PE DRUMUL VIEŢII

UPDATE: La Isabelle, un semn de întrebare în ceea ce priveşte fiinţa umană... când "dai de necaz, dai şi de profitori". Apropo de drumul vieţii......!!!


Astăzi postez ceva scris acum doi ani şi care face parte din volumul personal, pregătit pentru publicare, numit "Înger de octombrie", în memoria Laurei Damian... ştiţi voi, v-am mai povestit de ea...! Textul este o confesiune personală, scrisă într-un moment când nu ştiam încotro să o iau dar faptul că îmi simţeam inima bătând, a fost de ajuns să ştiu: deja existăm, mai departe de noi depinde. Destinul nu aşteaptă niciodată.

Sper să vă placă şi să citiţi şi printre rânduri. Ţineţi minte, avem puterea de a alege ce facem dar, mai ales, avem puterea de a ne accepta exact aşa cum suntem. Abia atunci poţi merge mai departe.

JAMILLA!

"Aceeaşi trezire dimineaţa, cu mintea-mi încă adormită şi întrebându-mă ce va mai urma.

Am atâtea de făcut într-o singură zi şi nu le fac, şi disperarea că nu-mi ajunge timpul mă strânge de gât, nelăsându-mă să văd că timp este destul.

Nu poţi face multe într-o zi... dar într-o viaţă? Uneori, pare că nici măcar o viaţă de om nu-ţi ajunge şi totuşi ajunge, dacă vezi clar şi lucid ce ai de făcut şi câte poţi face. Pentru tine, pentru altcineva, pentru una, o fiinţă negăsită încă...

Pe drumul vieţii mi-aş găsi identitatea care mi-ar da pe loc adevărata faţă celorlalţi. Dar ce drum ? Sunt multe şi dese, să alegi presupune să renunţi la altceva şi nu ştii întotdeauna dacă simbioza trecutului cu prezentul nu te înşeală în a simţi ce vrei cu adevărat... Zeci de vieţi într-o viaţă!

Suflul unei treziri dimineaţa, în mirosul atât de cunoscut al camerei tale, suflul unei experienţe irecognoscibile la momentul respectiv, viaţa sau forţa unei alegeri, momente decisive şi nu numai, toate acestea într-o viaţă de om. Privirile completându-se una pe alta într-un club, gândurile sărind afară din mintea încinsă de acuitatea trăirilor dureroase şi fericite în acelaşi timp.

Şi da, iubirea, veşnic teritoriu al luptelor sufleteşti în citadina atmosferă a unui timp modern... căci alegerea este crudă şi de dorit, în acelaşi timp. Să vrei să mergi mai departe şi să poţi cumpăni momentul!

Abia atunci să-ţi permiţi, ţinând cont şi de ceilalţi (sau nu? Căci o singură viaţă e îndeajuns), să mergi pe drumul ales. Dar fără a respira agonic, cu pieptul fumegând de atâta forţă vitală în inimă, când îţi aduci aminte să iei un cuţit şi să tai durerea şi abandonul dinlăuntru. Să te grăbeşti apoi, să-ţi scoţi inima la lumină şi, de bucurie, însuşi propriul tău drum să capete lumină. Iar tu să înveţi să te plimbi cu mine aşa cum, odinioară, mă plimbam şi eu în lumea copilăriei şi a viselor. Nu neapărat căutând sau cautându-te ci, pur şi simplu, simţind pulsul străzilor aglomerate întinzându-se până departe, în străzile minţii şi în amintiri, în ce va fi să fie şi în speranţe moştenite brusc, prin naşterea vreunui sentiment prea intens să-şi mai poata duce povara.

Euthanasia gesturilor nu poate duce la purificare sufletească... poate doar, arunca mult mai departe până şi cel mai necinstit gând în ale vieţii. Să tot mergi pe drumuri fără să te opreşti nu înseamnă să-ţi oboseţti inutil trăirile.

E greu cu lumea împotrivă. E şi mai greu cu raţiunea împotrivindu-se inimii.

Mai greu de atât, cu ani mulţi în spate , pe alt drum şi totuşi, de ce această nouă şansă ? Sau să-i zicem, nouă incertitudine, vremelnică indecizie a realităţii fără de care nu ne-am fi trezit aşa repede ?

Necesitatea acută a sufletului stigmatizat tinzând spre iubire pare să capete sens. Doar să ştii să împaci asertiv lumea ta cu lumea noastră.

Este posibil să crezi în timpul de azi, în imemorialitatea clipei de adineauri, când erai lângă mine şi în prezentul tangibil, cum spuneai. Fără de care nici sufletul nu putea înfiinţa dimineaţa în alte surâsuri.

Dacă revezi vechile idealuri şi le suprapui cu cele actuale, pe undeva simţi că e mult mai bine şi te simţi mai sigur pe tine, pe forţele unui nou început, gândindu-te că te aşteaptă cineva şi că acel om nu este doar un paravan pentru ceilalţi... este fiinţa care să schimbe ziua pe zile, noaptea pe nopţi, timpul pe ani mulţi, spre veşnicie... o fiinţă nevăzută la prima vedere."

Oana Rovenţa-Micu alias Jamilla, aici.

ps: preluarea scrierilor fără acordul meu nu sunt permise. Unele au fost punblicate, altele sunt în curs de publicare.