rămână mereu cele mai cele pentru fostul, căci au petrecut niște clipe atât de minunate cu fostul și clipele fostului cu actuala lui sigur nu sunt atât de superbe!

Eu fac parte din tagma celor pașnice. știu ce am de făcut, dacă ar fi cazul. Și a fost cazul și am făcut ce a fost de făcut. Unde a fost nevoie, am lămurit elegant și atât. Căci mă bazez pe disocierea de alte exemple, mă bazez numai pe ce văd în fața ochilor/simt/detectez, cum vreți să-i spuneți. Manipularea reciprocă devine pentru mine principalul argument că fosta (pentru majoritatea bărbaților, chiar dacă aceștia nu o vor uita ca și om, nu ca și femeie) rămâne doar o fostă și atât, dacă nu mă arunc în aventura cunoașterii a ceea ce mi se pare mie că văd, dincolo de ceea ce este de fapt (chestie inaplicabilă în cazul celor care își prind actualii cu fostele în flagrant).

Ei bine, vă dau o veste: vă asigur din proprie experiență ca trecutul în unele cazuri rămâne trecut. Că prezentul (prezenta, actuala)dacă știe ce vrea de la viață, cum vrea, dacă –mai ales- e compatibilă cu fostul tău/actualul ei, îi lasă lui libertatea de spațiu și viață și face o mie și una de lucruri pe care tu nu le-ai făcut pentru el și, mai ales, au o altfel de relație decât ați avut voi (nu degeaba v-ati despărțit! )… clar, e jale pentru tine, orgoliul tău și biata ta mândrie spânzurată în dorințe deșarte. Căci, te rog să mă crezi, a te plânge la fostul inclusiv când ai probleme, e o armă care nu mai prinde. Dacă el nu își recunoaște nici sieși că tu mai ții la el, e problema lui. Dar problema ta devine obsesia. Devine o armă care se pierde în persuasiunea timpului tău și o face câștigătoare pe ea, actuala. Biata ta armă prinde la unii, nu prinde la alții.

Nu are nici o relevanță că fostele s-au trezit după ani de zile și au –primit—revelația despre trecut și foștii lor. Că ariile lor de metode aplicabile tertipurilor murdare se învârte în cerc vicios și în care ajung, de multe ori, numai ele (fă altuia, cazi tot tu în capcana ta!). Cred că aceste foste au nevoie de un profund proces de revictimizare față de propria viață sau, mai bine zis, de cunoaștere a responsabilității proprii și sociale. Dacă nu lași omul în pace, nu rezolvi nimic. Dacă omul stă de vorbă cu tine în miez de noapte, ori e plictisit, ori are chef să fută ceva (fără să știe actuala), dar nu o va lăsa pe ea pentru tine, mai rar astfel de cazuri. Iertarea ajunge să rănească, să se transforme în ură inutilă și în obsesii de rahat.

Le-aș dori fostelor să le fie milă de propria demnitate și de propriul timp, să-și acorde lansa unui nou început, nu unor insomnii legate de trecut și exacerbări sexuale, că e degeaba. Disperarea voastră devine trofeul celor pe care îi tot căutați. Conflictele nu respectă regulile vieții și, dacă le-o faceți altora, la un moment dat, o veți păți și voi din partea altora.
Că așa e în viață, ce nu-ți place, nici altuia nu-i face!
Oana Roventa Micu aka Jamilla!
(art. publicat și pe redwind.ro)

Niciun comentariu: