miercuri, 28 mai 2008

"VORBEŞTE-MI, AM ATÂTEA SĂ-ŢI SPUN"

(UPDATE: de la ISABELLELORELAI: DAMIAN este cel mai mic dintre cei trei copii ai familei Iulianei Cristina Faur in varsta de 29 de ani din satul Podari, Comuna Ileana (jud. Calarasi). Damian, in varsta de 2 ani, are inimioara bolnava de la nastere. Din cauza bolii el nu ia in greutate (acum are in jur de 7 kilograme) si raceste foarte usor.Medicii romani care l-au consultat (inclusiv o echipa de medici italieni venita la Cluj Napoca) au spus ca nu poate fi operat in tara dat fiind ca este foarte riscant din cauza tensiunii pulmonare, el trebuind trimis la operatie inca din primele zile de viata. Dna. Faur ne scrie “Nimeni nu ne-a dat nici o speranta”.In cele din urma a fost contactata o clinica din Germania unde li s-a comunicat ca este posibila interventia dar ca este necesara plata sumei de 30.000 euro in avans, suma de care familia nu dispune. Inainte de operatie Damian trebuie sa ajunga la München pentru un cateterism care costa 3.000 de euro reprezentand costuri estimative ale cateterismului si a tratamentul pentru 3 zile dar preturile depind de serviciile medicale necesare. In plus, familiei ii mai sunt necesari bani de drum si cazare.“Noi nu dispunem de nici un ban. De doi ani avem nenumarate internari si tratamente.Permanent ia Captopril si Furosemid si necesita o alimentatie atent urmarita” ne spune mama lui Damian. Familia a deschis urmatoarele conturi pentru cei care vor sa ii ofere lui Damian posibilitatea sa aiba o viata normala:
Raiffeisen Bank
Cont in LEI: RO28RZBR0000060010204968
Cont in EURO: RO76RZBR0000060010204977
Familia Faur (Iuliana Cristina)
Familia poate fi contactata postal la adresa de mai sus, la numarul de telefon 0726.656.818 si la adresa de mail
faur_cristina78@yahoo.com)
***************
***************
De câte ori ai fost nevoit să te chinui în exprimarea emoţiilor? De câte ori ai spus ceva şi limbajul tau nonverbal (gesturile, mimica, expresia feţei) spunea altceva? Uneori e greu să spui ce simţi. Nu ştii cum să nu pari duplicitar sau să nu fii înţeles greşit. Îţi evaluezi emoţiile în raport cu persoana din faţă. Îţi evaluezi propria lume interioară în raport cu reacţiile tale.
Ca profesionist în asistenţa socială a familiei şi a copilului, am avut ocazia să studiez mulţi autori din literatura de specialitate.
L-am "întâlnit" astfel, pe Jacques Salome, creatorul metodei ESPERE (Energie Specifică Pentru o Ecologie Relaţională Esenţială).
Citiţi "Vorbeşte-mi, am atâtea să-ţi spun!" a lui Jacques Salome, este o carte care m-a fascinat atât de puternic şi mi-a revelat nişte răspunsuri atât de simple, că nu m-aş fi gândit la ele. Cartea asta descrie spaţiul de negociere necesar unei relaţii de cuplu, îţi arată că speranţa şi comunicarea pot fi mai apropiate şi mai simple decât ţi-ai da seama.
Sunt analizate motive ce duc la destrămarea cuplurilor şi, pe de altă parte, îţi arată că şi acceptarea defectelor şi diferenţelor, nu numai a calităţilor celuilalt, poate duce la armonie, asumându-ţi răspunderea pentru omul care eşti.
Merită să citeşti cartea. Alege să te accepţi pe tine şi pe cel iubit.
Trăieşte!
* * * * *
Vă ofer câteva citate ale lui Jacques Salome (nu neapărat din cartea menţionată anterior, el a mai scris şi "Mami, tati, mă auziţi?", "Singurătatea în doi nu e pentru noi") :
-"Te vreau pe tine, pentru că-i mai simplu decât să îmbrăţişez omenirea întreagă - de care aş avea nevoie ca să te înlocuiesc"
-"Nu sufăr ca te pierd, ci că n-am ştiut să te întâlnesc la miile de cotituri ale vieţii noastre comune"
-"Înţelesul iubirii nu este acela de a sta spate în spate, ci de a sta faţă în faţă, fiecare păstrându-şi propria mobilitate; înseamnă, deci, asumarea riscului de a te îndepărta sau de a te pierde, de a te reduce sau de a te amplifica. Nu este suficient să iubeşti, este necesar ca această iubire să fie primită, acceptată şi chiar amplificată de celălalt"
-"Întotdeauna facem să fie plătit foarte scump ceea ce îi datorăm celuilalt"
-"A merge până la capăt în iubire înseamnă să mergi către o mare diferenţiere, să-ţi asumi riscul de a descoperi bogăţiile, insuficienţele şi uneori, mediocrităţile celuilalt".
* * * * *
Te rog, citeşte aici o poezie simplă, dar esenţială pt sufletul tău: http://www.jacques-salome.ro/resurse/sunt%20zile.htm şi aici o altă poezie (atât de mult adevăr în ea!) http://www.jacques-salome.ro/resurse/nu-ti.htm .
Nu îţi va părea rău.
Jamilla!!!
ps: mai multe găsiţi aici: http://www.jacques-salome.ro/





marți, 27 mai 2008

APROPIERE

UPDATE:Dan Sântimbreanu, detalii aici:
Oana Anesia Opincariu, detalii aici:
Dana Deac, detalii aici:
* * *
Gândul că, de cele mai multe ori, apropierea presupune conştiinţa clipei, mă frânge câteodată. Clipa de acum mă face să vreau imposibilul.
Apropierea e atât de departe şi sufletul, atât de aproape!!!
Dragostea implică şi riscul de a te lăsa pradă timpului.
Vreau ceea ce vreau şi îmi propun să merg alături de timp, nu contra lui.
Vreau apropierea de visul cel mai arzător, visul meu, numai al meu.
De mine depinde şi, poate, mă tem de împlinire. Nu consider că am neapărat curaj, ci manifest o doză destul de mare de inconştienţă.
Departe şi, totuşi, atât de aproape.
Culmea e că de noi depinde câte un vis, nu neapărat de ceilalţi.
Tu... tu ce vis ai, ce îţi doreşti acum?
Ai curaj?
Jamilla!

luni, 26 mai 2008

DACA NU ACUM... ATUNCI CÂND?

UPDATE: SALVĂM O CAMPIOANĂ? DESPRE OANA ANESIA OPINCARIU, 19 ani, campioană la patinaj viteză AICI: http://mara1306.wordpress.com/2008/05/22/cand-totul-pare-imposibil/
Aşteptarea a ceva devine o problemă şi pentru mine. Mereu aştept ceva.
Ce se întâmplă când îţi dai seama că timpul trece şi poate deveni o povară? Atunci când realizezi că nu mai ai timpul dinainte? Sau, dimpotrivă, că ai prea mult timp?
Îţi doreşti să-ţi încalci propriul liber-arbitru sperând că, poate, luxul redescoperirii a ceva nou nu te va costa prea mult? Eu, da!
Deseori putem fi puşi în faţa unor situaţii cărora nu le simţim esenţa. Ce te faci când regăseseşti (sau nu) în oamenii din cale, timpul pierdut? Ştiu că nu am învăţat nici pe jumătate ce e viaţa dar ştiţi ceva? Abia aştept, chiar acum.
Ce te faci când îţi dai seama că eşti tot tu, indiferent cât timp trece? Te enervează stereotipiile zilnice, arătându-ţi cum nu reuşeşti să descoperi diferenţa între clipe.
Te doare aşteptarea, te doare că amâni?
Trăieşte acum, nu mâine sau poimâine, nici ieri. "Faber est suae quisque fortunae"!
Give in to you, în aroma unei bune dimineţi, cu cafeaua în mână şi cu încredere! Mergi dincolo de altceva!
Dacă nu acum, atunci când?
Jamilla!
Uitaţi aici (nu am putut adăuga codul embed) :
http://www.youtube.com/watch?v=KqDOsKKhb88

vineri, 23 mai 2008

Ochii - ferestre catre suflet

Ochii raman ferestrele mele preferate catre suflet. Pe parcursul anilor, se adancesc intre riduri, linii fine sau accentuate, intre machiaje si zambete. Raman aliatul varstei mele.
Incerc sa vad in cei din jur mereu altfel. Privirile din ei spun totul, desi restul fetei poate induce in eroare. Comunicarea mea a fost intregita de priviri dintotdeauna.
Prin suflet particip cu privirile la realitate, prin minte, cu ochii.
Caracterul meu e dublat de motivatia personala cautand priviri asemeni mie. Fug de singuratatea sufleteasca, nu fug de privirile din singuratate.
Nu ma tem de asteptare, nici de vise si priviri. Privesc intruna, cu atentie, la cel mai mic detaliu. Cu sau fara curaj. E una sa privesc cu alti ochi, alta sa refuz echilibrul timpului.
Am parte de adevarurile celorlalti, insa mi le pastrez pe ale mele, privind.
Ochii mei sunt oglinda catre lume si catre propria-mi fiinta. Imi sustin punctele de vedere simtindu-mi privirea care ma defineste in functie de situatie.
Las greseala sa moara in ochii mei, dar invat de pe urma ei si a durerii. Las bucuria sa ma faca iarasi copil, dar invat sa-i inteleg privirea. Las realitatea din ochi sa ma indrume.
Ca om, prefer sa mai uit din cand in cand sa ma bucur de viata, decat sa-mi ascund privirile sub masti. ma uit direct in "ferestre". Privesc direct in fata cand trebuie. Cand sunt "lovita", privesc in jos.
Invat din situatii, cautand iertarea in mine insami si in universul din ochii celorlalti.
Imi accept privirile, nu incerc sa le schimb, ele ma "imbraca" in lume.
Privesti cum vrei? Vrei privind? Ai curaj?
Jamilla!!


miercuri, 21 mai 2008

Multumesc!

UPDATE: 25 mai, Ziua Internationala a copiilor disparuti. Uita-te putin aici, te rog! http://sminchy.wordpress.com/2008/05/22/descarca-si-da-mai-departe

UPDATE: http://petrisorsokol.wordpress.com/2008/05/19/dana-deac-are-nevoie-de-ajutorul-nostru/
Multumesc zilei de azi, caci am descoperit-o dupa ploaie, fresh si cu emotiile inerente unei descoperiri. Multumesc noptii trecute, m-a gasit rasaritul cu abilitatea de a-mi asuma cateva riscuri.
Luxul timpului mi se pare astazi dreptul meu la indrazneala.
Multumesc mamei, pentru ca e mama.
Multumesc varstei ca mi-a dat ocazia intrarii si pe alte usi, decat cele ale ignorantei. Ca mi-a dat o palma sufletului, pentru a-mi gasi propria oglinda intre ore si secunde, nu intre oameni. ca am gasit taine si am gasit si raspunsuri.
Multumesc celor dragi din familie si prietenilor, caci nu au uitat sa descopere mereu in mine acel ceva bun si sincer, care sa fie suficient in curajul de a ma lasa sa merg pe propriul drum, cu forta din mine. Mi-au definit traiectoria si m-au readus cu picioarele pe pamant atunci cand uitam sa stiu cine sunt.
Multumesc gandurilor mele caci, pozitive sau negative, ma invata sa ma accept si sa comunic cu cei din jur asteptand un inceput, nu un sfarsit. sau, de ce nu, si alte drumuri.
Multumesc iubitului pentru ca, prin el, cercetez tratarea inedita a emotiilor dragostei.
Multumesc pasilor mei zilnici, caci ma lasa sa experimentez si lucruri solicitante.
Si, nu in ultimul rand, va multumesc voua, celor care ma cititi.
Cui ai vrea sa multumesti astazi, din tot sufletul, sincer si fara formalitati?
Jamilla!



marți, 20 mai 2008

AZI ŞI MÂINE... Laurei!

Textul de mai jos, "Azi şi mâine", face parte din volumul meu, "Înger de octombrie" (încă nu este publicat), început în octombrie 2006, în urma faptului că o prietenă foarte dragă s-a dus în calea îngerilor. Abia anul acesta am reuşit să-l finalizez. A vrut o poezie şi dăruiesc memoriei ei un volum.
Nu lipsa inspiraţiei m-a făcut să tergiversez finalizarea, ci durerea de a-mi reaminti. Mai ales durerea că nu am avut ocazia a mai mult timp lângă ea.
Nu am apucat să-i spun tot ce aveam de spus, să o liniştesc întotdeauna şi nu am fost întotdeauna lângă ea. Poate şi faptul că ea locuia în Bucureşti şi eu în Cluj (pe atunci, eram studentă) m-a făcut să nu recunosc atunci duritatea timpului scurt.
Pur şi simplu, nu am ştiut.
Cei care au cunoscut-o mult mai bine, ştiu.
Odihneşte-te în pace, Laura Damian!
Jamilla!

* * *
Azi şi mâine.... am prea multe fiinţe în cap, Doamne, şi măcar de ar deveni fire de nisip!
Şi aşa marea nu e niciodată prea încărcată.... ţi-aş scrie şi Ţie gândul de dinainte, dar nu mă laşi să-ţi devin sentiment!... vreau ca multe altele un copil din vis şi nici măcar de copilul din mine nu pot avea grijă! Şi mai vreau să mă simt mai aproape de lume şi ar însemna să nu mai exist aşa cum sunt!... nu-mi cere raportul pentru fanteziile mele, nu aş mai încăpea în pielea Ta, nu de ruşine ci de îndrăzneala de a fi dincolo de vise. De îndrăzneala de a mă dezbrăca la culcare, încet azi şi grăbit ieri, de ziua trecută prin noapte şi de nopţi şi zile trecute prin culoare.
Azi şi mâine există deja poimâine prin trecutul dinainte dorit, pe vremea când eram embrion şi cuvântul era mâna mea!
Atunci ştiam să descifrez îngerii pe secunde.

luni, 19 mai 2008

Visand la Marrakech

UPDATE: http://petrisorsokol.wordpress.com/2008/05/19/dana-deac-are-nevoie-de-ajutorul-nostru/

Sunt pasionata de dansuri orientale. De lumea tarilor desertului. De dune, miraj, furtuni de nisip (caci furtuni de nisip avem si noi, in propria lume launtrica!), de calatorii printre cunoastere si atemporal, ale beduinilor.
De cultura lumii arabe (a nu se confunda cu fanatismul religios!). Mai nou, visez candva sa ajung in Maroc. Marrakech, Tanger, Fes. Periculos sau nu, raman cu visul agatat de mine.
Caut in exteriorul fiintei mele proiectarea visului, in fiecare om intalnit in cale, in fiecare clipa sau situatie.
Ma vad cu propria energie alergand pe strazile din partea veche a unuia din capitalele imperiale, Marrakech. Visul meu reflecta nivelul vointei de a face ceea ce imi doresc. M-as simti, probabil, straina de realitatea lor si, totusi, m-as simti parte din ei cu sufletul. Ca sa fac fata realitatii, visez. Nu pana la disperare, caci altfel as pierde contactul. Dar visez , si visez cu culori, cu senzatii, dansuri si voaluri.
Ma vad cercetand moscheea Koutoubia, cautand idealismul dragostei pe care o intalnesti o singura data in viata. Cu ochii pe care nu ii avem zi de zi, cu mintea pe care nu o ai in fiecare etapa a varstei. Cu regasirea de sine in timpul unor dansuri care isi poarta propriul timp la nesfarsit. Cu importanta propriului suflet, pana la a crea instantaneu mirajul clipei. Fata Morgana. Maya.
Ma vad alergandu-mi privirile prin gradinile Bahia, cu scopul terapeutic de a-mi gasi linistea interioara. Parca si calitatea vioetii mele ar fi altfel inteleasa, cautand muzicalitatea culturii marocane. A propriului sine.
As face fotografii intruna in piata Jmaa-el Fna. As face in asa fel incat visul meu sa-l pot proiecta in cel mai sincer mod pe hartie, in fotografie, cu el, iubitul meu, de mana.
As manca tagine si bisteeya, as bea ceaiul lor de menta cu sufletul impartit intre cele 4 zari.
Traind senzatiile unei alte lumi, ma traiesc pe mine altfel. Imi creez tipare comportamentale pentru o noua zi, prin senzatiile care ar putea fi intalnite pe stradutele inguste vechi din "asezarea lui Dumnezeu" ("marrakech" vine din limba berberilor si exact asta inseamna).

Nu mi-as dori sa vizitez gradinile Majorelle fara el, persoana pe care o iubesc cel mai mult la ora actuala. Nu mi-as dori sa stau cu clipa de mana si sa pierd simtul timpului, fara ca el sa nu fie langa mine. Apropierea lui de mine si a mea de el creeaza dependenta de acceptarea sinelui in doi. Ecoul noilor priviri ale calatoriei mi-ar detecta in adancul sufletului si cele mai ascunse temeri de viata. Dar nu m-as mai teme, nu in acelasi fel. inveti sa intelegi ac timpul este perceput altfel in fiecare civilizatie si cultura. Inveti ca mirajul are si parti bune. Inveti ca senzatia de nou iti da abilitatea de a fi nedefiniti in senzatia cauitarii.
Invat visul in zeci de moduri, vazand dragostea (chiar si imperfecta) ca pe propria lume in alta lume.
Va las in compania unui sound superb... observati miscarile fetei din clip... fiecare miscare este ea insasi, o poveste, un cuvant.
Jamilla!




duminică, 18 mai 2008

Zambet

Dimineata ma trezesc, de cele mai multe ori, ciufuta... nu-mi vine sa las caldura patului si senzatia de bine si de moale, dar trebuie, nu? Ca daca nu mergem la serviciu, ciuciu salariu.
Ei bine, dupa ce trec cele 5-6 min de leneveala (si de ignoranta a realitatii) si de "mai staaaaau putin", merg la baie si imi incep toaleta. Ajung la machiaj si ma fura gandurile. Caut in mine propria calatorie, oriunde as fi. Uneori imi folosesc inima drept sclava, alteori privirea.
Incep sa zambesc tamp, da' tamp! Si o tin asa. Pentru ca am credinta oarba in timp, culmea, in cel mai mare prieten si dusman. Pentru ca vreau, indiferent cate dezamagiri am (si nu am prea avut in ultima vreme, decat de la propria stima de sine).
Apoi plec la serviciu, ma mai apuca rasul si zambetele din senin cand imi fac cafeaua, sau cand lucrez la ceva si-mi amintesc altceva.
Acum zambesc cand scriu, zambesc pentru ca am atat de daruit celor dragi, imi iubesc atat de mult prietenul si prietenele si nu intotdeauna le arat cum trebuie. Clisee, veti zice. Dar gandind la rece, simtiti ce vreau sa spun. Continuu sa zambesc, constiinta faptului ca sufletul meu e prea mare pt corpul meu ma face sa zbor spre ziua de maine si spre viitor macar cu o doza de inconstienta, daca nu si cu un pic de curaj. Mai e si infinitatea demonstratiilor verbale pe care o parez cu propria arma: dorinta de a merge mai departe si de a invata. Mai, si de atatea ori am dat cu capu' de pragul de sus si tot nu ma invat minte, asta e propriul meu farmec (apropiatii stiu de ce!)
Traind cu zambetul pe buze (aaa, si mai si injur!!!!! mai nou, invat sa zambesc si la suparare), ma simt mai usurata, imi simt timpul varstei mai aproape, mai intelegator, ma simt mai rabdatoare cu cei din jur si invat ceva nou, iarasi, despre mine.
Nu sunt intotdeauna multumita de felul cum arat pe dinauntru, si tot zambesc. Nu mai caut trecutul in pasii zilnici. Am cu ce ochi sa privesc in jur si sa simt, am de mana propria energie care ma ajuta sa-mi accept obstacolele, nu-mi trebuie intotdeauna dovezi afective puternice (imi trebuie tot timpul afectiune, asta recunosc!!) ca sa daruiesc cate un pic din mine si, cel mai important, pot indura exprimarea inautentica atunci cand vreau sa ma expun dorintei de a fi exact omul care sunt.
Incaperile in care imi caut o zi mai fericita sau mai putin fericita nu mai sunt, traiesc azi si acum. Nu caut favoruri de la ceilalti (hai, recunosc iarasi, nu intotdeauna) dar ma caut si acum pe mine.
Azi imi voi cataliza agresivitatea fata de lucrurile care ma supara sau oamenii care m-au suparat spre lucruri mai frumoase.
Da, sunt dezamagita cand am prea multa incredere, dar tot am incredere. Invat sa joc in viata, nu ma ascund sub masca superioritatii si permit zambetului meu sa iasa la suprafata.
Gandul ca, in curand, voi iesi cu o prietena la cafea (si soarele arde al naibii afara in acest moment), gandul ca diseara imi voi vedea prietenul, gandul ca la sfarsitul lunii o sa am un catzelus, gandul ca la pranz voi merge pana la ai mei la un pahar de vorba... sunt cel mai bun motiv pentru care zambesc si simt ca traiesc nu numai in raport cu mine, ci si cu ceilalti.
Sa aveti constiinta propriei priviri si abia atunci veti intelege. Fiecare are un drum, ales voluntar sau nu.
Ai zambit azi?
Jamilla!



UPDATE: semnati petitia!!! http://www.petitieonline.ro/petitie/impotriva_spitalelor_horror_din_romania-p50900040.html

vineri, 16 mai 2008

A fi ce sunt, un om, a accepta propria fiinta

http://octavianpaler.ro/comentarii-si-citate/ce-i-a-lasat-octavian-paler-oanei-roventa-micu/: mi-au publicat astazi eseul cu care am participat la concursul "Saptamana cu Octavian Paler".
Multi dintre voi veti intelege cate ceva despre mine. Indiferent de situatii si de oamenii intalniti in cale, recunoasteti-va putin cate putin in ceilalti. Daca vreti raspunsuri in viata, priviti si cu alti ochi. Cele mai mari raspunsuri sunt atat de aproape, ca tocmai de aceea nu le vedem.
Nu lasati legea autoritatii sa se conformeze lui "asa trebuie" ci lui "eu sunt...".
Am ales sa investesc cel mai mult in timp. Cu fiecare clipa care trece, ma (re)descopar. Si mi-e bine!
Am ales sa declansez sufletului cele mai neasteptate trairi si reactii, pentru a invata sa ma cunosc mai bine.
Va doresc o zi incare sa aveti curajul de a va tine sufletul in brate si timpul de mana. Recunoasteti ceea ce sunteti si acceptati-va pe voi insiva. Astfel, va vor accepta si cei din jur. lasa-ti pe aceeasi lungime de unda privirea cu zambetul!
Jamilla!

marți, 13 mai 2008

DRAGOSTE

Simt multe in acest moment.
Uneori doare aproape fizic sentimentul, alteori simti rasaritul din noapte si apusul din zile. Alteori, simti ca vrei sa raspunzi empatic la toate nevoile celor dragi si ti-e imposibil sa reusesti. Dar tot incerci, asta e esenta. Azi mi-am dat seama ca esenta e sa nu uit nici de mine.
Simt ca, orice ar fi, am sa fiu mereu aceeasi si totusi, alta. Gandul ca in dragoste nimic nu e de cele mai multe ori chiar asa cum vrem, face ca totul sa fie aproape perfect in schimbare.
Altfel ne-am plictisi, nu credeti? Imi dezvolt viata in jurul sentimentului de dragoste prin incercarea de a-mi modela macar putin, destinul.
Dragostea pentru mine inseamna mai ales, viata. Si stiu ca privind cu ochii pe care ii am cand iubesc, privesc cerul dincolo de nori.
Suna a cliseu, a banalitate. Dar cam asa este! Alteori ma privesc pe mine exact cum sunt (mai ales cand il enervez pe el sau el pe mine) si, totusi, zambesc cu toata fiinta.
Nu mai vreau sa fiu nefericita fiind ceea ce sunt(nici nu mai sunt, actualmente! ma refeream la tranzitia etapelor varstei), m-am acceptat pe mine si pe el exact cum suntem, i-am acceptat pe cei din jur si propria mea lume, invatand sa iubesc fiecare parte a realitatii mele.
Refuz sa stagnez in imemorialitatea supararilor, desi uneori acestea aduc usurare. Refuz sa-mi scad intensitatea emotionala in responsabilizarea intelegerii.
Invat in continuare dragostea si ce inseamna ea.
Dragostea nelimitata este, pur si simplu, dragoste.
Va las in compania lui Barry White, cu melodia perfecta pentru mine in acest moment. Si nu uit nici de duetul lui Andrea Boccelli cu Christina Aguilera: Somos novios. De ce? pentru ca el, prietenul meu, desi nu e cel mai perfect, e totul.
Si, Doamne, cat iubesc sa iubesc!

Jamilla!


duminică, 11 mai 2008

POFTA DE VIATA


Cand esti bolnav, ai o gramada de timp sa te gandesti. Vezi altfel totul, gasesti raspunsuri nebanuite pana atunci. O vezi pe mama ca pe un inger, te vezi pe tine ca pe un corp cal;cat de masina. (la starea aia de rau...).

Te gandesti mult mai mult decat de obicei (si apare regretul!) la ceea ce inseamna dragostea nelimitata, de viata si de cei dragi, de lucruri pe care iti place sa le faci (si nu poti in acel, moment), de timp in sine. Stiu ca maine cand o sa ma simt si mai bine, am sa uit ce imi promit astazi dar uite, tot incerc.

Am avut un fel de calatorie inlauntrul meu, in ultimele 3-4 zile. M-am regasit in o mie si una de intamplari trecute si de trairi, pe care acum le vad altfel. Vreau de acum, sa-mi negociez puterea dependentei de ceilalti.

Nu mai caut raspunsul la intrebarea "de ce?" ci am deja rapsunsul: "eu" si ceea ce aleg sau cum actionez. Indiferent ca in alegere ma ajuta constiinta, ratiunea sau nivelul la care ma accept eu pe mine si pe ceilalti din jurul meu. Ma accept pe mine ca sa ii pot accepta pe cei din jurul meu. As minti daca as spune ca nu incerc sa fiu deasupra destinului meu dar, cumva, suna a utopie. Dezideratul fortei din mine ma duce si la cautarea unei lumi in doi. Fug de singuratate, nu neaparat cea fizica, ci de cea in doi. Cat am fost bolnava, m-am simtit singura, desi aveam multi oameni in jurul meu. Am simtit ploaia in fiecare cuta a pielii mele. Apoi a venit zambetul si linistea. De ce? Pentru ca m-am lasat in voia momentului. Nu am mai asteptat, ci am fos, pur si simplu.

Mi-am dat seama ca puterea cuvantului rostit dar, mai ales, a faptei traite inseamna pt mine viata. Si asumarea de alegeri care implica schimbare, uneori boala si oboseala, alteori inconstienta sau curaj.

Pofta mea de viata este acum, pofta de a merge si a ma plimba (la cat am zacut!!), de a simti verdele pe sub talpi (da, stiu, suna a cliseu, si e totusi, atat de simplu si real!), de a nu-mi raporta bucuria si, implicit, pofta de viata la alte tipare emotionale. Pentru ca am realizat ca nu sunt nefericita pentru ceea ce sunt (si credeam altceva!) si ca imi pot iubi realitatea mea. Stima mea de sine stie acum ca ce era important ieri, este si mai important azi si incearca sa nu mai piarda asa de usor din vedere, in tumultul cotidian. Cred in speranta dar, mai ales, in soarta interioara.

Pofta mea de viata inseamna ca acus o sa-mi sun pe cei dragi, sau le dau mesaj, am ceva de recuperat! Inseamna ca incerc sa-mi reinventez ziua, zilele, saptamana, luna in asa fel incat sa fac aceleasi lucruri, dar cu alt unghi de vedere si cu alte priviri.

Nu am stiut si inca nu stiu cu adevarat sa-mi intalnesc trairea, durerea, bucuria si tot ce isneamna viata mea, la usile altora, si nici nu vreau sa stiu. Vreau sa stiu la propria mea usa, prin asta inteleg ca de acum (nu promit, doar incerc!) vreau sa traiesc si cu mine, propriul meu ego, de mana. Sa nu ma mai neglijez facandu-mi griji ca altora nu le place ce fac eu. Vad cu ochi noi ceea ce insemn eu si imi dau seama ca sunt mai puternica. Mai si gresesc, dar repet, ma asum!

Pofta mea de viata inseamna acum, si respectul meu mai atent fata de sine. Dorinta de mi asculta mult mai bine propriile mesaje interioare. De a avea curaj (mama, cat e de greu!)

Vreau sa stau, cum spunea Jacques Salome, fata in fata cu mine si cu cei dragi, fara masti, fara ochelari de cal, fara timp exultat in viitor. Acum si aici.

Si da, stiu ca sunt simple cuvinte ce am scris anterior, dar exact asta simt acum. Si stiu ca, macar, am sa incerc. Nu ma mai contrez cu timpul.
Am o pofta nebuna de mine si de cei dragi!!!!!

Va doresc o duminica linistita alaturi de cei dragi sufletului vostru si ne revedem maine cu forte noi! Va multumesc pentru rabdare si voi recupera interactivitatea ;-)


Jamilla!


ps: preluarea fotografiei cu mine din acest articol nu este permisa fara acordul meu.
ps2: IsabelleLorelai, uite : http://octavianpaler.ro/anunturi/castigatorii-saptamanii-viata-cu-octavian-paler/ (sunt asa de bucuroasa!!!!!)

miercuri, 7 mai 2008

Maktub...! ("Asa este scris")



Eu. Oana, alias Jamilla.

Incerc sa-mi aduc o minima contributie (macar!) in lumea asta mare. Nu ma refer musai la maritis sau copii. Ci la "eu", pentru mine, pentru cei dragi, ai mei din jurul meu. Inca nu stiu cum, las cel mai mare prieten, cel mai mare dusman (timpul) sa aleaga. Fluctuez intre a vrea si a avea. Oscilez intre azi si maine, dar stiu sigur ca vreau intre ele, cu clipa mea de mana.

Sunt dintre cei care cred ca destinul ne este modelat si de propriile alegeri. "Asa este scris" pentru mine se transpune si in "cum aleg". De ce, pentru ce. Inmagazinez realitatea in propriul meu suflet, aparandu-ma asa cum stiu. Comunicarea si imaginea pentru mine nu tine numai de ceea ce vedeti voi in fotografia de mai sus (comportament nonverbal static subinteles), tine si de ceea ce cred, gandesc. Este scris (pentru mine, in gandul meu, sufletul meu) sa raman aceeasi, fiind mereu alta.

Ma straduiesc sa nu am mari lacune in ceea ce priveste implicarea in alegeri si riscuri. Ofer ceva din mine celor dragi cand ii imbratisez si iubesc, stiind in adancul fiintei mele ca a-mi consolida relatia cu propria persoana, inseamna a permite emotiilor sa ajunga in constiinta pasilor zilnici. A alegerilor. De aici, imi consolidez relatia cu cei din jur, invatand ca nu da bine a fi tot timpul deschis si sufletist (ca o mai si incasam, nu?). Dar, mai ales, ca nu stiu sa fiu altfel decat sunt. Nu sunt perfecta si nici nu imi doresc. Sunt ce sunt, cu emotii si dureri, cu temeri si iubire, eu, un om.

Ma urasc cand nu reusesc sa concretizez impulsurile in strategii pozitive sau cand imi anesteziez zambetul. Ma bucur cand prind o clipa (chiar si mai multe) numai langa cei dragi sau numai langa prietenul meu. Mi-e scris sa zambesc. Sa uit sa ma victimizez (uneori nu uit! noroc ca are cine sa ma trezeasca la realitate) dar si sa caut mereu imperfectiunea benefica in echilibrul interior.

Optez, cand aleg sa merg intr-o directie sau alta, pentru nevoia vointei de a-si gasi implinirea si locul. Si cum altfel, decat prin energia necesara pentru testul timpului?

Vreau puterea prezentului si ma condamn cand uit sa traiesc acum, speriindu-ma de conujuncturi. Invat din mers, si ma invat mergand printre a te conforma regulilor si a fii eu insami. Sunt aceeasi dintotdeauna, mai egoista si nervoasa, mai zambitoare si naiva, dar sufletista.... si totusi alta zi de zi. Uneori uit sa fiu corecta, alteori uit sa mai si spun nu. Azi mi se nazare sa ma imbrac in rosu, maine sa raman cu parul liber si cretz si sa am tenisi in picioare la rochie kinky.

Vreau doar puterea propriului echilibru, sa stiu sa merg prin viata. Traind.

Jamilla!!

ps: fotografie realizata de fotograf Romeo Ionete, Targu-Jiu. NU este permisa preluarea fotografiei fara acordul meu.

CONCURS BLOGGERITZE


(APEL UMANITAR, PUTETI DONA CHIAR SI 10 RON, PENTRU O TANARA BOLNAVA DE CANCER CARE TREBUIE SA PLECE LUNI 12 MAI IN GERMANIA LA OPERATIE... DETALII PE BLOGUL ISABELLELORELAI DN BLOGROLL-UL MEU)


Aici http://www.reportervirtual.ro/2008/05/02/cea-mai-sexy-bloggerita-editia-de-primavara.html#comment-8259 ;-)

Hai fetelor, inscrieti-va sau lasati-va inscrise de ceilalti!

Si acum, un trandafir alb pentru toate fetele din lumea blogului, indiferent ca sunt sau nu inscrise in concurs. De ce? Pentru ca meritati. Pentru ca si mie imi place sa primesc flori si iubesc senzatia de a privi florile.

Va doresc tuturor o zi buna!

Jamilla!!

luni, 5 mai 2008

Eu!




In momentul asta ascult Sodade al Cesariei...


Pe www.damaideparte.ro (ganduri indirecte) gasesc un indemn direct la obiect si, totusi, atat de simplu, dar atat de greu de urmat! :


"Draga prietene,
Incepand de astazi este interzis:
Sa nu fii tu insuti in fata celorlalti.
Sa joci un rol, sa te prefaci in fata persoanelor care nu au importanta.
Sa te temi de amintiri.
Sa abandonezi lupta inainte de a-ti realiza toate visele.
Sa nu surazi in fata problemelor.
Sa nu pui umarul, sa faci pe prostul, sa nu iei atitudine in fata diverselor situatii ale vietii.
Sa astepti ca altii sa-si asume responsabilitati in numele tau, sa plateasca pentru greselile tale.
Sa plangi fara sa inveti din greseli.
Sa te trezesti o zi fara sa stii ce ai de facut.
Sa crezi ca lipsa unei anumite persoane in viata ta este sfarsitul lumii.

Sa disperi atunci cand este nevoie pentru o vreme sa mergi mai departe singur.
Sa nu-ti exprimi iubirea.
Sa-ti abandonezi prietenii.
Sa nu incerci sa intelegi ce simt ceilalti din jurul tau.
Si sa nu vezi ca fiecare persoana are stilul sau si propriul sau drum."

E greu de cele mai multe ori sa urmam aceste indemnuri pentru mai multe zile, pentru o viata, daramite pentru o zi... Eu astazi am sa incerc. Nu pentru voi,nu pentru ai mei sau prietenul meu ci pentru mine. Si va daruiesc si o floare!


Jamilla!

ps: preluarea fotografiei cu mine, realizata de fotograf Romeo Ionete din Tg-Jiu, NU este permisa fara acordul meu.

Sodade... Cesaria Evora

Cati dintre voi au ascultat Cesaria Evora?
Cati simt pasiunea, trairea, tristetea, durerea, viata din muzica ei? Eu, una, o ador. Cand o ascult si simt, vad taramuri noi cu sufletul, vad cu ochii imperfectiunii care incearca sa invete lucruri noi, caut instinctul fericirii pe fundal de chitara.
V-ati intrebat de ce, de multe ori, ni se intampla sa ne interiorizam si cele mai multe motive marunte de bucurie? Sa stiti ca asa e!
Muzica Cesariei inseamna o calatorie virtuala pentru mine. Inseamna sa-mi doresc sa fiu eu insami, nejucand un rol in fata voastra, a celorlalti. Stau nemiscata cu sufletul, dar simt fiori.
Ascultati aici http://www.youtube.com/watch?v=uG1Rn_ADt28 ... va pup si va doresc o dimineata placuta cu aroma de culmi domoale si furtuni in acelasi timp.
Jamilla!!!

duminică, 4 mai 2008

SAUDADE

Saudade. Dor, in portugheza.
Mi-e dor sa fiu copil si sa vad cu ochi de copil lumea care, acum, mi se pare altfel. Mi-e dor de ziua de ieri, cand imi tineam iubitul in brate si da, mi-e dor si de clipa de acum 5 minute, cand abia am venit amandoi din oras.
Mi-e dor de mama (si am stat cu ea de dimineata la o cafea!)...
Mi-e dor si imi va fi dor constant de orice clipa, moment, lucru si om in care pun suflet. Mai putin dor mi-e de serviciu, si nu pentru ca nu mi-as iubi munca, ci pentru ca nu imi iubesc toti colegii (e imposibil!).
Nu ma intreb de ce simt acest dor constant, face parte din mine. Ma ajuta sa nu distorsionez puterea timpului meu. Ma ajuta sa vreau provocari. Ma ajuta sa vreau sa trec peste obstacole.
Pe de alta parte, nu mi-e dor sa fiu copil, pot face lucruri pe care nu le faceam atunci. Ce e si mai ciudat, am invatat sa nu mai astept persoana ideala sau situatia ideala pentru a ma simti, pur si simplu, mai bine. Nu mi-e dor sa fiu altfel decat sunt, chiar deloc!
Dar mi-e dor sa simt vantul in fata vara, la mare, si nisipul sub talpi. Vara asta nu cred ca ajung la mare, am alte planuri. Mi-e dor sa simt miros de brazi la munte, poate pe acolo ajung!
A-ti fi dor, a-ti reaminti cu ochii gandului si sufletului inseamna sa-ti dai intalnire cu tine pe alte timpuri. Uneori, aceasta calatorie in trecut poate fi dureroasa, alteori, atat de luminoasa!
Dorul de lume si de viata ma pocneste in fiecare zi, cand ma trezesc, mai ales, dupa ce ma dezmeticesc bine. Realizez ca, oricat m-as stradui, intr-un fel sau altul tot pierd timp cu ceva si mi se face dor de altceva. Important e ca ma trasnform si imi adun viata de zi cu zi preluand cate putin din fiecare.
Mi-e dor sa zic sau sa simt, pur si simplu senzatia de "chiar asa, nu era decat un basm...! dar ce basm!". Ok, veti zice, realitatea este dura, lumea la fel, experientele si scoala vietii sunt si mai si. O stiu si eu, si inca bine, pe pielea mea.
Sunt o norocoasa si ma trag des de urechi in gandul meu, cand uit sa ii apreciez pe cei dragi. Dar stiti ceva? Nu mi-e dor sa aud mai bine. Am suplinit aspectul acesta cu altele... simt de o mie de ori mai bine, am un al 6-lea simt... nici nu stiti ce senzatie poate fi! Sa auzi (desi nu perfect) si sa si simti cu toti porii, prin maini, prin talpi, cu tot corpul, sunetul, simtirea, momentul!
Aaaaa... sa nu uit: mi-e dor sa trag un sut in fund emotiilor negative! (Si inca cum!!!)
Tie de cine iti este dor? Lasa-ma sa stiu. Sa cunosc.
Cui ai vrea sa-i spui "Stii ce inseamna SAUDADE?"

sâmbătă, 3 mai 2008

PARIU CU MANDRIA

Titlul acestui post este titlul unei poezii, scrisa in memoria unei prietene disparuta dintre noi in urma unui accident de masina, acum aproape 2 ani. Era tanara, nu avea nici 30 de ani si era un om deosebit. O frumusete d efata dar, mai ales., un suflet nemaipomenit si o prietena buna. Multi dintre voi ati cunoscut oameni deosebiti care au plecat brusc, in alta lume, lasandu-va durere si intrebari in urma. Asa ca stiti cum este. M-am hotarat astazi sa postez una din scrierile mele in memoria ei (pentru mai multe scrieri ale mele, dati click aici http://www.poezie.ro/index.php/author/0015056/index.html ), deoarece era balanta ca si mine, deoarece am visat-o acum 2 zile, deoarece am vazut multe flori astazi si multi fluturi (iubea florile, dar mai ales fluturii!!).

PARIU CU MANDRIA
De azi pe mâine dintre ore şi secunde
te vedeam cu vorbe cărunte
smulgându-te grăbit lumii ce te definea în vârstă.
Ai trăit o clipă în clipă cu tine de mână,
cu nori pe care-i umpleai de lumină
întrebând mereu paşii pe drum
cum lasă urme umbrele care dor,
când îngerii se lasă greu în zbor ?
Rătăcind printre destine
după un pariu cu mândria altor vremuri
ţi s-a răspuns din conştiinţă.
De azi pe mâine dintre ore şi secunde
scriam amintiri cu tine
te auzeam cu zâmbete mărunte
mergând cu privirile altora în braţe,
cu imaginea unui copil pe frunte
şi ochii în depărtările lui octombrie.

R.I.P. Laura Damian!