Pe 11 octombrie Laura ar fi făcut 30 ani. Restul cuvintelor nu îşi mai au locul. Când am cunoscut-o pe Laura, zâmbea. Bucureştiul nu mi se mai părea nu ştiu cum, datorită ei. Mi-a rămas efectiv lipit de gânduri zâmbetul Laurei.
Textul face parte din volumul "Înger de octombrie", de Oana Rovenţa-Micu.
= = = = =
= = = = = = =
= = = = =
... dorindu-ţi multe atunci când ştii că eşti privită de cineva cu care ai vrea să intri în vorbă, mai ales dacă eşti într-un autobuz al vârstei mergând spre alte zări iar ochii celuilalt sunt atât de atrăgători că te gândeşti, pentru o fracţiune de secundă, « ce ar fi dacă ? » şi el îţi răspunde la priviri mai mult decât te-ai fi aşteptat.
Începi să vezi că a învinge teama de ceilalţi, de priviri şi răscoliri ale celor din jur înseamnă a te învinge pe tine, cea din trecut şi să poţi şti cum să mergi mai departe senină, cu calmul cuiva care ştie că îşi poate găsi criza vârstei după uşă, şi să te doară undeva de sfârtecarea asta, care parcă te întregeşte la loc la un moment dat, pe fondul unui sentiment de siguranţă ştiind că nu eşti totuşi, singură. Înveţi cum să vezi din nou cu alţi ochi. Înveţi izbăvirea de cotidianul ce te oboseşte parcă, mai mult ca niciodată. Ce e şi mai ciudat, ajunge să te obosească fizic cu respiraţiile devenind mult mai grăbite să spargă sticla ochilor din jur.
La prima vedere găseşti alinarea fără să o realizezi, deşi înseamnă a pierde din spaţiul atât de intim al sentimentului că erai a cuiva şi nu mai eşti, nu în acum-ul atât de intangibil în care durerea şi tonul unei voci de la telefon ţi-au răpit ceva din inocenţa de copil aşteptând cu nerăbdare altă îmbrăţişare stfuoasă de zi galbenă în tonuri reci deşi celălalt supărat insista în altă durere a lui, completând-o şi mai acut pe a ta. Atunci realizezi pierdută în lumea sfârtecărilor tale cum nu vedeai calea pentru că nu voiai machiajul unei societăţi care îşi impune condiţiile abrupt.Trebuie atunci să te mulţumeşti în tot mai multe aspecte, uitând a fi pur şi simplu.
Eşti în gândul meu. Ai plecat, dar eşti.
A fi prin celălalt, a fi pentru tine şi apoi, pentru altcineva, a te metamorfoza fără constrângeri şi inhibiţii de om prea ocupat pentru a mai trăi pe deplin şi a sparge rutina de a mânca sau vorbi. Eşti.
Mi-ai arătat clipa, trăirea, gândul şi dorul.
... Şi zâmbeai! ...
Oana Rovenţa-Micu
= = = = =
= = = = = = =
= = = = =
= = = = = = =
= = = = =
Jamilla!
PS: În fotografia din dreapta este cea plecată în calea îngerilor, Laura.
10 comentarii:
M-a rascolit textul tau...
Condoleante.
O zi de suflet iti doresc
@James, sa nu o luam asa, nu l-am postat sa rascolesc oamenii, l-am postat in amintirea ei, ca un fel de mic cadou in amintirea ei, daca ar mai putea exista asa ceva. Pur si simplu nu vreau sa treaca neobservata ptm mine ziua de 11 octombrie.
James, o zi buna iti doresc si eu!!
Nu stiu de ce imi e greu sa accept ca lucruri rele se pot intampla oamenilor cu numele meu...
Hai sa zambim ca maine in Valencia e Ziua Indragostitilor si vreau sa iti urez toata dragostea din lume :)
Nu pot sa cred ca asa un zâmbet s-a stins. :(
MULTUMESC, Oana! Laura ne vede.
Jamilla,e tristete acum aici. :(
Cred ca a-ti aminti de cineva care a plecat dincolo e o dovada ca se afla inca printre noi.
Multa iubire si zile fericite,Jamilla.
Weekend placut!
Gabi.
Laura Damian. Colegă cu Raluca Stroescu! Laura parcă a murit într-un accident de maşină în timp ce se întorcea de la Iaşi!
Greşesc cumva??
@WEBMONKEY: ea era, nu gresesti deloc.... din pacate.
:(. sunt trist. am fost un coleg de clasa de-al Laurei. am sperat sa nu fie vorba despre ea. dar la revederea de la 10 ani de la terminarea liceului, ea lipsea. ocazie cu care am aflat de groaznica veste
@Anonim, da, din pacate...
Eu am cunoscut-o putin timp, doar doi ani,nu ne-am vazut de mii de ori dar ne-am vazut destul cat sa o iubesc pentru omul care era... dormeam la ea cand veneam in Buc , mancam cu ea in oras, m-a alinat cand am plans si nu numai... Ma bucur totusi ca ai gasit poostarile mele, pentru ea sunt.
Trimiteți un comentariu