Textul de mai jos, "Azi şi mâine", face parte din volumul meu, "Înger de octombrie" (încă nu este publicat), început în octombrie 2006, în urma faptului că o prietenă foarte dragă s-a dus în calea îngerilor. Abia anul acesta am reuşit să-l finalizez. A vrut o poezie şi dăruiesc memoriei ei un volum. Nu lipsa inspiraţiei m-a făcut să tergiversez finalizarea, ci durerea de a-mi reaminti. Mai ales durerea că nu am avut ocazia a mai mult timp lângă ea.
Nu am apucat să-i spun tot ce aveam de spus, să o liniştesc întotdeauna şi nu am fost întotdeauna lângă ea. Poate şi faptul că ea locuia în Bucureşti şi eu în Cluj (pe atunci, eram studentă) m-a făcut să nu recunosc atunci duritatea timpului scurt.
Pur şi simplu, nu am ştiut.
Cei care au cunoscut-o mult mai bine, ştiu.
Odihneşte-te în pace, Laura Damian!
Jamilla!
* * *
Azi şi mâine.... am prea multe fiinţe în cap, Doamne, şi măcar de ar deveni fire de nisip!
Şi aşa marea nu e niciodată prea încărcată.... ţi-aş scrie şi Ţie gândul de dinainte, dar nu mă laşi să-ţi devin sentiment!... vreau ca multe altele un copil din vis şi nici măcar de copilul din mine nu pot avea grijă! Şi mai vreau să mă simt mai aproape de lume şi ar însemna să nu mai exist aşa cum sunt!... nu-mi cere raportul pentru fanteziile mele, nu aş mai încăpea în pielea Ta, nu de ruşine ci de îndrăzneala de a fi dincolo de vise. De îndrăzneala de a mă dezbrăca la culcare, încet azi şi grăbit ieri, de ziua trecută prin noapte şi de nopţi şi zile trecute prin culoare.
Azi şi mâine există deja poimâine prin trecutul dinainte dorit, pe vremea când eram embrion şi cuvântul era mâna mea!
Atunci ştiam să descifrez îngerii pe secunde.
24 de comentarii:
multa bafta la publicarea volumului :)
@Radu Georgescu, multumesc ;-) mai e pana atunci, pt ca nu am finalizat aspectul, ilustratiile etc. E un proces uneori enervant, dar m-am obisnuit deja (nu e primul volum). O zi buna!
Uhm, trist...:(
@Alina, nu te intrista. E trist faptul ca nu mai e printren noi, ca era tanara... si ar mai fi multe de spus. Insa noi, cei acre am cunoscut-o, ne amintim cu mare drag de ea si zic ca si asta conteaza, nu a uitat-o nimeni.
Jam, este cel mai frumos lucru pe care îl poate face un om pentru un alt om. Să nu îl uite, orice s-ar întâmpla.
@Isabelle, esenta dintr-un fapt al vietii in raport cu sufletul.
E extrem de dificil sa se piarda cineva, sa se duca dincolo, iar noi sa ramanem cu multe nespuse. E ca si cum acea persoana ar fi plecat incompleta.
Totusi, cred ca niciodata nu vom reusi sa ne ducem 'dincolo' pe deplin "completi" din punctul asta de vedere, caci vor exista intotdeauna vorbe nerostite, ganduri nespuse, sentimente nemarturisite.
Si atunci, in momentele cand te gandesti "de ce nu am.... cat inca' era in viata...", poate ca ai vrea sa ii aduci inapoi, sa le povestesti, sa afle.
Dar poate ca, dupa toate cele care se vor fi intamplat, de acolo de sus ei vor fi stiut deja.
PS: Frumos textul, nu inceta sa scrii.
@Aura, u're right. Putem sa vedem si asa. Dar ce te faci cand, dincolo de exteriorul celor nespuse ("daca s-ar putea", sau "daca eram acolo" etc), ramane constiinta faptului ca, oricum, nu ai fi schimbat nimic? Ca soarta ar fi fost aceeasi? Dincolo de toate astea, mai vad doar senzatia ca ea, acum, ar putea sti deja, de acolo de unde e (sau nu e).
Jamilla, viata nu e numai durere, nu e nici numai bucurie, nici numai placere. La tine e o durere prea mare, ar trebui sa o mai inchizi din cand in cand, asa vei descoperi ca stii sa scrii si mai minunat. Cele mai frumoase scrieri tot din fericire sunt. E frumos ce ai scris, dar e prea dureros.
@Oana, desi am aproape totul, nu am avut un traseu usor in viata (daca ai citit la palr, si ai fost atenta, sigur ai inteles de ce). E prea dureros uneori ce scriu si traiesc o durere mare, dar important e ca nu renunt. Scriu si la fericire, desi mai rau. Nu, nu imi plang de mila, doar incerc sa mi sintetizez trairile, ca s apot merge mai departe. Te imbratisez!!
Scrierea este,cred eu,eliberarea sufletului din causul mintii,iar vorbirea ...o forma alotropica scrierii.Oamenii au aceasta nevoie,ca oricare alta,iar cei care scriu au in plus har,sunt daruiti de Dumnezeu.
Imi pare tare rau de prietena ta si e bine sa o amintesti,atat pentru tine cat si pentru ea,care este doar spirit.
Sa ai succes la publicare!
@Oana, rectific: scriu si la fericire, desi mai rar (nu rau) am vrut sa scriu ;-)
@Elisa, ma bucur ca ma intelegi. unele rani pur si simplu nu vor sa se cicatrizeze. Nu ca nu vreau eu, nu ma lasa timpul. Nu inca.
Jam, dar este şi înfiorător de greu. Trebuie să te naşti cu o putere anume ca să poţi trece peste durerea ta şi de a menţine vie amintirea unui om. Din păcate viaţa ne umple sufletele cu multe amintiri grele. Pe cât de uşori sunt Îngerii în zborul lor, pe atât de grele sunt urmele pe care ei le lasă în noi.
Jam, tu eşti puternică.
@Isabelle, da, sunt puternica, dar uneori zborul celor plecati ma mai frange si pe mine ;-) de data asta, in acest caz, privesc timpul ca pe un prieten care ma ajuta. Nu e vorba in durerea mea numai de Laura, e vorba si de alte dureri, asezate una peste alta, pe care le ascund adanc si uneori, o simpla melodie sua un cuvant le dezvaluie. Sa stii, Isabelle, de cele mai multe ori sunt slaba. Ca altfel, nu as plange.
Jamilla, ai scris foarte frumos. In spatele cuvintelor tale, se afla experienta traita. Timpul este cel care vindeca, cumva.
Am vazut ca nu este prima scriere a ta, ce ai mai scris, sa citim!
@Manolica draga, asta a fost mai mult o amintire, o confesiune de dor. O sa mai citesti :D mi s-a reprosat ca scriu prea lungi articolele, dar nu stiu sa scriu scurt.
Draga Jam, m-a emotionat evocarea unei prietenii frante de destin, cea tesuta intre tine si faptura Laurei, preschimbata in inger.
Eu nu am trecut prin aceasta durere, de a-mi pierde un prieten drag care s-a inaltat printre stele, asa ca incerc sa ma transpun in acest gen de experienta si marturisesc ca simt o sfasiere greu de suportat, o destramare a puntilor mele cu lumea, ca si cum ar trebui sa ma despart de propriul copil...
Cred ca a fost foarte anevoioasa stradania de a-ti cladi alte repere, pentru a-ti recapata echilibrul pierdut...
Mergi inainte, caci esti printre aceia care si-au gasit Calea de urmat ! Mai trebuie sa fii atenta la calauzele care se ofera sa te acompanieze, dar ai dovedit ca stii sa alegi.
Jamilla scris asa frumos, si sensibil si dulce.... Nu ma pot exprima suficient ca sa-ti arat ce mult imi place. Si eu am prieteni pe care i-am piredut si ma gandesc extrem de des la ei si pentru mine ei sunt inca vii, si vor fi tot timpul!
Frumoasa si melodia :-)
Astazi ne-a mai parasit un suflet: Melek Amet a decedat azi din cauza cancerului de col. Ce treist e viata... Sa se odihneasca in pace printre ingeri! :-(
@Bianca, scriu din suflet, fara masti. Asta e shpilul ;-))) Am vazut aseara la stiri de Melek, m-a impresionat si mi=-a trezit rani uitate.
Buna, Jamilla, oare vorbim despre aceeasi Laura D., care a murit in 18 aug.2006 intr-un accident de masina, la iesirea din Bucuresti? Te rog sa imi raspunzi. O plangem impreuna?
Plangem aceeasi Laura D? Nascuta pe 11 oct.?
MAGDA, DA, plangem aceeasi persoana, ti-am raspuns si la un articol mai recent, iarta-ma, abia acum am vazut ce ai scris. DA, Magda...scrie-mi urgent pe oanarmy@yahoo.com!!!
Trimiteți un comentariu