O lecție pe care am învățat-o dur, în ultimele trei zile. Nu aș fi zis că o criză de rinichi mă poate termina, fiind prima și, sper, ultima.
Am mers la serviciu ca prostul la bâlci, rezistând în loc să mă ocup de problemă.
Acum, suport consecințele. Voi fi bine dar nah, trebuie tratament, investigații și multă, multă liniște.
De abia acum, simt că am învățat ceva. Cu ce preț?!!?
Mi-am integrat mereu sufletul în lumea celor duri și am călcat pe mine. Greșit! de acum, sănătatea înainte de toate. Altfel, la ce bun lumea, viața și timpul, dacă habar nu am sau nu am vrut (conștient), să mă ocup ȘI de mine?!
De 2 zile îmi ascult corpul, încerc să-l înțeleg, s-i înțeleg durerile și limbajul, știu dureros de lucid ca acest corp al meu a clacat pe fond psihic.
Culmea, zâmbesc clar astăzi, acum, sunt optimistă pentru că ȘTIU acum. Cum să fac față durerilor, vorbelor fără glas, tăcerii și sufletului meu, cum să fac față sunetelor pe care nu le aud, oamenilor pe care nu-i suport/sunt prea proști să știe de ce trăiesc (m-au rănit fiind vina mea, nu am știut cum să nu-i iau în seamă), cum să fac față greutăților serviciului și cotidianului, cum să fac față iubirii care vine de-a valma și cocoloșelii celor dragi, cum să fac fașă atracției pentru timp și viselor mele... oameni buni, ce am învățat eu în ultimele zile sună a clișeu, văd zilnic aceste lucruri, dar , totuși, m-a făcut să mă desprind de autenticitatea propriului meu fel de a fi și acum mă restabilizez pe poziție.
Îmi accept corpul, îl iubesc și voi prelua conștient, regulile sale și lumea în care trăiesc!
Am mers la serviciu ca prostul la bâlci, rezistând în loc să mă ocup de problemă.
Acum, suport consecințele. Voi fi bine dar nah, trebuie tratament, investigații și multă, multă liniște.
De abia acum, simt că am învățat ceva. Cu ce preț?!!?
Mi-am integrat mereu sufletul în lumea celor duri și am călcat pe mine. Greșit! de acum, sănătatea înainte de toate. Altfel, la ce bun lumea, viața și timpul, dacă habar nu am sau nu am vrut (conștient), să mă ocup ȘI de mine?!
De 2 zile îmi ascult corpul, încerc să-l înțeleg, s-i înțeleg durerile și limbajul, știu dureros de lucid ca acest corp al meu a clacat pe fond psihic.
Culmea, zâmbesc clar astăzi, acum, sunt optimistă pentru că ȘTIU acum. Cum să fac față durerilor, vorbelor fără glas, tăcerii și sufletului meu, cum să fac față sunetelor pe care nu le aud, oamenilor pe care nu-i suport/sunt prea proști să știe de ce trăiesc (m-au rănit fiind vina mea, nu am știut cum să nu-i iau în seamă), cum să fac față greutăților serviciului și cotidianului, cum să fac față iubirii care vine de-a valma și cocoloșelii celor dragi, cum să fac fașă atracției pentru timp și viselor mele... oameni buni, ce am învățat eu în ultimele zile sună a clișeu, văd zilnic aceste lucruri, dar , totuși, m-a făcut să mă desprind de autenticitatea propriului meu fel de a fi și acum mă restabilizez pe poziție.
Îmi accept corpul, îl iubesc și voi prelua conștient, regulile sale și lumea în care trăiesc!
ps: foto de pe nea Gogu.
Un comentariu:
Sper ca esti mai bine. Imi pare rau ca a trebuit sa afli intr-un mod atat de dureros cat de important e sa ai grija de tine, de sanatatea ta. Daca nu ai tu grija, nimeni n-are.
Trimiteți un comentariu