Titlul se referă la faptul că, deşi de multe ori avem aproape totul, tot ne lipseşte ceva. Sau, pe de altă parte, constatăm că, de fapt, nu ne-a lipsit acel "ceva".
Se referă la clipele neştiut de apreciate, la lucruri, amintiri, oameni pe care nu îi mai vrem, dar fac parte din viaţă. La paşi, la drum, la ceea ce vrem.
Se referă la timp însuşi, la puterea demiurgică a fiecăruia de a face propriile alegeri.
*********
"Simţi că-ţi lipseşte ceva. Diseci întruna totul din mintea-ţi, încercând cu disperare să găseşti acel lucru. Neatenţia faţă de lucrurile simple şi tocmai de aceea, în mod ludic, veridice, te face să vezi că nu ai fi vrut ingenuitatea rezonării sentimentului tău de dragoste cu existenţa carnală. Ai fi vrut şi, încă, mai vrei starea de a fi, pur şi simplu, prin acea rezonanţă, fără ca cele mai bune intenţii ale minţii tale să mai fie nevoite să facă ceva.
Iată că prestaţia forţei tale de a acţiona în virtutea a ceea ce trebuie, scade acum sub forţa convingerii de a trăi, pur şi simplu. Cel mai sigur ţi se părea înainte, să-ţi păstrezi implicarea deplină în devenirea ta ca om şi acum, constaţi cu bucurie chiar, că renaşti prin recunoaşterea absenţei din viaţa ta, pentru ca să poţi schimba chiar şi o fibră a plasei din jur. Constatând, dai impulsului creator putinţa de a croi un nou drum, o nouă vreme fiinţei tale, de a te redescoperi fără saturarea cotidianului.
Proferai înainte, fără a realiza exact, calomnii la adresa obligaţiilor şi, dintr-odată, momentul recunoaşterii unei lipse în viaţa ta îţi apare ca şi o nouă şansă. Ca să redevii tu, nu-ţi trebuie mai mult decât ai nevoie. Doar să nu mai vezi lumea întreagă, prizonieră într-un anumit fel, în sufletul tău. Nici tu, ostatic al raţiunii.
Eşti de pe acum, suspect de ingenuu în desfătarea cu care contempli lumea mea. Ţi-am dat voie să o cunoşti. Şi atunci, revederea cu tine însuţi din vremea adolescenţei, te face să redevii tu. Nu dragostea vibrând până la saturarea fiinţei ţi-a făcut cunoscută absenţa a ceva din viaţa ta dinainte, ci însăşi implicarea deplină în ea, fără a refuza dorinţa cunoaşterii.
Îţi semnalam des că impulsul meu de a persista în nevoia de existenţă în drumul cuiva, trecând dincolo de disperare, mă strivea în mod inexorabil. Privind totul din alt unghi de vedere, îţi vedeam şi sufletul trăindu-şi devreme timpul. Te contrariam zâmbindu-ţi, cu aciditatea gesturilor călcate grăbit într-o conversaţie. Nu cu masca pe care o vedeau ceilalţi, ca pe un veneţian de la carnaval, ascuns sub un maldăr de sclipici şi brocart, ci aşa cum te vedeam eu.
Căutându-mă mereu în sala semiîntunecată, te căutai de fapt , PE TINE. Abia atunci, fără să fi fost speriat, vedeai cum să destrami plasa trecutului, dând prin inocularea acelei absenţe în tine, noii clipe, alt chip."
JAMILLA!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu