marți, 1 iunie 2010

Azi, acum, aici

Azi parcă nu miroase a primăvară, ci a ploaie de toamnă.
Azi sunt mai liniștită (dar pe de altă parte, din ce în ce mai stresată, acuș în iunie vine momentul X și în iulie momentul Y).
Știți nerăbdarea aia ca de copil, când știe că trebuie să primească ceva!? Așa și eu, dar știu și că primim exact ce dorim (câteodată), deci ar trebui să am grijă cu timpul și clipa și de ceea ce am. PENTRU CĂ HABAR NU AM SĂ APRECIEZ DELOC, din păcate. Și ăsta e stigmatul meu.
Oricât îmi doresc, nu mă pot alinia mereu la adevărul esențial al sinelui. Am vorbele mele fără glas, am dorința mea de mai bine, am mereu, dorința de a aștepta ceva. Acum, azi, bine ar fi să nu mai amân timpul.
Când aud de alții, suflete nemuritoare, zic că sunt o norocoasă, mereu am fost o protejată a sorții. Dar oare chiar știu!?!? Știm?!?!
Azi sunt simplu, eu, J.

,,A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,
iau cuvintele şi le-nec în mare.
Şuier luna şi o răsar şi o prefac
într-o dragoste mare,,. (Nichita Stănescu)
ps: nu sunt tristă! Sunt doar intrigată că, până la vârsta asta, încă nu am învățat să mă autoeduc în privința propriilor adevăruri. Și mai am pretenția să-i înțeleg cu adevărat pe cei de lângă mine.




Un comentariu:

Silviu spunea...

Abia acum te apreciez pe deplin. Succes cu tine însăţi! cu respect,