luni, 28 decembrie 2009

Întrebare



Am atâtea să-ți spun,
deși ți-am spus de atâtea ori
povești din sufletul meu.
(ce aud cu privirile, ce caut cu palmele).
Vorbesc, spun, simt
un lucru, un gest, o taină nenăscută
și rămâne timpul nespus...
(dincolo de ferestre în timp, cu îmbrățișarea ta)
esențialul din tensiunea dulce-amăruie,
foamea mea de clipa netrăită încă.
Nu știu să vorbesc printre trăiri
(vorbesc cu gândul dimineților însorite
zâmbindu-ți roșu de vară ascunsă în cuvânt)
de când m-am pierdut printre roluri.
Rănile mele nu vreau să fie ale tale,
imaginile-ecran supraviețuind tăcerii...
rănile mele nu sunt împărțite.
Însă bucuria, da!
(clipă de agățat la urechi, să-mi fie auz nopților)
Invadarea mea de tine,
întreb mereu zările,
adesea zdrobește clipa cu aceeași furie
dintru început?!
(sorbind ora de secundă cu sufletul tău )


***


OANA ROVENȚA-MICU - din ,,Înger de octombrie,,.




Întrebarea de acum: timpul rămâne o pierdere a sinelui sau devine o cale către destinul altora, conștientizată prin reconcilierea vârstelor?


Zâmbesc, sunt fericită, privesc tâmp ecranul laptopului și realizez că sufletul meu s-a întors acasă, în sinele meu, așa cum mi-l știam. Credeam că mă pierdusem printre vise și întrebări.


Am rămas aceeași, nu mai simt ziua de astăzi ca pe o încercare întrebând timpul unde e forța mea interioară și nu-mi mai caut sufletul unde nu este, căci prezentul, îmi este, de acum, noul drum.
J a m i l l a

ps: foto de pe nea Gogu Image

sâmbătă, 26 decembrie 2009

Rochia de mireasă



Întregul an 2009 m-am gândit febril la afurisita aia de rochie de mireasă.

Da, doamnelor și domnilor, voi deveni doamnă în 2010 și, cum-necum, îmi stă capul numai la asta.

Vorba alui meu (râzând): ,,în loc să te intereseze mai mult cum va fi viața noastră împreună după nuntă, cum ne vom obișnui etc, tu te gândești numai și numai la ziua nunții,,:-) Da, sunt femeie și mă gândesc cât vreau la ziua nunții, da, am fost și eu copilița care visa nuntă ca în basme, cu feți-frumoși, cai albi și alte drăcovenii de genul.

La multe a zis al meu da, la altele ba! Până la urmă, ce-i mult strică, o recunosc și eu, lol. Și ce Dumnezeului, am rămas cu fluturii :-) voi avea fluturi ca și mărturii de nuntă, fluturi în buchet, dacă vreau, îmi pun și în cap :-) să mă satur de ei :-) eee, nu strâmbați din nas, știu că exagerez odată, dar apropiații știu clar, eu sunt culmea culmilor, pretențioasă, excentrică și de-a-ndoaselea, nu le am eu cu gura lumii :-)))

Acum, îmi mănâncă zilele rochia de mireasă. Visam modele trendy, gen AmaraRoyale de la Maggie Sottero, cunoscătoarele știu preeaaaaa bine, modele fluturi, modele sirenă, modele așa și pe dincolo de să ajung cu poalele în cap dacă nu mergeam cum trebuie, în visul meu, modele împopistrate sau simple, în care să strălucesc, vezi Doamne, ca pirita în mâna prostului :-).

M-am mai calmat... dar așa, puțin. Eheheeeei, cum buzunarul nu-mi permite și cum nu îmi vine să-l pun aiurea pe al meu să dea un căcălău de bani pe rochie (Amara R. sare bine de mia jumate de euro - eu sunt bugetară și de 2 luni trăiesc o criză de bani, de nervi și de bani) am început să caut oferte.

Prefer, cu banii ăia de i-ar fi dat al meu pe o rochie scumpă, să luăm ceva în casă, să mergem să vizităm un oraș, țară ceva. Tot era mai bine, decât să stea săraca croială la naftalină cu anii, după nuntă. Dar nici croieli din astea încălecate/demodate nu voiam, oricât de ieftine erau....câhh!!
Zis și făcut. Plecasem eu să vânez rochii pe net, prin magazinele locale și pe te mai miri unde. Trosc-pleosc, în unele magazine dau de kitschosenii de rochii, prea mult sclipici (o spune una care adoră strălucirea!) și prea mult material din acela de zici că e satin de la sicrie. Cââââh!!! În altele dau de rochițe chiar faine, dar tot scumpe și zău, nu îmi vine să mai dau atâââât!

Mai caut! Mai renunț! Caut iarăși! Dau de cineva care vinde o rochie suuuuper mișto și o dă rezonabil, deh, nu mai contează povestea, contează c-o vinde!! (O., îți mulțumesc încă odată, dacă îmi vine rochia, mă duc și la biserică să-ți dau acatist de bucurie!) și de atunci, numai la asta îmi stă gândul. Rochia Krisha Marie tot de la M.Sottero. Faceți-mă superficială dacă vreți, eu sunt mireasa și vreau să fiu și eu superbă, ca toate miresele (atât cât se poate, lol).

Azi am voie să fiu visătoare și irealistă, nerezonabilă și pisăloagă, doar e vorba de rochie, cea de mireasă!! Și nu e una oarecare :-) (râddddd :-))) ) Și să nu vă aud cu superstițiile, da? Până la urmă, p-aia o vreau și nimic nu mă întoarce din cale. Acum, să ne înțelegem cu hazardul: de mi-e bună, o iau pe loc, că-i la jumate de preț (R., te ador!!), de nu mi-e bună, mă întorc la Tg-Jiu cu coada între picioare și cu alte speranțe pt altă rochie :-) Acum, ce va fi, va fi.
Ne auzim deci, după revelion, cu sau fără rochie :-)))
Jamilla!!!!
ps: fluturi, vă rog!!

ps2: foto luate de pe nea Gogu Image

joi, 24 decembrie 2009

În ajun de Crăciun...

Zâmbesc privind timpul în față. Mă consider deja pe drumul meu.
Îmi aștept visele să se scrie, să-mi aducă clipa în palme.

Vă doresc un timp care să curgă după cum își dorește fiecare. O dragoste asemeni sufletului fiecăruia, asemeni anotimpului de vară fugind după iarnă... sau invers.

Vă doresc să priviți zările așa cum nu ați mai făcut-o până acum. Să încercați ce nu aveați curajul să faceți. Să aveți curajul de a vă lua cel mai arzător vis în brațe. Să aveți puterea de a primi timpul așa cum este el, și viața așa cum vine.

Să vedeți cu ochi de copil zăpada de afară și verdele bradului. Să simțiți mirosul de cozonaci ca putere demiurgică a acum-ului, cum spuneam pe vremuri.

Să fiți voi înșivă și să nu mai amânați clipa, viața, dorința. Acum e acum, nu mâine și nici ieri. Vă doresc să lăsați în urmă orice cutie a Pandorei și să luați viitorul de moț.

Crăciun fain alături de toți cei dragi și... e vremea ca noile clipe să se scrie... !


JAMILLA!!!
ps: da, scuzați calitatea pozei, e făcută cu un mobil greu încercat în sms-uri :-) (ce vă spuneam eu, dacă nu aud bine ?!?!)... și da, am pe cap un accesoriu mini-pălăriuță, nu vă mai holbați atât :-))

duminică, 20 decembrie 2009

Oooo, brad frumooos....




cu cetinaaaa-i.... albă!!

Anul ăsta am avut chef de brad artificial alb-albăstrui. Și, în general, sunt cu brazii naturali, dar na, avusei chef de ceva aparte. Dacă era după mine, îmi cumpăram brad... mov!!! Dar unde să găsesc eu așa ceva?!?! Eeeee....!

Mă încântă pregătirile de Crăciun și de sărbători în general, mă mănâncă palmele să umplu casa de decorațiuni. Ador să mă împiedic printre ele când sunt împrăștiate pe jos după ce le scot din cutie. Sunt o romantică incurabilă!! (Azidimineață, mergând la Irinuca să bem cafeaua de duminică dimineața, am plecat pe jos prin troienele de zăpadă și mamă-mamă ce zăpadă e aici! M-aș fi tăvălit prin ea (știți voi îngerașii ăia de zăpadă pe care îi poți face întins/ă pe spate și dând din mâini) până m-aș fi săturat dar teamă mi-era că, la ora 11 dimineața, femeie în toată firea, mă lua careva de evadată de la Bălăceanca. Azi-noapte m-aș fi jucat în zăpadă exact ca atunci când eram copil. Al meu, nici gând de așa ceva, el e cu căldura. Dar cu cine?!?! Mă duceam singură în grădină și mă tăvăleam, nu mă vedea nici dracu, dacă spre curtea mea nu dădeau geamurile unei clădiri de Poliție).


A nins ca în povești toată noaptea, spre disperarea celor care nu suportă zăpada, frigul (implicit spre disperarea apropiaților mei), drumurile greoaie, și spre fericirea subsemnatei!!! (Și uite așa, târâș-grăbiș, cu Ugg-urile mele haida- hai prin săpadă către blocul Irinucăi...și cum nu aud bine, normal că nu am mers prin mijlocul străzii pe unde mergea toată lumea -trotuarele troienite, vai mama lor... albe și frumoase!!! Mai mare fericirea mea!!!!- ... am mers pe trotuar, prin trotuar, cum vreți să-i ziceți. Mi-am tăvălit cizmulițele, am târșâit picioarele, am luat zăpadă în mâini!!! Dacă nu mi-era frică să nu fi făcut vreun maidanez pipi pe acolo -și până la urmă era zăpadă de pe stradă, nu din grădina mea!!!- ... cred că puneam și limba pe ea :-) )



Să revenim la brad. Eu ador brazii mai cu moț. Pentru că și eu sunt mai cu moț, spre disperarea apropiaților mei. Mi-a luat o oră să-l împodobesc, gândindu-mă așijderea, la clemența divină în disperarea mea de bugetară și, în același timp, la atmosfera sărbătorilor care îmi trezește inevitabil, pasiunea insațiabilă de viață. Nu suport brazii simpli, pentru că bradul meu, în casa mea, este o extensie a mea cu o ocazie anume. Este ocazia de a-mi înveseli încă o dată clipa, de a trata atmosfera de sărbători în familie ca atare, și de a mă raporta la credința din sufletul meu, cea care ia sentimentele așa cum sunt, care nu știe ce e aia resemnare.

Bradul meu alb e plin acum de zorzoane. Și știți ceva? Musai sclipicioase si vii. Nu, nu mă refer la kitsch-uri. Probabil ține de gustul și de felul de a fi al fiecăruia. Eu sunt mai împopoțonată, clar! Uitându-mă la fiecare globuleț pe care îl atârnam, parcă îmi simțeam ființa iubind timpul.


,,Pentru că nimic nu este mai puțin logic ca viața,,(Liviu Rebreanu) dar totul este logic când simți / trăiești în propriul stil. Nu trebuie să fie logic neapărat și pentru alții.
JAMILLA!!!

miercuri, 9 decembrie 2009

AMINTIRE

= Pentru Laura. Laura Damian. Odihnește-te în pace... =


A trecut timpul. Trece repede, uneori și mai repede. Execrabil de repede. De cele mai multe ori habar nu am când trece sau cum trece. Alteori, trece prea încet. E ca mine, la extreme. Nici acum nu știu să apreciez în totalitate ceea ce am, ce am avut sau ce voi avea. Prezentul, pe mine, viața mea, ai mei, totul. Nici acum (și atâtea promisiuni mi-am făcut mie însămi!).
Mă întreb zi de zi -după ce o perioadă am fost egoistă, răutăcioasă, tristă, resemnată, în prag de depresie, temându-mă de anumite lucruri în urma unor anumite evenimente- pentru ce am suferit atât, pentru ce m-am certat aiurea cu ai mei, pentru ce m-am consumat din orice răutate a colegilor de serviciu și pentru ce am pus la suflet toate intrigile altora și răutățile când, de fapt, nimic din toate astea NU contează? Viața constă în a trăi, nu în a amâna să trăiești. A trăi propria viață, nu a consuma timp și energie chinuindu-te să nu te mai consumi din pricina altora. Îmi rămâne mie satisfacția că am conștientizat la timp cât greșeam izolându-mă în suflet, deși exteriorul afișa cel mai minunat zâmbet (după un perdaf verbal tras de mama).
Se pare că învățam continuu -un fel de cățel al lui Pavlov- să fac față anumitor pierderi dar nu aveam curaj să aplic. Ei bine, iau fiecare zi așa cum este și îmi transpun dorințele în puntea către viitor și către drumul alături de iubitul meu, mai ales că va fi soțul meu.
Așa că, pur și simplu, am început să redevin eu fără prea multe întrebări și griji, fără prea multe spaime intrinseci și îmi depășesc punctele de cotitură cu conștiința faptului că eu, Oana, rămân o luptătoare în felul meu.
Nu, nu fac pe victima, îmi tentez doar propria lume să încerce schimbarea pozitivă din spontaneitatea clipei. Cine zicea că indignarea contra timpului nu dăunează?! Dăunează. Toată perioada asta sufletească (cu multe altele, nu numai cele descrise anterior) a lăsat urme și culpe în ochii mei, dar mi-a adus și conștiința că sunt și încăpățânată decât eram. În a trăi ÎN STILUL MEU.
Vindecarea mi-e aproape deplină. Sunt eu, alături de toți ai mei.
Laura nu mai este demult printre noi, au trecut 2 ani și ceva, și eu nu mă mai întreb -ce ar fi fost dacă era altfel-?!?!
Durerea amintirii înfrânge durerea cotidianului, îmi amintește nesimțirea mea în a aprecia timpul și îmi dă forță să merg mai departe prin viață, să-mi îndeplinesc idealurile și să fac pentru mine tot ceea ce nu a apucat să facă Laura pentru ea. Liantul către viitor este reprezentat de potențialul ultimilor ani și de ceea ce am preluat din ei pentru a-mi crea viitorul și drumul. Mi-am dobândit siguranța conștiinței și zâmbesc. Abia aștept să fiu doamna N.
În primul rând, îmi reamintește să APRECIEZ ceea ce am, redefinindu-mi gândurile trăirii și îmi reamintește să respect acest lucru, fără a dori aiurea ceea ce credeam că nu am. Deja sunt fericită, o să parcurg încă o etapă în viață, îmi voi schimba statutul, am căpătat din nou, curajul de a fi eu însămi și mi-am reamintit cu atât mai mult, de ce sunt o excentrică într-o lume a altora.
Laura, oriunde ai fi, îți mulțumesc.
JAMILLA!!!

(LAURA m-a învățat să zâmbesc întotdeauna, să râd când văd soarele, să mă bucur când pot șofa, să vorbesc vrute și nevrute. Și să fac ce îmi doresc).




duminică, 6 decembrie 2009

FLUTURI



Fără mărgele din ore curgând pe drumul nostru - ars de zori

luam dimineața de mână cu sensul vieții pe frunte, amândoi.

Ușor se prelingea timpul între ochi fără ale vântului mori,

timpurii și urmărite de umbrele vieții pe lumea în doi.

Ușor șopteam auzului sunetul dintre cer și pământ,

roșu-grăbit din sufletu-ți învățând.

Iată-mă!

din - Înger de octombrie- de Oana Rovența-Micu.
JAMILLA!

ps: fotografie luată de pe Google Image.


sâmbătă, 5 decembrie 2009

Ce îmi doresc de la Moș Nicolae...

... pe mami cu tati și cu Radu meu, cu o îmbrățișare mare, așa, din senin...
...pe Irinuca și Lizuca, la o cafeluță bună, ca de obicei și la chicoteli ca pe vremuri...
...pe Alfie, cățelul șturlubatic și fuga-fuga după cățelușe pe stradă...
...pe Culiciu, să povestim, să îl aștept curând la manichiură...
...o zi frumoasă, caldă, cu privirea luminoasă și cu inima râzând...
...un gând mult mai curat, un suflet mult mai darnic, o răbdare mult mai tolerantă și un pui de zâmbet...
...gândul că și acum sunt cum mă știu, să redevin ce eram..!
...o privire mai ludic-lucidă asupra vieții, o credință mai dârză asupra cuvintelor fără sunet, o provocare exprimată prin puterea motivației...
...multă dragoste...
...aaa, de ce să nu recunosc, și niște alea-alea de femei, lol :-)
JAMILLA vă dorește un Moș darnic în gânduri bune și în cei dragi sufletului vostru.