Eu. Oana, alias Jamilla.
Incerc sa-mi aduc o minima contributie (macar!) in lumea asta mare. Nu ma refer musai la maritis sau copii. Ci la "eu", pentru mine, pentru cei dragi, ai mei din jurul meu. Inca nu stiu cum, las cel mai mare prieten, cel mai mare dusman (timpul) sa aleaga. Fluctuez intre a vrea si a avea. Oscilez intre azi si maine, dar stiu sigur ca vreau intre ele, cu clipa mea de mana.
Sunt dintre cei care cred ca destinul ne este modelat si de propriile alegeri. "Asa este scris" pentru mine se transpune si in "cum aleg". De ce, pentru ce. Inmagazinez realitatea in propriul meu suflet, aparandu-ma asa cum stiu. Comunicarea si imaginea pentru mine nu tine numai de ceea ce vedeti voi in fotografia de mai sus (comportament nonverbal static subinteles), tine si de ceea ce cred, gandesc. Este scris (pentru mine, in gandul meu, sufletul meu) sa raman aceeasi, fiind mereu alta.
Ma straduiesc sa nu am mari lacune in ceea ce priveste implicarea in alegeri si riscuri. Ofer ceva din mine celor dragi cand ii imbratisez si iubesc, stiind in adancul fiintei mele ca a-mi consolida relatia cu propria persoana, inseamna a permite emotiilor sa ajunga in constiinta pasilor zilnici. A alegerilor. De aici, imi consolidez relatia cu cei din jur, invatand ca nu da bine a fi tot timpul deschis si sufletist (ca o mai si incasam, nu?). Dar, mai ales, ca nu stiu sa fiu altfel decat sunt. Nu sunt perfecta si nici nu imi doresc. Sunt ce sunt, cu emotii si dureri, cu temeri si iubire, eu, un om.
Ma urasc cand nu reusesc sa concretizez impulsurile in strategii pozitive sau cand imi anesteziez zambetul. Ma bucur cand prind o clipa (chiar si mai multe) numai langa cei dragi sau numai langa prietenul meu. Mi-e scris sa zambesc. Sa uit sa ma victimizez (uneori nu uit! noroc ca are cine sa ma trezeasca la realitate) dar si sa caut mereu imperfectiunea benefica in echilibrul interior.
Optez, cand aleg sa merg intr-o directie sau alta, pentru nevoia vointei de a-si gasi implinirea si locul. Si cum altfel, decat prin energia necesara pentru testul timpului?
Vreau puterea prezentului si ma condamn cand uit sa traiesc acum, speriindu-ma de conujuncturi. Invat din mers, si ma invat mergand printre a te conforma regulilor si a fii eu insami. Sunt aceeasi dintotdeauna, mai egoista si nervoasa, mai zambitoare si naiva, dar sufletista.... si totusi alta zi de zi. Uneori uit sa fiu corecta, alteori uit sa mai si spun nu. Azi mi se nazare sa ma imbrac in rosu, maine sa raman cu parul liber si cretz si sa am tenisi in picioare la rochie kinky.
Vreau doar puterea propriului echilibru, sa stiu sa merg prin viata. Traind.
Jamilla!!
ps: fotografie realizata de fotograf Romeo Ionete, Targu-Jiu. NU este permisa preluarea fotografiei fara acordul meu.
53 de comentarii:
Mamaaa, te urasc pentru picioarele alea lungi. Eu trebuie sa stau pe tocuri pentru a avea efect :))
Toată admiraţia pentru model. Fată frumoasă.
Tot respectul pentru fotograf. Lasă să se vadă ce şi cât trebuie, dar efectul pahar - pantof color pe alb - negru e supercalifragilistic. E de poster.
Mai era şi ceva scris după foto ?!?!?!
Totuşi, (deşi sunt convins că părerea mea nu contează) eu prefer foto din stanga paginii. Poate că aşa imi dau si eu seama care e tipul de femeie pe care-l prefer.
@Oana :Ce ai, oana, nu am decat 1,75 m (fara tocuri) dar de obicei port tocuri ;-)) nu is asa de inalta... sa te uiti tu pe catwalk sa vezi pcioroange ;-))) mersi frumos insa, ai fost o draguta cu mine si esti!
@Micu'tzu: nu conteaza ce preferi decat pentru tine ca o. Pentru mine conteaza faptul ca, indiferent cum arata intr-o fotografie sau alta, stiu cum sunt, cine sunt si ce limite am. Si cum NU vreau sa par.
Va doresc o seara frumoasa, mai stau putin si ma bag la nani ;-)
Really nice! ;)
Nu ai ..."decat 1,75"?
Deci, sa ne intelegem: de maine trec la tocuri si fusta.
:D
Ideea era ca nu mi`am pus nicioadata problema ce fel de femeie prefer (la modul analitic). Acum, privind cele doua foto ale tale mi`au zanganit niste clopotei - privind aceasi femeie in doua ipostaze. Era o afirmatie mai mult pentru mine.
Cu toate acestea, este notorie versatilitatea femeii, iar eu consider asta a fi o mare calitate. Pentru noi e un pic mai greu.
Imi pare rau Jamilla,dar eu nu vad nicio imagine....deduc din comentarii ca ai o poza pe articol??
se cunoaste ca esti balanta :) nu cred in predictiile astea zilnice pentru zodii, insa , in mare, caracteristicile zodiilor chiar se potrivesc unor persoane...m-am intrebat, la sf lecturii postului..si am gasit raspunsul in descriere :) pupaciosi !
@Aura, asa, asa, scoate nasu la soare (picioru) :D
@Micu'tzu: versatilitatea femeii.... stai ca nu m-ai vazut in vesmante de araboaica si cu voal pe cap...ieri am scos fotografia din hi 5 ;-)))hai ca si barbatii sunt versatili...dar cu ei e alta treaba, pe alte planuri :D
@Elisa, am o fotografie in stanga articolului, sub titlu cu mine, ma mir ca nu iti apare, cred ca tine de setarile blogului tau. Sau...nu stiu, chiar nu ma pricep la chestii tehnice. Te pup si..te rog sa mi pastrezi o rosie :D
@Mada, sa stii ca da! Sunt Balanta eritabila...azi rad, maine plang, poimaine trantesc..nu e usoara viata cu mie, dar nu te plictisesti ;-) colac peste pupaza, sunt o mamaliga si jumatate uneori, alteori un bat tare. Atat ;-))) (bine, la figurat!) ;-))) pupaciosi si mai multi!!!!
@Mada, pardon, "veritabila", scuzati!
pariez ca esti balanta de septembrie :D
Balanta, zici? Same here... acum se leaga toate! ;)
Hai că am ajuns.
Bună fotografia!
Bun articolul.
Dar.
Aş fi pus fotografia la sfârşit.
(Da, ştiu că m-ai întrebat, nu eram acasă. Când ai ajuns tu, eu eram plecată.) Şi dacă eram acasă aş fi spus: DA.
Este OK, Jam.
Pai,draga mea,aia mica e dintotdeauna si la avatarul tau,dar se facea vorbire de o poza mare,cu picioare lungi...ma rog :lol: ,poate am inteles eu gresit.Noapte linistita Jamilla!
frumoasa foc. c sa mai zci de ce scrii.
sincer, ar trebui sa scrii cat mai rapid un roman. te bat daca nu scrii:P
apropo e pzoa:), ai o poza de marime mare pentru posterul de nr viitor din revista mea? vrei sa apari?:)
ioana popescu
ps. ma enerveaza ca eu nu am cont pe gmail:(( si trebe sa scriu "anonim"..in loc sa imi pun numele:((
ps. te-am votat si la concurs bafta!!!
chiar ca frumoasa foc si plina de personalitate!
daca n-ai fi asa simpatica si isteata, aproape ca te-as detesta. glumesc, of course.
apropo, am fost hackuita, deocamdata pot fi gasita pe vechiul blog, click pe numele meu.
damentiala poza :) tu chiar esti o tipa ok dintre cele gasite pe net :) te pupic
ti-am raspuns si la cabral :)
CLeO
Nice!
Nu trebuia sa desatureze selectiv fotografia, atrage atentia asupra pantofilor (pe care ii consider groaznici - parerea mea) si asupra paharului de licoare. Le pune cumva intr-o relatie...
Mai pune jamilo poze!
da-mi un mail la cleo_wtf@yahoo.com sa aflu si eu id-ul tau de messenger
draga mea, esti o frumoasa si abia astept sa te vad intr-o zi...:*
Jamilla draga, nu pot decat sa ma alatur si eu elogiilor generale, care te apreciaza "din cap pana in picioare" :), si pe buna dreptate.
Tu contrazici cu inversunare dictonul misogin care considera ca "frumusetea e un templu gol".
Tocmai ai demonstrat prin aceste articole pe blog, incarcate generos cu gandurile si trairile tale, ca frumusetea este temelia unui templu minunat care adaposteste un suflet gingas si deosebit.
Eu te-am votat cu inima si imi mentin votul cu consecventa :)
Daca vrei sa stii ce intrupare vegetala reprezinti, te invit sa-mi faci o vizita...
Superbă masa de sticlă. Îmi plac astfel de obiecte. Denotă ( poate sună ciudat ) sinceritate.
@FOR ALL: dragii mei, promit sa revin maine si sa va raspund tuturor cum se cuvine. De azi dimineata m-a tinutit o criza de fiere la pat, ma simt ca naiba, dar maine ma voi simti mai bine. Nu pot sta pe net acum. Va multumesc anticipat pentru intelegere si ne regasim maine cu drag!! Jamilla
reusita poza, iti reda calitatile fizice intr-un mod excelent.
de altfel combinatia de idei exprimate de capacitatea ta mentala si aspectul fizic ar trebui sa fie doua arme letale.
o seara placuta
faina poza intr`adevar..cu mult mult peste ce se gaseste pe la mine pe blog:D
unde nu dau si eu de asa ceva pe strada macar:D
ps:pot sa iau poza s`o pun pe desktop?:D
Jamilla,sper sa reusesc sa trimit mesajul.Imi place si inteleg ceea ce scrii.Esti si frumoasa si sensibila si inteligenta.Sper sa castigi concursul.Mai ales ca ai atatea calitati,dar si defecte ca orice om(chiar tu ai spus-o).
Gabi.
Mamaaa, 1,75, eu am 1,65 si sufar. Tare frumoasa esti, zau. Chiar meriti sa castigi concursul.
Hai fatăăăăă
De ce suferi la 1,65?
Pe bune?
Eu am 1,96 şi nevasta-mea 1,65. Şi arătăm "beton"!
So, who gives a shit?
Pe bune!
PS Oana, vezi că linkul de la ultimul post duce aiurea
Draga Jamilla, din carapacea din care m-am retras de vreo doua zile, scot capul si zic:
Esti foarte frumoasa! Prin ce scrii esti Speciala! sa te tina Cel de Sus asa!
ps. te-am votat inca de acum doua zile!
Te pup, trandafirule purpuriu! :)
Jamilla, te salut voios ! :)
Cum te mai simti azi ? Sper din suflet sa te fi restabilit, ca uite, prietenii si admiratorii te asteapta si vor sa-i rasfeti cu alte reverii artistice...
Esti asteptata si la mine, sa lasi un semn, daca voiesti...
Have a realy wonderful day !!!
Jamilla,draga mea,da cu no-spa,cu ceai de sunatoare,cu scobutil si papaverina injectabila,daca esti in criza de fiere.Nu o lasa sa treaca singura,ca o raceala,ca ficatul sufera si nu-i bine.Iti doresc multa sanatate sa revii vesela si cum te stiu.
ps. mie nu mi-ai zis unde sa te votez...o sa caut :lol:
Jamilla,esti pe loc I...ai vazut??Te pup si mult noroc!!!
Jam, înţeleg că nu eşti ok.
Îţi doresc sănătate.
.
Uite o veste bună:
http://isabellelorelai.wordpress.com/2008/05/09/multumesc
.
Mulţumesc, Jam!
insanatosire grabnica, jamilla ! pupaciosi !!
@ALL: Am revenit printre voi... astazi nu voi sta mult pe net, inca sunt chioara de durere! In curand ma voi revansa pentru toate gandurile frumoase si sustinerea voastra.
@Aura Enache: da, am 1,75m... si mai pune la socoteala faptul ca port tocuri ;-)) Si da, scumpa mea, sunt o Balanta sadea, de septembrie (27sept) si intotdeauna la extreme. Dificila viata de balanta, zic eu ;-)
@IsabelleLorelai: sa stii ca sunt o sucita, acus scriu intr-un fel si ma ador, secunda urmatoare imi vine sa dau de pereti cu toate cuvintele mele. Sunt autocritica pana la exasperare ;-) darma bucur ca a doua oara nu am mai setrs postul si am lasat si fotografia. Multumesc si pentru urari!!! te pup, acus o sa te vizitez!
@Elisa: scumpa, am dat cu no-spa si scobutil de mi-au picat ochii in gura. Deh, "carcasa" (corpul) mai si rugineste. Unde mai pui ca am avut o saptamana nebuna, nebuna de tot. Acum sunt vesela si rad cu gura pana la urechi ( pt ca ma suna colegii iar eu pricep pe dos absolut totul si iti dai seama ce gafe ies... deh,oboseala si "datul la boboci"!). Iti multumesc si tie pt sprijin, pt gandurile bune si te rog frumos sa-mi pastrezi aroma de rosii! Ne-am inteles? Lamai nu mai vreau pe viata (gandesc acum)...am rontait la ele de mi s-a acrit! Culmea, inca imi sta stomacul in gat, in urechi! Elisa, maica, am azit ca deocamdata conduc in sondaj, dar stii cum e, nu se stie niciodata...;-) mie imi ramane placerea competitiei si interactivitatii, indiferent cine castiga! pupilici!
@Ioana Popescu: multumesc de propunere dar nu prea cred... ;-) Ma bucur pt aprecierea si sprijinul tau fata de mine, suntem intr-un fel, colege de breasla (scriem amandoua, publicam...) insa la partea cu posterul tind sa dau inapoi. Sunt mai mult pe reclame... Keep in touch, mai vbm noi!! Ma bucur ca iti place ce ai gasit in linkul acela!
@Oana SToica:fata mea, poti sa ma detesti linistita, eu iubesc deopotriva si bucuria, si ura!! Glumesc, of course too ;-))) nu pricep de ce sau cum ai fost hackuita, imi pare rau sa aud asta. Te rog, da-mi linkul nou si bun, daca dau click pe numele tau, ma trimite aiurea.
@Cleo, am receptionat! damentiala sunt si eu, mai ales cand ma apuca pandaliile, crede-ma!! Katrina in varianta moritica ;-) Cleo, iti scriu curand! Recuperam noi discutiile, stai lini!
@Ill: multumesc si tie pt aprecieri. Cat despre pantofi, fotografia este de la o sedinta pt o firma de pantofi. Mie mi-au placut, desi sunt cam incomozi. Acum, fiecare cu gusturile lui. Iar licoarea de care spui, martini rosu, era acolo tot ca si pata de culoare Nu ca as avea de ce s ama justific, insa nu beau. Pur si simplu, e scenariu de reclama. Dar stii cum e, niciodata nu ii putem multumi pe toti, fiecare are propria idee despre ce inseamna frumos, despre ce inseamna arta si asa mai departe. Ia-o ca pe o simpla fotografie si atat. Fotografii nu stiu daca mai pun, sunt aici sa-mi exprim gandurile, nu sa-mi expun in totalitate imaginea in mai multe ipostaze... ;-) mai vedem... Te pup!
@Ea, o sa incerc sa ajung mai des in Buc. Deocadata am niste planuri pt prima vizita in Buc (printre care si o vizita la spital, la analize, cahhh), dar cu siguranta vara asta, poate ne vom intalni la o cafea. Tinem aproape prin mess (am ceva treaba cu tine si cu sufletul tau, sper ca nu ai uitat!)
@Pescarusule argintiu, ma cam flatezi si as minti daca nu as recunoaste ca m-am bucurat si am zambit citind ceea ce ai scris. Am s amai trec pe la tine. Ma bucur de votul tau! Totusi, insist in ideea ca nu as vrea sa fiu confundata cu o imagine si o aparenta, mintea mea refuza lipsa unor mijloace prin care sa fac diferenta intre oameni. Nu doresc sa las loc gandurilor irelevante in procesul propriei realitati si, uneori, poate ca tocmai asta fac. O sa-ti fac o vizita sa vad ce intrupare vegetala reprezint (desi nu sunt sigura ca vreau sa stiu, ma gandesc ca sentimentul interior poate nu va mai fi cel de entuziasm in controlul stimei mele de sine) ;-) ma risc, curiozitatea, bat-o vina! Multumesc pentru urarile de sanatate, nu am avut o zi wonderful, dar o voi recu[pera :D am sa trec, ti-am promis, mai ai un pic de rabdare, da? Crede-ma, imi bubuie capul si nici macar nu-mi mai simt ideile. Nu stiu pe unde mi-au fugit acum reveriile artistice, tre' sa le pescuiesc curand! ;-)
@Calibro: exact asta am simtit si eu cand am cumparat masa de sticla. Lemnul din fundal, dedesubtul masei de sticla este de culoarea rosu aprins. Asa sunt si eu, enervanta, sincera, rosie pe dinauntru si, totusi, fricoasa. Spune-i sinceritate sau inconstienta, dar ma asum!
@Radu, as vrea eu sa fie doua arme letale... din pacate, stim cu toti anumite mituri ale societatii si anumite prejudecati. Asta e, nu ma lupt cu ce nu pot schimba ci merg mai departe invatand sa accept ce nu pot schimba, ramand in acelasi timp, eu insami. Asta nu inseamna ca ma si conformez tuturor regulilor, eu le am pe ale mele (ca fiecare dintre noi, de altfel!)
@Gabi, as fi nerecunoscatoare fata de cei dragi si fata de mine in primul rand, daca nu as recunoaste pe fata ca am si eu defecte, si inca multe. Pur si simplu, maturizarea mai tine si de expertiza propriei personalitati. Una peste alta, incerc sa am un echilibru intre calitati si defecte, in asa fel incat sa nu-mi afecteze flexibilitatea comportamentala in raport cu mine si cu ceilalti oameni.
@Oana, din nou: oi avea tu 1,65, dar crede-ma, mintea ta face totul (si nu numai!!) ... asculta la Micu\tzu, stie el ce zice ;-)) daca zici ca suferi, ne discutam noi doua pe mess, o sa mai afli niste chestii despre mine ca si om, si mai discutam dupa aia de suferinta.. face eu un pic de consiliere pe tine si sa vezi cum ai sa te iubesti!! Glumesc dar sa stii ca am si o farama de seriozitate in cele spuse anterior :D
@Micu'tzu: Bravo, asa!!! Uite ce-mi place cand dau de doi oameni care privesc si in ei, nu pe langa ei. Asa, go on! tare as vrea sa vad o fotografie cu tine si nevasta... mai rar asa cuplu! Va doresc cat mai multa dragoste ;D
@MesterulManole: manole draga mea, ar trebui sa stau de vb si cu tine pe mess. Cand imi revin din starea asta, bineineles. Deocamdata scriu cu laptopul pe burta si ma screm la fiecare tasta.Deci, fii antena: multumesc pentru vot si, te rog eu, ai grija de "carapacea" ta, e pacat sa nu corespunda cu propria ta liniste interioara, cu propriile asteptari. Scoate nasu' din carapace, simte momentul, incearca sa lasi timpul sa curga in asa fel incat gandurile cele mai ascunse sa-ti dea viata, nu actiunea de zi cu zi. Sunt speciala pentru ca am oameni speciali ca voi pe langa mine!!!
@Mada: pupaciosi si tie, draga mea!!! Stai ca acus imi revin si nu mai scapati de mine ;-)
Jamilla, Micutzule, dar eu pe mine ma iubesc, sunt onanista, ca doar asa a zis tuca in editorial :)) Nu asta e problema. Eu cu mine stau bine. Glumeam, e bine si la 1, 65, e mai greu la condus, ca mereu am volanul in brate, cu toate ca am tocuri si in masina, dar nu-i bai nici asta :)
Maaaama,Jamilla,dar stiu ca ti-e dor sa scrii!!!Abia astept sa te faci bine..sa curga articolele la tine... :)
Jam, un somn bun şi mâine eşti ok. Noapte bună.
Ma bucur sa vad ca te simti mai bine, Jamilla. Mie imi plac foarte tare pozele tale. Cum au spus toti, esti frumoasa. Si scrii frumos. Cu suflet. O seara linistita!
bafta la concurs
Mica si lumea asta :)
Ma bucur sa te "intalnesc" din nou , chiar daca virtual . Tot in Cluj ? :)
Promit ca o sa te citesc zilnic , daca o sa scri zilnic :P
Multa bafta .
Draga Jamilla, sper ca esti mai bine si sa te "zbarnaind" pe aici!
Cum ies din carapace cum am capul spart...si inima tandari...asa ca o s-o mai tin o vreme...:(
Dragoste ....cât om mai putea
că avem şi noi o vârstă....
şi stii vorba aia: iubesti, nu iubesti, vremea iubirii trece :))
Aşa că.... de câte ori o apuc + de câte ori mă apucă
Jam, hai, hopa sus!
Eşti mai bine?
.
Am o veste bună:
S-au strâns toţi banii pentru Florentina!
Mulţumesc!
Jamilla, ce faci? :)
Îţi este tot rău.
Ai grijă de tine, te rog.
@Oana: ce-mi place de tine, zau ca esti tare!!!
@Elisa si IsabelleLorelai: Va multumesc! Stim noi....! ;-) sufletelele mele ;-) Isabelle, incercai eu un hopa sus si ma alesei cu o fuga la ...."dat boboci" ;-)
@Corina, vreau neaparat linkul catre blogul tau, daca dau click pe numele tau, nu imi apare.
@ Floryan: mu;ltumesc, acum s avedem ce o iesi ;-)
@Rares Pintea: de unde te stiu eu pe tine? imi suna al naivii de cunoscut numele tau.Sunt in orasul natal, nu mai sunt la Cj din 2006. O sa fac o vizita ardelenilor, sper ca in vara asta ;-)
@Mesterul Manole: esti o dulce, acum fac mai bine, fata de ultimele zile. De maine sper ca nu mai scapati de mine. Am chef sa ti trag o bataita mica la carapace...de cate ori am avut eu sufletul si inima distruse... si tot nu ma las!! Treb sa discutam pe mess.
@Micu\tzule, hop si asa ;-) trece vremea, trec si relele :P
@All: ma bucur sa va am aproape!
Nu mai are rost să aşteptăm rezultatele : felicitări pentru titlul de cea mai sexy bloggeriţă.
Te-am votat. :P
@Calibro, i-am zis si Isei, stati fratilor... in viata asta lucrurile sunt cam schimbatoare :P m-as bucura sa castig, normal, dar nu se stie niciodata...Calibro, dar trebuie totusi sa iti multumesc :D stai, ca o sa postez ceva pe gustul tau sapt viitoare, sper ;-))) :D
E după gusturi?
hmmmm....
să detaliez?
Bun gasit!
Talentat omul si ... foarte bun modelul :) ... sunt pasionat de fotografie si in mare stiu cu ce se mananca :) Inca nu am avut curajul sa execut portret care mi-se pare a fi cea mai grea parte a fotografiei dar cu asa model parca nu e capat de lume! ;)
Toate cele bune de cealalta parte a Defileului Jiului ;)
@Ice4you, o sa ti sune al naibii a cliseu, dar chiar imi doesc s afiu apreciata pt ce sunt eu ca om si cum gandesc, nu cum arat ;-)
salutari si tie, din orasul lui Brancusi :P o s atrec si pe la tine acus :D
Jamilla - cand cineva spune "m-am indragostit sau ... imi place de acel om nu ptr cum arata ci ptr cum este ..." minte cu nerusinare si asta ptr ca in prima faza intra in scena instinctele ancestrale si ceea ce se intampla atunci e chimie pura ... ulterior ... insa, dupa ce treci de acest prim contact, intervine si dorinta de a cunoaste acel om ;) Cu siguranta ca stii aceste lucruri si nu le poti nega, de aceea am spus eu (in alta parte insa intr-un context asemanator) ca de multe ori internetul rupe aceste bariere iar cand cunosti omul nu te mai intereseaza ;)
Btw ... imi place Targu Jiu, si mai ales parcul unde sunt operele lui Brancusi ... am fost de foarte multe ori, si poate vreodata ne vedem la o inghetata :)
Toate cele bune!
Trimiteți un comentariu