MITURI... Dă-i, frate, c-aşa e viaţa!!!

UPDATE 3: am luat sala cu 23 puncte, apoi am avut traseul, l-am luat si pe asta. Am avut mari emotii din cauza auzului si numai peripetii, dar a iesit ok. De maine voi recupera la comentarii, va mai rog sa ma scuzati si azi, am de sarbatorit ;-) ;-)))) (tinand cont ca beau din an in paste si nu rezist decat la maxim 3 pahare de bere, va dati seama cat ma doare capul... si nu vreau sa mai vad vreodata cum e!)

UPDATE 2 : Pe 3 septembrie am examenul la şcoala de şoferi (sala) şi m-am pus "cu burta pe carte", voi întârzia cu răspunsurile la comentarii. Mulţumesc pentru înţelegere :-)

UPDATE: IsabelleLorelai, luptă pentru copii aici şi ne arată o altă lume aici, lumea lui Dan Colcer, a lui Emanuel Luca. Lumea unui cer.

Sunt asistent social specialist.

Mă confrunt zilnic cu mituri ale societăţii şi, implicit, ale oamenilor.

Să nu credeţi că munca asistentului social este doar să realizeze anchetă socială şi atât.

NU! Implică muncă de consiliere, tratare a situaţiilor de criză (cu aşa numita intervenţie în criză), gestionare a violenţelor situaţionale, negociere cu factorii de stres şi multe altele. În orice domeniu: narcomanie (toxicomanie), violenţă, infractori, maltratare, protecţie socială etc etc. Am aflat despre lucruri nebănuite, despre tipare comportamentale diferite în conflicte interumane şi nu numai. Mi-am testat limitele sufleteşti. Despre asta, într-un post viitor.

Astăzi voi insista pe câteva mituri. Am lucrat la un centru în regim de urgenţă pentru minorii maltrataţi. Am coordonat 2 ani de zile şi un centru în regim de urgenţă pentru mame şi copii, victime ale violenţei domestice.

Acum lucrez în aceeaşi instituţie generală, dar altă specialitate, adulţii cu handicap. Ca să pot face faţă la schimbări de experienţe, a trebuit să-mi descopăr resurse exterioare, să mă adaptez din mers. Impactul meu ca şi profesionist este uneori restricţionat de tiparele emoţionale ale oamenilor întâlniţi. E greu.

Şi nu îmi vine să cred cât de mulţi oameni se lasă conduşi de mituri. Cei aproape 3 ani de zile la centrul pentru minori mi-au lăsat cicatrici în suflet, chiar şi răni. A trebuit să plec, sufletul meu avea nevoie de o pauză. Nu mai înţelegeam noţiunea de iertare, nu mai puteam manipula cu pozitivitate liberul arbitru al victimelor.

Da, sunt profesionist în asistenţa socială şi nu numai, cu specializare în bunăstarea copilului şi familiei sale, dar mai presus de toate, sunt om. Oricât de detaşată păream în faţa unor violenţe grave (să explicitez: violuri la minori care nu aveau nici 10-12 ani, bătăi grave, minori care veneau la noi direct din spital, cu toate oasele feţei sparte, cu corpul făcut la propriu piftie.... alţi minori care se prostituau, relaţii incestuoase cu părinţii, tendinţe deviante homosexuale, de delincvenţă juvenilă, etc etc.... am văzut multe), nu am mai putut, am luat o pauză în negociere de destine.

Zilele acestea, anumite cazuri mi-au readus în atenţie câteva aspecte, pe care vreau să le evidenţiez neapărat, deoarece se fac multe confuzii. M-a enervat deunăzi, remarca unuia care s-a exprimat, atunci când un copil ţipa la noi la serviciu în hol şi mama lui i-a dat o palmă, "păi de aia devin copiii răsfăţaţi, că nu sunt educaţi cum trebuie, nu le strică o mamă de bătaie mai des!". Omule, copilul este bolnav de sindromul Down! Asta e una. Numărul doi: este UN COPIL. Nu este adult! Sunt de acord cu o palmă, două la fund şi o pedeapsă, două, în limite normale, când este necesar, dar nu "mame de bătaie" şi pumni, că "bătaia e ruptă din rai"!

Violenţa nu rezolvă, dimpotrivă, accentuează! Uite de ce:

- copilul martor la violenţa domestică din familie, devine automat victimă, chiar dacă indirectă. Suferă abuz emoţional prin participarea la discuţiile şi bătăile părinţilor. Am avut caz în care un copil a asistat la uciderea mamei sale în bătaie. Patru zile nu am putut scoate un cuvânt de la el. A suferit traumă emoţională gravă şi nu se ştie dacă mai poate fi reabilitat. Şi atunci, vă mai miraţi că, adult fiind, devine delincvent, dezvoltă tendinţe deviante sau handicap psihic? Nu vă mai grăbiţi să judecaţi tinerii cu probleme!!! Dacă nu au avut modele pozitive de relaţionare, de unde să ştie ce e bine, ce e rău? Uneori nu ajunge să spui, cuvântul e zero pe lângă durerea copilăriei zbuciumate.

- minorul violent a învăţat acest comportament violent când a crescut, NU pentru că aşa a vrut el, ci pentru că aşa a trăit, altfel nu ştie cum e viaţa. Asta a văzut, asta face şi el. Nu vă mai grăbiţi să etichetaţi! Etichetarea doare, distruge vieţi şi, mai ales, omoară vise. Copiii care sunt martori ai violenţei domestice pot să învetţe de la vârste mult prea mici, că violenţa este singura metodă de rezolvare a conflictelor.Copiii învaţă mesaje semnificative despre comportament şi rolurile legate de sex de la părinti. Când sunt expusi la violenţa familială, ei pot să integreze acest comportament în relatiile lor ca şi copii şi mai departe ca adulţi, rezultând un pattern intergeneraţional al violentei (şi ar mai fi o mie şi una de chestii de explicat, însă nu am de gând să fac referate aici. Maria Badea explică mai bine în « Gestionarea violenţei familiale în scopul dezvoltării securizante a copilului provenit din medii disfuncţionale » Prison Fellowship Romania)

MITURI DESPRE VIOLENŢA DOMESTICĂ asupra femeilor:

- Este un fenomen izolat (ba deloc! dacă ar fi aşa, de ce adăposturile de femei şi nu numai, sunt pline de cazuri? E una că multe femei nu recunosc faţă de alţii abuzurile şi alta că ele există, de fapt!)

- Apare numai la anumite categorii sociale, mai ales în familiile sărace, cu un nivel scăzut de educaţie (Da de unde! Să vă spun că sunt femei de condiţie FOARTE BUNĂ, licenţiate, care o încasează aproape zilnic? Dacă vă dau detalii, nu mai puteţi mânca două zile. Să mai zic că au fost cazuri în ţară de femei judecătoare , profesoare, directoare de firmă cu astfel de situaţii?)

- Victima e cea care îl provoacă pe atacator, deci merită să fie abuzată (dacă doi soţi sunt de opinii diferite, asta înseamnă că femeia şi-o merită? Nu discutăm aici de cele care au vieţi duble, fac şi dreg în loc să aibă grijă de copii şi soţ, discutăm de cele ţinute în colivie, pentru care chiar şi o simplă vizită la cumpărături reprezintă motiv de bătaie de la soţ pentru ele)

- Orice cuplu are probleme şi conflicte (da, dar de aici până la a ţine o femeie legată în lanţuri, cum nu ţii nici un câine, de aici până la a-i interzice să vorbească cu propria familie, să aibă serviciu, să râdă politicos sau să salute vecinii, de aici până la a-i da întruna bătaie ca la un sac de box pentru că i-a dat copilului ultima bucată de carne şi nu soţului şi de aici până la a o ţine 4 zile fără mâncare şi haine (să se înveţe minte, vezi Doamne!)) E cale şi mai lungă!!!)

- Abuzatorul este o persoană bolnavă psihic, este iritat şi agresiv tot timpul (total neadevărat!! Marii abuzatori sunt nişte persoane exemplare în societate, zâmbăreţi, conversează fără probleme, apar ca nişte familişti perfecţi, duc vieţi duble)

- Alcoolul şi problemele maritale sunt cauza violenţei domestice (sunt unele dintre cauze, dar nu marea cauză... să fim serioşi!)

- Bărbatul violent nu se poate controla (Bărbatul violent se poate controla foarte bine, mai ales în societate, şi pozează oricând în cel mai atent bărbat.)

- O femeie poate oricând să îşi părăsească soţul, dacă îşi doreşte acest lucru (da? şi cum se face că atunci când ultima femeie dintre cazurile mele s-a hotărât să plece de acasă cu copiii, a găsit-o ăla, a bătut-o până a băgat-o IAR în spital, i-a ameninţat părinţii, a rupt maxilarul unuia dintre copii, a luat un al treila copil cu el şi a amenintţat că îi dă foc dacă femeia când iese din spital, nu se întoarce acasă? şi când părinţii femeii respective au declarat clar că nu o primesc acasă, că aşa e lumea de când pământul, că femeia trebuie să fie supusă bărbatului? unde să se ducă? de unde bani dacă nu a fost lăsată să aibă serviciu? la un centru special pt astfel de cazuri poţi sta o vreme, nu toată viaţa... nu uitaţi de dependenţa emoţională faţă de agresor...)

- Victimele exagerează abuzul (dacă abuzul emoţional, violul, bătăile până când ajungi să arăţi fizic ca un monstru, sunt considerate o exagerare, atunci eu sunt preoteasă. Şi să ştiţi că sunt cazuri în care bărbaţii ştiu exact unde să lovească, astfel încât să nu lase urme. Şi aţi uitat de teroarea psihică? De traume şi de frică? )

- Este o problemă personală şi nimeni nu ar trebui să se amestece (când bătaia se perpetuează în public, sau asupra copilului, etc... să fim serioşi! nu trebuie să mă bag în viaţa unuia, dar ce ziceţi de drepturile omului, drepturile copilului?ce te faci când sunt încălcate flagrant şi mai şi asişti? te uiţi cum o omoară? devine problemă de societate pentru că afectează indirect şi alte vieţi!)

- Bărbaţii violenţi sunt aşa pentru că au fost abuzaţi/maltrataţi în copilărie sau provin din familii violente (nu toţi! unii pur şi simplu au dezvltat laturi violente, sau au o tulburare psihică sau sunt patologc geloşi şi posesivi, nesiguri pe ei etc)

- La un moment dat, bărbatul violent va înceta să mai fie astfel (repet, să fim serioşi!)

Şi aş mai continua, dar teamă mi-e că o lungesc. Menţionez doar atât: există o lege, Legea 217 din 2003, pentru prevenirea şi combaterea violenţei în familie, publicată în Monitorul Oficial, partea I, nr. 367 din 29 mai 2003 (aici). Nu este suficient lucrată, necesită completări dar are câteva avantaje (gratuitatea serviciilor şi emiterea gratuită a certificatelor medico-legale pentru victime, crearea de adăposturi în fiecare judeţ (asigură protecţie faţă de agresor, îngrijire medicală, hrană, cazare, asistenţă psihologică şi juridică gratuită pana la rezolvarea situaţiei familiale), asistarea socială şi consilierea primară specializată, la nivel de oraş, prin instituţiile statului) dar şi dezavantaje (agresorul nu este înlăturat din mediul familial.

Totuşi, noua lege prevede posibilitatea ca, în timpul urmăririi penale sau al judecăţii, la cererea victimei sau din oficiu, ori de câte ori există probe temeinice, instanţa de judecată să interzică agresorului revenirea în locuinţa familiei. Soţul nu e obligat să urmeze tratament psihiatric sau de altă natură). Violenţa domestică se pedepseşte inclusiv în cuplurile consensuale (concubinaj)!

Depinde de cele mai multe ori, de victime, dacă reclamă sau nu abuzul!!! Şi într-un alt post, vor scrie despre violenţa domestică asupra bărbaţilor, nu râdeţi, există şi aşa ceva, mai ales asupra celor cu handicap!!

Înainte de a mai eticheta, stigmatiza sau judeca, încercaţi să înţelegeţi implicaţiile şi dedesubturile. De cele mai multe ori, sunt mult mai complexe şi mai grave dât se poate bănui. Şi nu e deloc uşor să scapi de statutul de victimă.

JAMILLA!!