REDAU TĂCERII GLASUL

“Redau tăcerii glasul” este numele uneia dintre cărţile publicate de mine. În ea vorbesc despre tăcerea dinăuntru, despre lupta permanentă cu propriul suflet şi cu viaţa, cu dragostea şi cu ura, despre depăşirea limitelor… a auzi altfel, prin corp, stări, prin timp.
Exact în acest moment, a reda tăcerii glasul, este pentru mine stare de fericire. De ce? Pentru că ştiu cum să cheltuiesc energie în folosul meu, deşi de cele mai multe ori, o folosesc în detrimentul meu.
Pentru că încă învăţ valoarea vieţii, aparent dramatizată în necunoaştere. Mi s-au dat mereu şanse, până am învăţat cum să aflu de ce şi pentru ce.
Redau tăcerii glasul, ca să pot privi ziua de mâine cu încrederea clipei şi cu privirile mele de mână, cu curajul de a-mi încălca liberul-arbitru spre împlinire şi în dorinţa paşilor dincolo de nori (cu gândul...!)
Redau ochilor mei privirea dinainte, conştiinţa mersului grăbit spre a da şi a primi, dar mai mult a da.
Sunt ce sunt, şi sunt cu tăcerea în braţe, fără frică, am mulţi prieteni, am pe cei dragi aproape, am iubitul mereu lângă mine, vă am pe voi, mă am pe mine însămi şi îmi aparţin cu desăvârşire.
Redau lumii spaimele mele dinainte, temerile şi, în acelaşi timp, dorinţa de a şti. Îmi rămâne totul, pentru că îmi apreciez stima de sine (deşi sufletul de multe ori îl încarc pe nedrept) şi preiau controlul în faţa clipei, dar lăsându-mă purtată de voi, cei pe care îi întâlnesc înb calea mea!
Aveţi curaj să redaţi propriei tăceri glasul? GO ON!
Jamilla!
ps: vă las în compania a ceea ce ascult acum... Santana este unul dintre favoriţii mei. Şi conştientizez tot mai acut că, deşi nu aud foarte bine, aud bine şi aud cu toată fiinţa mea, şi cu mâinile, corpul, sufletul, tot! Simt.