vineri, 22 august 2008

DOAR UN VIS

Visul meu… doar un vis. Şi etichetarea sentimentelor îmi creează un handicap în a trăi fără atâtea crize sufleteşti.

Nu contează care este visul meu, decât pentru mine. Numai şi numai pentru mine. Şi cred că va rămâne doar un vis. Sau va fi împlinit târziu.

Sunt unele vise care nu pot aştepta. Sau nu prea mult. Al meu e unul din ele. Fiinţa mea, sufletul meu, nu (mai) poate aştepta aşa de mult.
Simt că acum trăiesc, mâine poate alte porţi vor fi deschise. Sau închide. Uneori mi se pare inutilă aşteptarea de ordinul câtorva ani, mai ales când e stabilită. Cum să mai fac diferenţa între priorităţi, când sufletul cere?

Sunt nevoită să interacţionez zilnic cu propriul suflet şi asta începe să doară foarte des. Faptul că dorinţa mea nu coincide întotdeauna cu a celor din jur şi, mai ales, cu a celui important în inima mea, mă duce cu disperare la agresivitate faţă de alte dorinţe ale mele şi la izolare în suflet. Ştiu, nu e bine, dar e din mine.

Nu mai cred în visul meu. Va zbura spre zările toamnei. Dar va rămâne în faza de conturare a unui act profund. Iar dacă împlinirea duce la ţinta aşteptată, trebuie să fiu atentă la direcţia noului drum. Şi minutele astea, care mă ard pe ochi!!!

Simt că nu pot adopta o atitudine evaluativă obiectivă faţă de visul meu (eu vreau să-l împlinesc pentru că mi-l doresc, iubitul meu, pentru ca să-mi facă pe plac şi pentru că “aşa trebuie”, iar asta mă frânge!). Cu fiecare discuţie, ajung în cele din urmă să nu mai ştiu încotro să o iau, ce paşi să fac şi cum, ce să mai simt vizavi de visul meu. Îmi limitez acţiunile prin atitudinea tristă şi încărcată de frică, ştiu asta. Dar mai ştiu şi că timpul nu aşteaptă, lunile care se tranformă în ani dor mult şi ACUM-ul contează.

Urechile nu mai vor sunete. Ochii vor doar priviri. Cer. Cer prea mult. Cer şi cerul dincolo de norii dorinţei.

Nu doresc decât să mă adaptez mie însămi, dar şi persoanei iubite, şi prezentului. Pe de altă parte, timpul meu strigă din răsputeri. Ajung să privesc cu ochi reci pe cei din jur, colegi, prieteni şi să simt că nu mai ştiu să-mi influenţez energia în bine.

Visul meu, doar un vis. Nu mai am forţa de a modifica în bine stereotipuri de mişcare, ce îmi frâng zborul şi dorinţa de bucurie permanentă. Mă lupt cu un tipar emoţional, al celui iubit şi, implicit, altul , al meu (apărut pe parcurs, derivat din tiparul celuilalt) şi descopăr că am căpătat o intensitate sufletească parvenită din durere. Nu din invidie pe ceilalţi.

Mi-e frică. Dar nu mi-e frică să trăiesc. Da, poate îmi este prea frică, am atâtea aiureli în cap şi nesiguranţă de mine şi, totuşi, vreau cu toată fiinţa. Bucuria de a simţi momentul, clipa, zâmbetul, se transformă încet, dar sigur, în durere. Sună a clişeu, a victimizare (dar nu!), însă e doar amânare. Fug acum şi de mine însămi. Mă molipsesc prea uşor şi asta face să încetez în speranţă.

Cum să-mi modelez destinul, când sunt la mijloc? Nu caut răspunsuri acolo unde clipa mă strigă din toate puterile. Trebuie să-mi caut voinţa şi visul, din nou.


Cum?


JAMILLA

ps: nu încercaţi să mă convingeţi "de mai bine", sunt într-o pasă proastă. Sunt o tâmpită, ştiu!


19 comentarii:

Ea spunea...

Te pup mult! atat

Jamilla spunea...

@Ea, de ar fi atat de simplu...!

Claudiu M.B. spunea...

Din pacate pasele proaste fac parte din viata tuturor si atunci cel mai mult conteaza cum reusim sa trecem peste ele desi de multe ori cei de alaturi sunt cam impasibili....:(

Claudiu M.B. spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Jamilla spunea...

@Claudiu, cei din jurul meu si cei dragi nu sunt impasibili. Am marele noroc ca sunt sprijinita sincer. Dar numai eu pot sa-mi reyolv dilema, oricat ar incerca cei din jur sa ma ajute sa depasesc starea asta.

@Pt cel/cea care si-a sters comentariul: nu inteleg cum va puteti sterge un comentariu dupa ce il scrieti, credeam ca numai eu pot sa fac acest lucru. Daca va feriti sa va spuneti opinia sau nu va place ce ati scris, atunci mai bine nu mai postati nimic la comentarii. La un moment dat o sa ajung sa activez moderarea de comentarii, ma deranjeaza stergerea comentariilor aiurea.

Ea spunea...

Fetita, imi place cum arata blogul asa, e foarte vesel asa cum trebuie sa fii si tu. Pupu

ania spunea...

jamilla, continui sa te citesc, stiu ca orice as spune s-a spus deja sau cu siguranta sufletul si mintea ta le stie, dar iti spun inca o data. Esti frumoasa! Si asta n-ar fi nimic, dar nu esti nici "ingramadita" cum ar spune cineva drag mie...adica ai mintea plina si ai abilitatea de a-ti exprima trairile in atatea cuvinte pline, pline...fii fericita pentru ca esti si esti asa cum putine fiinte sunt...exista un maine care va mai durea dar mai putin ca cel de azi si vei descoperi ca timpul poate fi si aliat. Vei descoperi ca in clipe infinit mai putine visul tau se realizeaza stergand cu buretele ani in care ai simtit ca nu ti-e prieten - sunt clipe cateva, care pot intoarce universul tau rotund, sfidand anii grei in care visul tau a stat incremenit...
asculta o straina si fii fericita, pentru ca esti si pentru ca visul vine si tu deja stii asta!
cu drag,

sfinx667 spunea...

Ei.... pai si eu sunt tampita, de zapacita ma stii, am multe pase proaste, si da, inca am si cine sa ma sprijine...
Un sfarsit de saptamana pe plac iti doresc, si liniste sufleteasca om minunat ! Si nu incerca sa ma contrazici, oare cati au curajul sa recunosca ce simt, hm?
Esti o surviver !
calde imbratisari,
Sibilla

Jamilla spunea...

@Ea, stii ce facem noi la tristete...schimbam lookul :P

@Ania, m-ai facut sa plang. Nu sunt chiar atat de matzaita, dar cuvintele tale... Stiu, Ania, stiu, poate tocmai pentru ca o stiu, doare!

@Sibilla, multumesc de imbratisare...survivor...hmmm...nu m-am gfandit asa pana acum! ;-) weekend linistit si tie, alaturi de cei drag!

g1b2i3 spunea...

Jamilla,fata frumoasa,desteapta,iubita si trista uneori,stiu cum e cu pasele proaste.Am si eu destul de multe desi nu vreau sa arat intotdeauna.Zambesc,povestesc,ma ocup de una si alta,dar sufletul ma doare,plange,imi doresc sa se sfarseasca.
Uneori am mare nevoie de mangaiere,alinare...dar cei dragi mie au si ei atatea probleme,n-as vrea sa-i necajesc mai mult.
Jamilla,de cate ori esti intro pasa mai proasta,asterne-ti gandurile si simtamintele aic.Sunt sigura ca te vei simti mai bine.
Weekend placut si bucurati-va de clipele petrecute impreuna!

Jamilla spunea...

@Gabi, asa-i ca nu e simplu?
Asa-i... Si totusi, atat de simplu alteori!

Laura spunea...

Jamilla draga, as vrea sa povestim multe, dar blogul nu e locul potrivit. NU ESTI O TAMPITA! Simti pentru ca esti om. Te indoiesti pentru ca esti om. Si daca te cauti pe tine insati, o faci pentru ca esti om. Tu esti tu, cu visele si sperantele tale. Ma bucur ca ai multi oameni in jur care sa te sustina dar uneori (vorbeste experienta din mine), nu e suficient. Gaseste-te pe tine insati. Uneori e un proces dureros, dar e singura cale catre fericire. Accepta-te pe tine insati asa cum esti si intelege-te si iarta-te. Te pup!

Jamilla spunea...

@Laura, tocmai treaba asta cu regasirea de sine ma scoate din minti. Mai ales cand am cam uitat in ce fel mergeam inainte.
Laura, vorbim noi odata in alta parte. Buba cea mare e ca la mine, singura cale spre fericire e sa fiu mai putin sensibila si mai putin slaba in fata oamenilor.

o.p. spunea...

jam, m-am regăsit in descrierea ta, m-am regăsit pe mine cea de acum câțiva ani. ultima oara când am fost în starea in care ești tu acum am schimbat "look-ul". nu aveam blog pe vremea aceea și de aceea m-am rezumat la a-mi tunde parul și a-i schimba culoarea. nu e o vorba spusa-n vânt. chiar funcționează. din clipa aceea m-am regăsit, cu visele și dorințele mele reale și viata mea s-a schimbat radical. în bine. :) acum chiar dacă am din nou parul lung, știu ca drumul care l-am urmat atunci a fost cea mai înțeleaptă alegere. și aici nu ma refer la tunsul podoabei capilare, ci la ce avalanșă de "regăsiri" a generat acest curaj de a schimba ceva în viata mea. nu te schimba pe tine, căci ești perfecta, schimba-ți doar modul în care te privești și te apreciezi. nu accepta: "asa trebuie" sau "asa e bine". accepta doar: "simt și eu la fel ca tine".

silvia spunea...

pot sa spun ca esti de apreciat pentru simplul fapt ca iti arati sentimentele.......in societatea de azi e nevoie de curaj si o doza de "nebunie" pentru a face asta :)am aproape 19 ani dar ma regasesc de multe ori in starea ta......si eu sunt destul de sensibila in fata oamenilor si poate nu este bine......am avut o perioada de cativa ani, cand scriam poeme pentru a-mi descarca sufletul....acum, citesc carti:) daca iti place Paulo Coelho, iti recomand La raul Piedra am sezut si am plans.....in mod sigur te vei regasi in ea:) eu am citit cam trei sferturi din colectia lui Coelho, si in fiecare roman am regasit o parte din mine :) o zi frumoasa!

Nea Costache spunea...

Un om care nu viseaza, nu are macar o nazuinta, e un om pierdut, abandonat. Se spune ca orice om care isi propune un vis, si-l intipareste foarte mult in memorie si si-l doreste realizat din inima, acel vis chiar se adevereste, devine aievea. Sunt "n" cazuri cand s-a intamplat asta. Din pacate, trecem cu totii si prin pase proaste, care ne creaza acea stare de indispozitie neconfortabila. Principalul este sa iesim cat mai repede din acea stare, iar singurii care te pot readuce pe linia de plutire sunt prietenii, iubitul, un zambet al lor, o vorba buna, o floare, rasul unui copil, o carte buna...Cum bine iti spunea si prietena noastra comuna, Sibilla, spre deosebire de altii, tu recunosti deschis ce simti , acesta fiind un lucru bun pentru tine. Dupa parerea mea, nu exista un vis care nu se poate realiza ci doar vis care se realizeaza, dar mai tirziu mai tarziu, principalul este sa nu disperi. Iti doresc tot binele din lume si multa liniste sufleteasca.

Jamilla spunea...

@Regina, O.P, iti duceam dorul ;-) schimbari de look am avut si eu, nu la blog ma refer ci la mine, m-am tuns anul trecut stilul bob, si eu am parul lung si ondulat natural... a fost un soc sa ma vad cu els curt dar mi-a prins bine ;) insa acum nu m-as mai tunde deloc.
Accept "simt si eu la fel ca tine", numai ca cine vreau eu nu simte exact la fel ca mine. Si intr-o anumita situatie, nici eu nu simt exact la fel ca el, de aici si tristetea cand am scris postul asta ;-) Sunt perfecta, dar doar in imperfectiune ;) Regina, regasirea de sine presupune niste decizii, buba e ca nu vreau sa le iau acum.

@Silvia, doza de nebunie, mai bine zis de inconstienta, am tot avut de cand m-am nascut ;-) draga mea, sunt scriitoare ;) l-am "cunoscut" si ep coelho, cu toate scrierile lui ;-) ti-as recomanda mai degraba "11 minute" sau " Zahir". Silvia, eu sunt mai sensibila decat voi ceilalti pentru ca nici nu aud ca voi. In acelasi timp, in asta consta puterea mea, mereu am mers mai departe, orice ar fi.

@Nea Costache, visul meu stiu ca se poate realiza, dilema este insa daca pot accepta niste compromisuri intre timp. Si, avand in vedere ca timpul imi e dusman acum (maine, poat prieten...) nu sunt dispusa sa le mai fac. Acum traiesc, acum ma bucur. Uneori trebuie sa asteptam, sa facem sacrificii. Fiind vorba de visul meu acum, nu mai pot face si alte sacrificii. Nu pentru ceilalti. Mai ramane sa las timpul de la sine si sa-mi regasesc linistea sufleteasca. M-ai intuit, de asta am cel mai mare nevoie.

SiBlondeleGandesc` spunea...

auzi, pasa e proasta, nu tu.
Iar visul e al tau, chiar daca doare. E al tau. Si daca il alungi, el nu mai exista. Daca il implinesti, el nu mai exista.
Uneori avem nevoie de vise, de bucurii si de dureri ca sa simtim. Ca sa traim. Ca sa constientizam ca purttam in noi o inima care vibreaza si atunci cand dormim.
Accepta-l, e al tau. :D

[am vazut acum comentariul tau de la cabral si am hotarat sa iti comentez :p la postul asta. Bafta cu legislatia ;) ] Keep your mind busy, but your spirit free.

aipsycho spunea...

in primu rand a-si vrea sa spun k am 15 ani ...si ma regasesc destul de mult in cuvintele tale cred k stiti k fiecare copil are vise mari si traieste cu speranta mult timp si cand ajunge la o anumita varsta isi da seama k e imposibil " nu ma refer la chestii materiale" in cazul meu stiu k visul meu e imposibil de realizat da inca continui sa sper, sa visez.. si nu stiu de ce ..Cateodata cand ma gandesc si ma intristez imi zic " gata !! o sa reusesc o sa fac tot posibilu.." si seara cand ma pun in pat imi amintesc de ce am zis si imi dau seama ca zic doar ca sa nu ma intristez pe moment...asta e..