luni, 14 februarie 2011

Dependența de cumpărături

În adevărata ei implicație, adevărata dependență de cumpărături se numește oniomanie (beac, ce cuvând nasol).

Vreau să fac o diferență: astăzi vorbimde dependența de cumpărături ca pasiune, ca factor de binedispunere, de poftă de viață, de dorință de nou, de chef de umblat, de căutat tot ce e trendy pt tine, de înveselit stima de sine, de uimit bărbații și propriul nostru ego, de petrecut timpul, ș.a. Nu vorbim de sensul ei ca boală, de oniomanie, de implicațiile psihice și de adicția în sine care distruge vieți la propriu, cum distrug și alte adicții.

Majoritatea dintre noi fetele, ne simțim mult mai bine când face,m o grămadă de cumpărături. Eu una, sunt disperată după shopping. Dar mă controlez actualmente, în sensul că nu-mi pot ucide portofelul de fiecare dată când am chef (așa cum o făceam cu bucurie sadică înainte) deoarece astăzi, am (ca să nu zic alte priorități) niște responsabilități și griji pe cap, suntem doi (deeeeh, uneori mă mai mănâncă palmele și o tulesc la cumpărături dacă am bănuți în plus), plus că facturile, stomacul șli casa nu stau după cheful meu de cumpărături. Și mai sunt și bugetară. Și mă simt și responsabilă de cei din jurul meu. Și d emunca lor, și de a mea. Ca atare, mă controlez. Nu-mi mai proiectez întotdeauna neliniștile, agitația și dorința de a-mi mai lua câte ceva asupra cotidianului, nu mă mai mint. Doar mă amăgesc în cazuri de criză, apoi îmi recunosc amăgirea  Și apoi, îi trag un șut cât colo, că trebuie.

Am observat o chestie. Mă bucuram îngrozitor de tare când îmi luam nu știu ce, deși mai aveam acasă asemenea, sau când veneam acasă după cumpărături. Dar! Dar după o oră mi se întâmpla să mă simt vinovată, mă năucea o senzație de –vai, cât de nesimțită pot fi, alții nu au nimic, ai mei se chinuie cu grijile zilnice, eu uite ce fac--. Îmi proiectam asupa ego-ului o întreagă bătălie. Până a doua zi traversam etape tranzitorii între regrete și bucurie, între spaimă, sentimente de culpabilitate și poftă deviață și tot așa. Îmi scoteam la lumină partea întunecată. De a doua zi depășeam faza.

Nu sunt compulsivă, dar mă cred mai atractivă când intru în faza de cumpărături. Văd ceea ce sunt eu, dar vreau mai mult. Întotdeauna voi dori mai mult, căci, dincolo de natura umană, e natura bărbatului și a lumii întregi din jur. Responsabilitatea mea ca om variază mult de responsbailitatea mea ca femeie rătăcind printre căile succesului și insuccesului personal. Fac cu ochii ca girofarul când văd ce îmi place și, mai așles, când pot să-mi cumpăr. Când nu pot, sufăr (arăt sau nu, depinde de situație), mă oftic, fac ca trenul prin casă, fără ca ceilalți să înțeleagă de ce, apoi mă calmez subit. Mă fură dragostea soțului, cotidianul, alte pasiuni.

Nu am cunoscut oniomani/oniomane. M-am gândit deseori, și eu mă încadrez aici?! Sunt cumpărătoare înverșunată, cunoscuții pot să vă spună clar. Declanșez crize de frustrare intrinsecă atunci când realizez posibilitatea de a cumpăra acum și aici. Limbajul ochilor stabilește clar, regulile jocului, căci ochiul vede, mintea și inima vor. Însă nu sunt angajată în lumea disperării. Niciodată nu mi-am cheltuit banii de rate la bancă sau cei de mâncare. Cheltuiam absolut totul în afară de aceștia. Eram cumpătată aici, și necumpătată în grija unui ban de buzunar, că plângeam a doua zi după ieșiri în oraș. Că deh, dacă am cumpărat atâtea, trebuia să le și scot în lume, nu?! Și, ca să fac diferența de oniomani, eu nu am haine cu etichetele de cumpărături pe ele în dulap. Nu devin depresivă că-mi iau prea multe, doar mă încearcă acel sentiment de vină pe care îl depășesc a doua zi.

Aveam într-o vreme haine cu etichete pe ele în dulap, când îmi luasem prea multe, dar de când cu viața în 2 și cu prioritățile stabilizate, am reușit să le port pe toate, bașca să le variez zilnic, de mă mir și acum câte haine și lucruri și tot felul de chestii am. Sunt moartă după haine. Un bărbat nu înțelege întotdeauna că o femeie nu se poate îmbrăca des de 2 ori la fel. Și că noi, femeila, apreciem o chetsie la adevărata ei valoare, vedem tot felul de calități. Sunt moartă după cosmetice, accesorii, încălțăminte, obiecte de decorațiuni, după cărți de lecturat, după chetsii de bucătărie și câte și mai câte. Cred că după lumea întreagă!!! Dar, prin toate astea, înțeleg să negociez cu lumea ăntreagă, cu propriul meu aspect exterior, cu bucuria mea dar și a bărbatului de lângă mine când sunt mereu aranjată, pusă la punct etc. Sunt agresivă cu tendința de neîngrijire a propriei persoane, extrem de critică atunci când o văd la atele (care își permit să facă ceva pentru ele dar nu o fac!), sunt dificilă inclusiv cu propria mea persoană . Căci, dacă vreau să fiu fericită și în alte aspecte, muțumită de mine însămi, numai eu îmi pot crea propria lume ideală, printre cumpărături.

Tiparele comportamentale implică mereu soluții d eieșire din crize de viață și situație. Eu, la cumpărături personale (pt mine însămi, nu pt casă etc), analizez rar situația. Îmi urmez instinctul, așa cum își urmează un vânător prada. Devin uneori, depresivă dacă trece o perioadă mare de timp și nu ajung la cumpărături. Sunt învățată nu neapărat să fiu în trendy mereu, fashion-victim, ci să fiu mereu aranjată, accesorizată, pusă la punct, inclusiv cu noutățile și cu gândul că nu întotdeauna cele mai bune lucruri sunt gratuite.
Cele mai bune lucruri se obțin greu!!!!
Jamilla / Oana ROVENTA MICU!
(art.publicat și pe redwind.ro)

Niciun comentariu: