duminică, 29 martie 2009

LA MULȚI ANI, LIZUCA!!!!

Elisa. Eu o alint Lizuca.

Am crescut împreună, am mâncat din aceeași farfurie. Mi-a suportat toate toanele, nervii, m-a alinat când am avut prima decepție din dragoste, la 16 ani. Ea e printre puținii care îmi trântesc verde în față exact ceea ce gândesc. Lucru rar, nu-i așa?


Lizuca nu se sperie de punctele de cotitură ale vieții, cel mult, se enervează, se consumă mai mult decât enorm, dar le depășește cu brio. Deși mai uită de diplomație, beneficiază de o simplitate autentică în interrelaționarea cu ceilalți, încât nu ai cum să nu o asculți. Părerea mea.


Deși uneori suferă mai mult decât ar trebui, poate vedea dincolo de limitările fiecăruia. Ia omul așa cum e, cum perfecțiuni și imperfecțiuni.


Îi place să ia atitudine, să fie dominantă (uneori mă scoate din sărite de-a dreptul, la fel cum și eu o scot din minți pe ea, mai ales când sunt ireal de cicălitoare), dar într-un mod care inițiază deschiderea în profunzimea unui lucru sau a unei experiențe.


Lizuca nu caută o scuză pentru toate pe lumea asta, ea trebuie să le găsească esența și soluțiile. Dacă o vezi, zici că e arogantă și încrezută, dar eu știu că e mai normală decât mulți alții într-o lume deja prea des anormală.


Lizuca e unică în felul ei, autodidactă și își face remarcată prezența oriunde. E o sufletistă și jumătate și adorăm să ne plângem de milă împreună sau să ne descărcăm nervii și durerile una în fața celeilalte. te ajută necondiționat. Are o viziune clară asupra propriului fel de a fi și un optimism de-a dreptul dezarmant. Pentru asta și pentru multe altele, o iubesc ca pe sora mea.


Elisa, LA MULȚI ANI !!! Fie să ți se împlinească cea mai puternică dorință anul ăsta.


Jamilla!!


duminică, 15 martie 2009

Cititorule, cine ești tu?

Pornind de la poezia lui Rabindranath Tagore (Robbi Thakur):

*****
Cititorule, cine ești tu...?
cititorule, cine eşti tu oare

care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nicio singură floare
din belşugul acestei primăveri
niciun singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpuraţi de lumini...
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai’nainte
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.
*****

Te întreb, cititorule:
- cine ești tu? (rol de....)
- ce vrei de la ziua de mâine?
- ce vrei exact acum?
- cine simți că ești?
Vreau să știu cine ești, nu cine ai vrea să fii. Cine simți că ești. În raport cu tine, cu lumea, cu tot ce vrei tu.


Eu sunt Oana. Dar și Jamilla. Extrema dintre extreme, un simplu om. Iubita lui R. Fiica alor mei. Asistent social, uneori scriitoare (miiiiică-mititică!), alteori cu suflet de arăboaică. Încăpățânată ca un catâr și o fricoasă. Excentrică și impulsivă, uneori nechibzuită. Naivă, generoasă, dar și egoistă. Locul meu e între verde, să merg pe el și să curgă. Între cei dragi și între ceea ce îmi place să fac. Sunt cine sunt și îmi place. Aș fi vrut să fiu mai dură, dar sunt cine sunt. Așa este scris.

Vreau de la ziua de mâine zâmbet.

Exact acum vreau o plimbare cu R. și o cafea tare.

Simt că sunt exact cine simt eu. Prin ochii mei sunt eu și sunt mereu alta prin ochii fiecăruia din jurul meu.

Jamilla!!!

vineri, 6 martie 2009

FEMEIA SÂNGELUI

*****
*****
MOTTO :
Nomadă în lumea dansurilor fără de glas,
am să încerc mereu a-ţi da înapoi fiinţa,
dansul de mâine ce femeie din nou
te va face pentru destinul tău,
am să dansez şi eu pentru tine în vremuri demult apuse
şi tot eu am să fiu înapoia dimineţilor,
cu o soartă de ţinut în braţe înainte.
Ai să umbli pe văluri cu bănuţi sunând timpul în vise
de reîntregire cu femeia sângelui -sufletul tău- printre îngeri
din inima lumii tale date nouă.



*****

Nomadă în lumea dansurilor făr´ de glas
cu anii vârstei pe umerii unei cămile
dintr-o fotografie cu femeia sângelui
toată în văluri de viaţă şi culoare
cu fire aurii pe după gât, zadarnic în fugă.
Nomadă pe ritmuri de Orient în război plin de coliere din timp,
cu ochii din trecut pe umeri cu mersul furtunii spre fata-morgana,
spre lumea dinapoi
cu urechea fără de glas şi cu tăcerea plină de oameni
pietoni printr-un deşert agitat în furtuni şi vieţi de un roşu tiţian,
cu sângele pasional lustruind pe geamuri dorinţa lumii
învârtindu-se pe ritmurile tobelor cu bănuţi de zâmbet
pe lângă coapsele acoperite de voaluri transparente.
Nomadă în lumea dansurilor făr´ de glas,
femeia sângelui netrecut peste ape,
nestrecurat prin sită,
imprimat în tălpi arse de nisip din soare
dansând ritmic propria viaţă prin deşert, printre pământeni
cu voaluri din amintiri şi cu soarta de mână acum
şi nisipul arde tare, şi mintea doare
şi aerul zbate muzica secundei din gând împrejur.
Un dans urlând din gesturi scoate altă femeie
ţinându-şi propria viaţă de lesă,
miraj de nomadă prin sufletele altora lăsând sânge din priviri în urmă.
Şi am să caut soartă de ţinut în braţe înainte.
Şi tu ai să umbli cu noi în vis,
pe văluri de bănuţi sunând timpul înspre zări.


*****

JAMILLA!!!









ps: fotografia este de pe nea gogu, dar nu mai găsesc adresa respectivă.

duminică, 1 martie 2009

De Mărțișor

LATER EDIT: am văzut la IsabelleLorelai : Invitaţie la concertul de caritate „Salvaţi un Înger - Luca-Ştefan”. Copiluţul acesta are nevoie de noi. Nu te rog, îţi arăt doar. Nu e greu. Chiar şi 5 ron de fiecare înseamnă ceva.
*****
Azi, din gânduri și umbre, din zâmbete și ghiocei, trandafiri, mi-am regăsit sinele.

Dimineață eram așa de tristă, am plâns un pic gândindu-mă la ce nu am încă. O proastă, veți zice!!! Ei, dar sufletul e sucit, mulți o știu. Nu, nu am probleme grave, pur și simplu, m-a trăsnit o astenie..... sau mai bine zis, m-au trăsnit gânduri și frici demult apuse.


Clar, am avut prea mult timp liber azi, de-am avut timp să gândesc atât. Noroc cu stăpânul inimii mele, a apărut cu un trandafir superb și m-a înveselit teribil. EL mă face cu adevărat fericită. Îmi dăruiește ce nu aveam cu totul înainte: nu numai iubire pe de-a întregul, ci și acceptare exact așa cum sunt. Îmi iubește și calitățile, și defectele deopotrivă. Sunt ochii lui, e zâmbetul meu. E sufletul meu întreg, e totul pt mine.


De unde, de neunde, priveam pe geam, cerul. Laura nu mai e printre noi astăzi, dar e vie în sufletul meu și al familiei ei. I-am dăruit în gând un ghiocel.


Zâmbesc, trăiesc și mă străduiesc. Nu am totul, am aproape totul și nici nu știu dacă voi avea vreodată tot ce îmi doresc. Dar am senzația, conștiința faptului că voi încerca mereu să lupt pentru mine și cei dragi, să mă zbat.


Ghiocei în curte, ghiocei și trandafiri în sufletul meu. primăvară în ochi, lacrimi pe buze. Îmbrățișare din suflet, bucurie în palme. Zâmbete peste zâmbete și iarăși bucurie. Iubitul meu.


Asta am primit eu azi. Gânduri și mesaje de dragoste de la cei dragi (nu din alea formale, că vezi Doamne, sunt femeie și trebuie să primesc mărțișor, nu!), tumbe de la Alfie și o cafea dimineață la 9 de la Irinuca. Și un mesaj din suflet de la mama Laurei. Cât am zăpăcit-o și pe Irinuca, prietena mea, cu crizele mele de sine, numai Dumnezeu știe. A fost o scumpă de dimineață, am țârâit-o cu noaptea în cap să se scoale, că vin la ea și mi-a făcut cafeaua exact cum îmi place, neagră și cu multă spumă. Și am povestiiiit, câte în lună și în stele. Noroc că stă aproape de mine.


Mi-e dor de Ioana, colega mea 3 ani, de la cămin în facultate, prietena mea și partenera de nebunii, Tweetie îi zic eu. E peste mări și țări, la dracu în praznic, e în State. Nopți întregi am râs ca spartele, ne-am certat ca chioarele, ne-am împărțit bune și rele. Surioară, să faci bine să te întorci repede de acolo, că nu te-am văzut de ceva ani. Trebuie să vin în Mureșul ăsta al vostru, să mă duci la teatru. Mi-e dor de cum râdeam cu tine și frate-tău până făceam pe noi. Chiar, Fiscu pe unde-o fi acum?!!? Mai știi, ne-a prins portarul noaptea, când ne-am dus la toaleta baieților.... noi două eram prea cucăite de somn să realizăm că nu avem decât maiou și chiloți pe noi.... că mergem în direcția altor toalete. Colac peste pupăză, eu am și adormit acolo. Ce am mai râs, ca spartele! Mai știi vinul fiert iarna și săniușul pe pungi de plastic?!?!


Mi-e dor de Bibiuța. Fătuca asta mi-a suportat și ea toate nebuniile și boacănele în facultate. Mă accepta și mă acceptă cu toate nebuniile mele de arăboaică în suflet. Mi se năzărea să ies pe stradă cu voalurile în cap, avea fătuca asta destulă vână în ea să pună toți arabii de pe stradă pe fugă și să scap nevătămată. Când mă apucau isteriile, ea îmi suporta crizele de nervi. Ea și cu soțul au trebuit să mă care în brațe, săracii, până la facultate când și-a rupt subsemnata piciorul în 2 locuri și am avut câtamai ghipsul. Când am leșinat, ea și Ioana s-au chinuit cu mine. Mamma mia, cât am mai râs atunci! Cum merg în mall la Vl, cum o țârâi la telefon. Dar merg rar, fir'al dracu să fie!!!! Băi fată, mi-e dor și de momentul ăla când m-au bușit spaima lumii și plânsul în spital, după ce mi-am rupt piciorul, zău, ești o mamă nemaipomenită!!!!

Mi-e dor de Anca, Ancuțica, altă colegă de facultate, altă parteneră de râsete și boacăne, care stătea cu un etaj mai sus în cămin. Anca a suportat drumul cu salvarea alături de mine, hurducăielile și apoi, o noapte întreagă cu stoicism să stea cu mine la Urgențe, când m-a luat iar salvarea pe sus după o criză de calciu și un leșin de am dat cu capul de scările căminului, când Ioana era plecată. Anca a cărat după ea în noaptea aia cursurile, să mai învățăm ceva, că dimineață aveam examen. Și chicoteli pe înfundate. Frumoase vremuri. Cine dracu putea învăța printre spaime și seringi, răniți și sânge la urgențe, și io cu perfuziile în mâini.... mamă ce am mai râs amândouă atunci de asistente și de mine!!!!

Băi fraților, cum au trecut atâția ani de la studenție!?!? Zău dacă știu...


Deși nu l-am văzut de 2 ore, mi-e dor de stăpânul inimii mele, deja. Mă uit întruna la trandafir, da, o să ziceți că sunt nebună. Ei bine, în momentul ăsta sunt nebună de dragoste.


Iubesc timpul, dar nu iubesc depărtarea. Iubesc ghioceii, dar nu iubesc zările.


MEREU ACEEAȘI, MEREU AICI. Vă doresc o primăvare frumoasă, un gând bun și o îmbrățișare caldă-caldă.


Jamilla!!!
PENTRU LAURA:
Pe urme de poveste


greu mai ştiai înspre ce zări vrei,
alinare nu voiai, doar lumină...

căutătoare de aur pe urme de poveste
lacrimi nu învăţaseşi să-ţi faci, ca zestre...

zâmbeai mai blând,
neştiut, lumina era cu noaptea în gând,
în umbra unui copil...

şi timpul tău nu-ţi legase braţele.