Titlul acestui post este titlul unei poezii, scrisa in memoria unei prietene disparuta dintre noi in urma unui accident de masina, acum aproape 2 ani. Era tanara, nu avea nici 30 de ani si era un om deosebit. O frumusete d efata dar, mai ales., un suflet nemaipomenit si o prietena buna. Multi dintre voi ati cunoscut oameni deosebiti care au plecat brusc, in alta lume, lasandu-va durere si intrebari in urma. Asa ca stiti cum este. M-am hotarat astazi sa postez una din scrierile mele in memoria ei (pentru mai multe scrieri ale mele, dati click aici http://www.poezie.ro/index.php/author/0015056/index.html ), deoarece era balanta ca si mine, deoarece am visat-o acum 2 zile, deoarece am vazut multe flori astazi si multi fluturi (iubea florile, dar mai ales fluturii!!).
PARIU CU MANDRIA
De azi pe mâine dintre ore şi secunde
te vedeam cu vorbe cărunte
smulgându-te grăbit lumii ce te definea în vârstă.
Ai trăit o clipă în clipă cu tine de mână,
cu nori pe care-i umpleai de lumină
întrebând mereu paşii pe drum
cum lasă urme umbrele care dor,
când îngerii se lasă greu în zbor ?
Rătăcind printre destine
după un pariu cu mândria altor vremuri
ţi s-a răspuns din conştiinţă.
De azi pe mâine dintre ore şi secunde
scriam amintiri cu tine
te auzeam cu zâmbete mărunte
mergând cu privirile altora în braţe,
cu imaginea unui copil pe frunte
şi ochii în depărtările lui octombrie.
R.I.P. Laura Damian!
10 comentarii:
Jamilla,imi pare tare rau pentru prietena ta,Dumnezeu s-o odihneasca si acum inteleg ce suparare aveai.
Ma bucur ca ai revenit,dar sti ca puteai sa-ti modifici doar aspectul blogului si sa ramana articolele si comentariile?Ai citit comentariile inainte de a-l sterge?
Nu, Elisa, nu de asta eram suparata, eram deprimata, avusei o zi proasta, (si culmea, nu avea legatura cu prietena mea, ci cu sufletul meu si cu unele intamplari si situatii din ultimele luni), pur si simplu mai clacheaza omul. Dar de la supararile respective mi-am amintit de ea si mi-am amintit ca trebuie sa merg mai departe, sa zambesc si sa imi fac eu viata frumoasa, nu sa astept sa mi faca altii viata mai frumoasa.
Elisa, am sters tot blogul cu toate postarile si comentariile (da, le citisem pe toate, raspunsesem la ele si am si anuntat lumea dinainte|)... o iau ca pe un nou inceput... stiu ca puteam modifica aspectul...dar voiam sa las ceva in urma, sa se duca, pentru a putea incepe altceva si cu inima mai deschisa... intelegi tu ;-)
Cum sa nu inteleg draga mea,te inteleg perfect.Am urmarit odata un serial in care cineva, aflat intro situatie dificila,de ex aceea in care nu putea sa uite pe cineva care nu mai era in viata ei,sau alte situatii,era invatata sa arunce toate obiectele care-i aminteau de persoana respectiva.Asa trebuie facut,caci boala lunga...moarte sigura,se zice.
Mult succes cu noul tau blog si zile senine iti doresc.Te pup. :)
acum 5 ani, Alina s-a dus, tot in accident de masina, tot pana la 30 de ani. au ramas in urma doua fetite.
din cand in cand o vad pe strada, iar numarul de telefon nicicind nu l-am sters din memoria telefonului meu. pentru ca nu pot.
@Draga mesterul manole, eu am sters numarul. O am in sufletul meu! In urma prietenei tale au ramas fetitele, traieste prin ele. In urma Laurei, a ramas zambetul ei. Intr-adevar este greu in astfel de situatii si, de multe ori, nu stim cum sa impacam durerea pierderii cu a merge mai departe dar o facem, vrand-nevrand. Viata merge mai departe si stiu ca suna dur, dar cam asa este.
E dureros cand pierdem pe cineva drag dintre noi. Frumoasa poezia
Jamilla, tu eşti o minune. Pentru că îţi pasă. Mai mult nu îţi spun pentru că ştii deja.
Dumnezeu să o odihnească în pace pe Laura.
@jamilla: ma bucur ca te-ai intors in blogosfera, te pup si nu mai fi tristuta
@Ea, multu, si sper ca nici tu nu mai esti trista... postarea ta (ultima) m-a cam dat peste cap ;-)
Trimiteți un comentariu