luni, 18 august 2008

Piraţii timpului

Sub presiunea timpului se dărâmă ziduri. Sub presiunea timpului apar altele, poate mai durabile.
Timpul de multe ori, ne lezează orgoliul... alteori, este cel mai bun, dar cel mai bun prieten!
Ce te faci, însă, când zilele şi nopţile trec, tu ai uitat cum e să priveşti cu ochi de copil, totul ţi se pare atât de rece şi de "prea repede!", "nu am timp", "prea ocupat!". Minutele se transformă în dureri de cap, zâmbetele caută degeaba beduini în deşertul minţii, fata morgana a fugit dincolo de noapte... piraţii timpului caută noi tărâmuri virgine în a acapara sufletul şi aşa precar...
Nu, nu e corect. Nu e corect faţă de noi, faţă de cei din jur, faţă de TIMPUL fiecăruia.
Piraţii timpului sunt dorinţa de a uita (şi adevărul este că şi momentele neplăcute ne formează ca oameni!), graba spre o altă vârstă, paşii rapizi către zările toamnei, poate şi suta de kilometri la oră în maşina cu care goneşti spre vremurile altora.
Încercând să fim deasupra destinului, ne pierdem pe noi pe drum.
Încerc şi vreau să număr stele acum, privind fără teamă la orizont.
Indiferent de vârsta pe care o am şi pe care o împlinesc an de an, caut să nu văd vremelnicia. Cu ce mă ajută că toţi ajungem undeva?
Mai bine mă ajut să trăiesc mai plăcut. Sunt curioasă cum e să stai mai drept în faţa vieţii.
Sunt curioasă cum e să ştergi lacrimile cuiva cu un simplu zâmbet.
Sunt nerăbdătoare să-mi asum ca atare enorma responsabilitate din dreptul de a fi eu însămi.
Nu fug de piraţii timpului, dar prefer să nu-mi fac alţii.
Am propria "corabie", velele sunt propriile mâini, mesaje subliminale sunt la tot pasul (păcat, nu întotdeauna ştiu să citesc aceşti "paşi"), aşa că nu îmi rămâne decât să negociez cu propriul destin.

9 comentarii:

haiku spunea...

Clepsidra este nevinovata. Vinovat e nisipul nestatornic....

james crissilv spunea...

Piratii Timpului nu sunt singuri. Nu ar fi avut succesul pe care il au. Ei sunt asociati cu Vampirii Energetici si cu Hotii de Vise. Si nu in ultimul rand cedarea noastra a fiecaruia dintre noi le permite sa avanseze si sa isi faca jocurile.
o zi minunata iti doresc

haiku spunea...

...doar atat :
''Da-mi Doamne puterea de a schimba lucrurile pe care le pot schimba, puterea de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba si intelepciunea de a le deosebi!''

P.S.
Fiecare dintre noi are patru fete: cea pe care o aratam, cea pe care o simtim, cea pe care o credem adevarata si cea adevarata...
tu ce crezi Jamilla ...?

james crissilv spunea...

Imi place fraza de incheiere. Spune totul.
o zi minunata iti doresc

pescarusul argintiu spunea...

Jam, draga mea, ce dor mi-a fost de tine ! :)
Am sosit de scurt timp din vacanta petrecuta langa un tarm al Marii Negre si ti-am adus un cosulet plin de scoici si de arome marine ;)
Ma bucur ca te aflu conducandu-ti temerar corabia pe valurile adesea inalte si agresive ale existentei :)
Ce bine ar fi daca am sti sa descifram toate semnele din jurul nostru si daca am avea mai mult timp pentru autocunoastere...
O stransa imbratisare a regasirii, draga prietena !

Anonim spunea...

@Haiku, si noi suntem vinovati, noi, aia mici din nisip :)))

@james, unii dintre noi chiar isi doresc sa le faca jocurile...se complac.

@Haiku again: de as avea intai puterea sa merg zilnic zambind, atunci as putea sa fac si ce ma indemni tu. Eu am, cred, doua fete: cea pe care o arat exact cum ma simt, cum cred si cum vreau si cea cand trebuie sa disimulez in situatii de viata si altii sa nu vada ce e in sufletul meu. A simti la mine, se loveste des de a trai, a arata pe sleau, si invata s afie complementare.

@James, fraza de incheiere ma lovise exact cand incheiam :)) sunt mai trista zilele astea si am avut ocazia sa depistez multe in sufletul meu.

@Cora, pescarus argintiu, bine ai revenit!! Multumesc ca mi-ai adus o farama de mare...

Anonim spunea...

mi-e frica sa mai scriu cate-un post mai profund pentru ca raman uimita de ce gasesc in interiorul meu.."prezentul" nu l-am putut incheia..e greu cu frazele de incheiere..

Laura spunea...

Chiar azi ma gandeam cat de la suprafata vedem lumea din jur, cata frumusete pierdem... frumusete furata, frumusete uitata... Frumos post :)

Jamilla spunea...

@t3mb3: e greu cu frazele d eincheiere, dar e si mai greu cand nu stii cum sa mergi mai departe :)

@laura, uneori suprafata ne ajuta, alteori ne face sa gresim.