marți, 29 iunie 2010

De dragoste

R. doarme, ajunse din călătorie. Mă uit la el și știu. El e omul meu. El e drumul pe care îl vreau, lângă care rămân eu însămi. Culmea e că senzația e mai mult decât senzație, o știu mai mult ca oricând. Doarme atât de frumos, iar eu nu mă pot gândi decât la dimineața care va veni și la zâmbetul meu. Liniște existențială și de bine, liniște în totalitatea zâmbetului sincer. Asta sunt acum.
Știți senzația aia, când privești ceva/pe cineva, și știi pur și simplu, că privirea aia e o revelație în sine?
Sunt fericită.
Nu e de ajuns să privești, dar eu știu că, pentru mine, e de ajuns că ȘTIU DEJA unde este lumea mea.

Jamilla!

2 comentarii:

Cony spunea...

E foarte misto senzatia de bine si ca stii deja langa cine te simti cel mai mult tu insuti. Traiesc asta in fiecare zi si tot nu mi se pare de ajuns !

Margeluta spunea...

Casa de piatra Oana si va doresc multa fericire si intelepciune, sa treceti impreuna peste toate obstacolele care se vor ivi! Ai fost o frumoasa la cununia civila!