duminică, 24 ianuarie 2010

Cafeaua de dimineață


Cu cafeaua în mână, stau la laptop și privesc pe geamul din fața mea... se văd norii, cerul (stăm la mansardă).
El doarme, doarme așa de frumos, încât îi aud visele.
Îmi simt timpul aliat de data asta, îmi simt inima zburdând și știu ce dulce e dimineața în doi.
În doi, dincolo de noi, fără zările rătăcite în palma mea.

Jamilla!!




vineri, 22 ianuarie 2010

Pe marginea prăpastiei

... când, de la bucurie, ajungi în întuneric și te gândești ce să faci cu tot timpul din lume, toate visele și bucuriile din suflet ... dacă pot fi dăruite din toata inima (primite) sau dacă, așa cum sunt eu, pot face fericit pe cineva (neștiind să-mi doresc ce își dorește și el)...

Pe marginea prăpastiei constați că timpul mereu a fost la fel și că viața ne-o facem noi înșine.

Dar, cel mai crud cu putință, constați că a respira prin sufletul tău ce nu respiră și altcineva, doare crunt.

Mereu aceeași, mereu eu, nu întotdeauna aici. Întotdeauna EU.

Jamilla.

ps: iertați-mi lipsa de comunicare, nu am disponibilitatea sufletească necesară raspunsurilor la comentarii, la acest post sau la cele din urmă, nu acum.

luni, 18 ianuarie 2010

Tra la laa




Jamilla!!!

ps: "Unul dintre cele mai grele lucruri în viață este să ai cuvinte în inimă pe care nu le poți pronunța"(James Earl Jones)...

ps2: un alt lucru, și mai greu, e să învăț să accept că el mă vede exact așa cum sunt, zi și noapte, cu multe defecte, nu numai cu calități și că mă iubește tocmai pentru aceasta și mai ales, pentru că suntem unul lângă celălalt exact cum nu suntem zi de zi cu lumea întreagă.

sâmbătă, 16 ianuarie 2010

Un nou început ...

Bine v-am regăsit!
... cu gândul că sunt cine eram, dar că voi fi mai mult de atât.
Îmi consolidez starea de a completa timpul în doi și mă tem zi de zi, paradoxal cu curajul de a continua să merg pe acest drum.
În doi totul s evede altfel, acum, zi de zi, la acest nou început. Ce mă disperă uneori, e teama de bucurie dar și teama de a rămâne total descoperită, eu, în fața lui. Și totuși, zâmbesc, cum de altfel, o fac încontinuu, de pe 4 ianuarie. Sunt ambivalentă, se vede treaba, căci mi-e și o frică de viață, de mor. Și nu se vede deloc pe mine, trăind din plin.
E ceva nou pt mine, multă bucurie și stare liniștită în suflet dar și multe temeri. Nicicând nu au coexistat mai bine în mine, toate acestea.
JAMILLA!!!
ps: am plecat la bucurești sută în mie după rochia Krisha Marie și am venit acasă cu rochia Tabrett, tot de la Maggie Sottero. Despre aceasta, în curand :-)