marți, 29 iunie 2010

De dragoste

R. doarme, ajunse din călătorie. Mă uit la el și știu. El e omul meu. El e drumul pe care îl vreau, lângă care rămân eu însămi. Culmea e că senzația e mai mult decât senzație, o știu mai mult ca oricând. Doarme atât de frumos, iar eu nu mă pot gândi decât la dimineața care va veni și la zâmbetul meu. Liniște existențială și de bine, liniște în totalitatea zâmbetului sincer. Asta sunt acum.
Știți senzația aia, când privești ceva/pe cineva, și știi pur și simplu, că privirea aia e o revelație în sine?
Sunt fericită.
Nu e de ajuns să privești, dar eu știu că, pentru mine, e de ajuns că ȘTIU DEJA unde este lumea mea.

Jamilla!

sâmbătă, 26 iunie 2010

Fix 7 zile

Atât mai am de astăzi până la ziua cea mare. Și când mă gândesc ce semnificație are 7-le în lumea asta, în tot, nici măcar nu avem idee cât de recognoscibilă poate fi lumea prin ochii unui 7. Spunea Coelho într-o carte, -multe se pot întâmpla într-o săptămână-.
Da, am emoții cu carul, până la Dumnezeu și înapoi și singurul lucru care mă supără acum, este că sunt răcită de miercuri și nu îmi mai trece odată iar gâtul mă tot doare de aproape o lună, m-am cam săturat de sensibilitatea organismului meu. Mă îndop cu vitamine, calciu și D3, Theraflu și degeaba (nu prea am voie antibiotice). Da, fraților, știu că am imunitatea scăzută, dar trebuie să mă pun pe picioare!! Nu o să fiu un zombie leșinat în ziua nunții, asta e CLAR!
Rochia mea Maggie Sottero -Tabrett- e gata, mă așteaptă. La fel și săndăluțele, Anne Klein - Halima light gold/silver leather, voalul cu perle, accesoriile Carla Brillanti, tot cu perle.
Mă mai așteaptă și buna dispoziție, cheful de distracție, de a face atmosferă, emoțiile, gândul că voi fi mireasă (nu râdeți, doar știți că, pentru noi femeile, e ceva important încă din copilărie), nerăbdarea, așteptarea....
Soțul meu are emoții și el, deși alt gen. Știu însă că va ieși super bine, s-a implicat toată familia cu tot sufletul, am avut și avem sprijinul tuturor, inclusiv al nașilor, din plin!!! - eu bunăoară, am avut și o criză de panică/plâns de 2 ore săptămâna trecută- nici nu mă gândesc să devin Bridezilla (mă controlez, inspir, expir, ha ha :-)))) )
Nu mai rămâne decât așteptarea cu sufletul la gură, pregătirile, iarăși emoțiile - sunt varză, ce să mai!!!!
Printre toate astea, zâmbesc tâmp uneori, continuu, ireal, pierdută :-)))) M-am integrat în lumea asta prin felul meu și cu dragostea celor din jur. Îmi trăiesc sufletul fără discrepanța dintre timpul pierdut și viitorul câștigat, mi-am dobândit încrederea în propria bucurie și clipă. Nu mai știu să mă simt singură și îmi place al naibii! Nu fac altceva decât să fiu, pur și simplu, dincolo de copilul care eram și dincolo de omul care mi-ar fi plăcut să fiu, vreodată.
Cel mai mult îmi place ce simt, și anume cu toată ființa, că el, soțul meu, este omul meu. Simt că mă văd îmbătrânind lângă el, indiferent prin ce încercări ne va trece viața sau destinul. Indiferent cât derău poate fi uneori în viață, pe lângă bine, dar suntem noi amândoi împreună. (nu am să o dau în siropoșenii, stați liniștiți :) ). Asta înseamnă că învăț să ascult, pe mine, pe el, lumea fiecăruia, că învățăm să coexistăm cu toate cele.... înseamnă că mă pot redescoperi în fiece clipă alături de R.
Sunt eu, rămân eu, dar sunt totuși, alta!!!
Jamilla!!!

miercuri, 16 iunie 2010

12 iunie

O zi extrem de importantă pentru mine, pentru noi doi și nu numai. Am devenit dna N.
Și nu mă refer la faptul că o hârtie ține dragostea a doi oameni, la mersul vieții, ci la curaj, la împărtășirea a ceva in 2, la EL PT MINE ȘI EU PT EL, NOI AMÂNDOI.

Zâmbesc întruna. Și mai am și o păcătoasă de diaree de câteva zile!!! Iar emoțiile m-au cam deșirat sâmbătă, la primărie. El a rezistat mai bine ca mine în privința aceasta!!! Dar ce de poze am făcut!! Ce petrecere faină ne-au pregătit cei dragi (familia și apropiații)!!!!! Momentul serii a fost înspre 10-11 noaptea, când Carmen a adus tortul, înconjurată de câțiva dfintre cei dragi, fiecare cu 2 torțe în mâini. Am lăcrimat pe furiș :-) Ce amintiri, ce seară... și încă avem de recuperat în privința odihnei....:-)

Revin :-)

J.!!!

marți, 1 iunie 2010

Azi, acum, aici

Azi parcă nu miroase a primăvară, ci a ploaie de toamnă.
Azi sunt mai liniștită (dar pe de altă parte, din ce în ce mai stresată, acuș în iunie vine momentul X și în iulie momentul Y).
Știți nerăbdarea aia ca de copil, când știe că trebuie să primească ceva!? Așa și eu, dar știu și că primim exact ce dorim (câteodată), deci ar trebui să am grijă cu timpul și clipa și de ceea ce am. PENTRU CĂ HABAR NU AM SĂ APRECIEZ DELOC, din păcate. Și ăsta e stigmatul meu.
Oricât îmi doresc, nu mă pot alinia mereu la adevărul esențial al sinelui. Am vorbele mele fără glas, am dorința mea de mai bine, am mereu, dorința de a aștepta ceva. Acum, azi, bine ar fi să nu mai amân timpul.
Când aud de alții, suflete nemuritoare, zic că sunt o norocoasă, mereu am fost o protejată a sorții. Dar oare chiar știu!?!? Știm?!?!
Azi sunt simplu, eu, J.

,,A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare,,. (Nichita Stănescu)
ps: nu sunt tristă! Sunt doar intrigată că, până la vârsta asta, încă nu am învățat să mă autoeduc în privința propriilor adevăruri. Și mai am pretenția să-i înțeleg cu adevărat pe cei de lângă mine.