marți, 22 iulie 2008

Rămas bun!

UPDATE:
Nu ştiu cât voi lipsi de aici, îmi va fi greu să nu mai scriu aici, dar e mai bine aşa pentru o vreme. Nu am fost în stare să şterg blogul ăsta. Nu pot.
Mi-am acordat răgaz până adun încă un an la vârsta mea. Voi ceilalţi dragi mie, staţi linştiţi, sunt Balanţă de septembrie, deci nu voi absenta prea mult.
Che sara, sara! (ce va fi, va fi!)
JAMILLA!!!
ps: aveţi mereu curajul să rămâneţi voi înşivă, aşa cum şi eu încerc să accept cursul vieţii. Pe cât mai curând, sper eu!







UPDATE: Leapşa de la Isabelle o transmit mai departe Reginei, lui Alin Farcas, Oanei, Ciupercutei, Cristinei Nichita, lui Cabral si lui Marius Sescu.

Ce fac alţi oameni şi nu face Jamilla:
Nu uit de amore mio, de mama, de tata, vorbesc zilnic cu ei, Nu mănânc pizza cu furculiţa, o mănânc cu mâna, Nu mănânc seminţe pe stradă, Nu sunt dependentă de ţigări (doar de cafea!)
Nu ţip, nici la nervi (doar trântesc!)
Nu călătoresc cu trenul, decât vara la mare, în rest prefer busul sau maşina
Nu ştiu ce e aia muncă pe câmp (nici nu vreau, sunt prea mămăligă)
Nu mă mai scald la ştrand, Nu dau beep la tel, dau sms
Nu prea port încăţări fără toc, Nu pun altuia beţe în roată
Nu ies din casă nearanjată şi parfumată (nu din superficialitate, ci am o prea mare cultură a grijii de sine şi de corp, prea mare uneori, recunosc)
Nu pot trăi fără kiwi, Nu pot trăi fără aromoterapie, Nu pot trăi fără masaj şi sport
Nu citesc politică în ziare, nu ascult la Tv politică şi nu discut politică
Nu urmăresc talk-showurile
Nu uit să ies chiar şi când plouă
Nu stau pe scaun la nunţi, joc până iese sufletul din mine
Nu mă complexez că nu aud bine, suplinesc prin altele
Nu stau fără cărţi, trebuie să citesc mai mereu
Nu am pus niciodată mâna pe un crocodil, o maimuţă
Nu suport să văd, mănânc sau să ating mâncare din goange, câini şi din astea prea exotice
Nu suport pupincuriştii , Nu mă ating de lucrurile altuia
Nu uit să zic „mulţumesc!”, Nu mă feresc să recunosc cine sau ce sunt
Nu suport să spăl vasele cu mănuşi, Nu suport să sortez rufele
Nu mănânc nesărat sau necondimentat
Nu pot să nu omor un păianjen când îl văd în casă, câhhhh, mi-e frică
Nu merg des la biserică ... am motivele mele şi prefer să mă rog acasă (asta nu înseamnă că nu am credinţă!)
Nu mă târguiesc la piaţă, Nu mă scarpin în nas sau în fund în văzul lumii, pe stradă
Nu port decât aur, foarte rar argint, Nu mi-e frică de şoareci, şobolani, hamsteri - îi fugăresc până la toţi sfinţii
Nu mă urc în montagne russe sau pe un cal şi nici nu suport să sar de la trambulină în piscină... Nu... mai ştiu acum! Lol!

UPDATE 2: Pentru cei care îmi simt lipsa:

Ce nu fac alţii dar face Jamilla:

  1. Când mă apucă, turui ca mitraliera... chestia mă ţine cu orele. Poa" să fie şi şefa lângă mine, nu mă abţin întotdeauna.
  2. Când mă apucă, fac ce mă taie capul. Adică: dacă mi se năzare la 12 noaptea să ies în curte să mă joc cu căţelul, o fac. Dacă mi se năzare să ies în curte dimineaţa când mă trezesc şi să beau cafea espresso (dacă mi-e lene să îmi fac) traversez frumos strada ÎN PIJAMA şi îmi iau de la restarurantul de pese drum. Punct.
  3. Mănânc îngheţată când alţii mănâncă ciorbă.
  4. Mănânc brânză feta sau de oaie absolut la orice fel de mâncare, zilnic, inclusiv la ciorbă.
  5. Mănânc sărat, până la paştele cailor.
  6. La serviciu, nu mă jenez să spun ce mi trăsneşte în cap. Sau să fac, dacă pot. Adică: mi s-a năzărit să stropesc colegii cu apă, am luat furtunul din grădina şi cum ieşea unul, cum "pac" cu apă. Uite aşa. Să se sature babele care bârfesc, să aibă apă la moară. Punct.
  7. Să nu se pună nebunii cu mine (lucrez în domeniu) că pot fi mai nebună ca ei.
  8. Nu mă jenez în alimentară să cer şi aia, şi ailaltă, până la exasperare, chit că în spatele meu e coadă cât postul Paştelui.
  9. Dacă îmi vine să plâng, plâng! Nu contează cum, de ce şi când. Basta!
  10. Dacă mi se năzare să-mi fac coafură afro în toiul nopţii, o şi fac. Chit că a doua zi am serviciu... s-au obişnuit colegii cu mine! Am fost si verde în cap.
  11. Râd mult şi dacă mi se pune pata, râd şi mai mult. Gafez de-a dreptul!
  12. Dau peste nas direct (verbal... subtil... ) oamenilor (colegilor). Şi nu îmi pare rău mai niciodată.
  13. Mă dau mare uneori când umblu cu aparatul în ureche. Butonez telecomanda şi alţii cred că-i pager.
  14. Am 1,75 m şi port tocuri de 10-12 cm...fac 1,80 şi ceva şi tot nu-i destul pt mine. Iubesc înălţimea.
  15. Nu suport să mă îmbrac în negru. La mine e lege roşul, galbenul ... mai toate culorile!
  16. Sunt fashion-victim şi o recunosc ca atare!
  17. Dacă mi se năzare sau "îmi vine", scriu poezii înclusiv în baie.
  18. Când nu am ce face, mă duc frumos în curtea vecinului, îi iau căţelul şi îi fac şi aluia baie.
  19. Aş sta aproape tot timpul pe capul stăpânului inimii mele. Dar stau numai jumătate din timp.
  20. Sunt geloasă pe avioane, elicoptere, păsări ... vreau şi eu să văd cerul altfel.
  21. Nu suport să nu am accesorii aparte când ies din casă ... chit că asta înseamnă şi broşă pusă pe cravată.
  22. Mă parfumez şi când merg la culcare. E lege la mine.
  23. Sunt geloasă pe timp. Vreau mai mult, mai multe cărţi de citit şi mai multe clipe.
  24. Am curaj să fiu cum vreau.
  25. Nu port fuste mini, dar port bun-simţ maxi.
  26. Dacă mă apucă, îmi termin salariul până la ultimul bănuţ în jumate oră. Să nu zic că nu am facut-o şi p-asta.
  27. Fug ca dracu" de tămâie, de ciorba de burtă. Punct!

De la capăt ... când oi reveni.

JAMILLA!

13 comentarii:

isabellelorelai spunea...

Jam, uite care este treaba: EU sunt cea mai mare "tăcătoare" da? Nu ai citit că pot să stau şi o săptămână fără să vorbesc? Păi ce facem noi aici? Vrei să îmi ei locul? Păi eu sunt locul I la tristeţi şi tăceri, da? Că sunt mai bătrână, da? :lol:
.
Jam, acum am să devin serioasă foc deşi nu am niciun chef, eram veselă un pic şi mi-ai stricat bruma de veselie care m-a animat să scriu prostii despre mine pe blog.
Îţi repet: EU ÎŢI RESPECT TĂCEREA. Când vei vrea să vorbeşti vei vorbi. De unde ştiu? Păi aşa fac şi eu, la naiba...
Şi mai ştii de ce? Dacă nu mă crezi pe mine măcar crede-l pe Nichita, că este... mort:
.
"Eu cred că un om este ceea ce îşi aduce aminte despre sine însuşi.
Bunăoară, eu mă consider pe mine ceea ce îmi aduc aminte că sunt.
De asta uneori oamenii sunt în aparenţă schimbători sau au umori diferite.
De fiecare dată îţi aduci aminte alte lucruri despre tine însuţi".
Gând – Nichita Stănescu.
.
Te pup şi NU îmi iau rămas bun, da?

isabellelorelai spunea...

P.S.: Nu uita că eu sunt întruchiparea răului pe pământ şi dacă mă supăr îţi şterg bulinele de pe blog. După care pun nişte bomboane. :lol:
.
P.P.S.: Tu chiar ai impresia că nu pricep ce ţi se întâmplă? Sau că ţi-am uitat suferinţele?

Elisa spunea...

Draga Jamilla,vroiam sa postez la cel de la parter,dar vad ca de ieri pana azi ai mai construit un etaj,un etaj cu care vei demola???
Ufff,bine ca ti-a trecut ideea cu stersul,ca despre asta am intentionat sa vorbesc,sa-ti spun ca toate indeletnicirile noastre ne umplu viata.Una dintre ele este si comunicarea asta prin blog si as vrea sa o vezi si tu cu o pondere asemanatoare celorlalte momente ale tale cand te amuzi,cand te distrezi,cand te emotionezi si asa mai departe.Nu trebuie sa faci din activitatea pe blog scopul vietii tale,caci esti ocupata,ai servici,ai familie,ai prieteni si trebuie sa te imparti tuturor.Ia blogul ca pe un refugiu,daca nu poti altfel,locul unde sa fii tu cu tine si cu cine mai vrei tu.Caci in viata de toate zilele poate ca sunt Ei cu tine si cu cine vor Ei,deci nu renunta la acest alter ego al tau,nu-i nimic ca scrii mai rar,nu-i nimic ca nu ai timp,sau chef,sau...orice, ca sa fii pe blog,dar nu-l sterge.Asta ar insemna ca ne stergi si pe noi,ori,asa cum eu am nevoie de voi,banuiesc ca si tu ai nevoie de noi.Nu-i asa??Draga mea,nu te mai gandi cum ca lumea intelege gresit ceva legat de tine,caci nu conteaza.Cand cineva spune o fraza si 10 insi asculta,crede-ma ca daca-i intrebi pe cei 10 fiecare spune altceva despre esenta frazei tale.Asa suntem,suntem diferiti si trebuie sa ne intelegem asa diferiti cum suntem.
Eu iti doresc tot ce-i mai bun in viata,sanatate si zile vesele,caci tristetea poate disparea instantaneu,just like dead...pocnind din degete.Te imbratisez cu drag si-ti doresc multa sanatate si voie buna.Te pup Jamilla... :k :k

isabellelorelai spunea...

PPPPSSSSS: Vezi că ţi-am dat leapşa.
„Ce fac alţi oameni iar eu nu fac? - Nu sunt dependent (ă) de…”
Elisa e de vină :lol:

Jamilla spunea...

@Isabelle, in clipa de fata ma doare insusi timpul. POate maine am sa fiu mai zambitoare si am sa revin asu[pra deciziei, adica sa scriu mai devreme de luna in care fac 26 ani. Stiu ca imi respecti tacerea si imi pare rau ca ti-am stricat dispozitia. Pur si simplu simt si cand altii sunt suparati. Da, ai dreptate, fac la fel ca tine, lol ;-) Te cred, Isabelle, esti printre putinele in care pot crede, desi nu stii!
Si eu te pup, prefer s ate pup pe tine, nu pe Nichita, lol ;-)
astazi nici eu nu imi iau ramas bun. Mai stau putin cu voi. Vezi, mi-e greu, deh, sunt mamaliga. Dar uite, stiu.
Ba da Isabelle, stiu ca pricepi ce mi se intampla, dar mai stiu si ca mai supar fara s avreau, oamenii. Ma afecteaza si acest lucru. Pe de alta parte, abia acum resimt eu efecytul ultimelor 2 luni. Sunt o natafleata, repet, pt ca mi-a iesit totul ok si nu e nimic grav, dar la mijloc au fost mult mai multe decat atat. Si sunt constienta ca oamenii de pe blog m-au cautat si mi-au dat semne des, imi puneam prieteelke sa intre ele si sa imi citeasca la telefon, sunt constienta ca am fos interpretata gresit, cu toate astea, raman in blogosfera. Chiar daca am de gand sa lipses un pic, pana ma mai linistesc. Se pare ca anul asta te-am intrecut, sunt campioana la tristeti.
Ma duc la soferie, draga mea, revin in 3 ore. Muaah!

@Elisa ,maica, ma alini. Nu ma lua in seama, am si nervi acuma. ;-))
Maine am s afiu mai calma, chiar daca imi mentin hotararea de a lipsi o vreme de aici (am zis, a lipsi, nu a disparea). Elisa, sarutmainile!

@Isabelle din nou: pe seara raspund la leapsa ca un update la ramas bun. Esti o scumpa ca ma faci sa vreau sa nu lipsesc mult. Ma dor multe acum. Pe curand!!

pescarusul argintiu spunea...

Draga Jam, daca tu asa ai decis, eu iti respect hoatararea, pe care sunt convinsa ca ai luat-o dupa reflectii profunde si indelungi.
Desi nu ne cunoastem fizic, sufletele noastre s-au cautat, s-au impletit si s-au apropiat cu gingasie.
Ma bucur mult ca ai ales sa salvezi roadele blogului si faptura lui delicata, izvorata din preaplinul sufletului tau si din bogatia mintii tale.
As vrea sa am un reper al tau, ca sa putem tine legatura, ca punte peste timp.
Calde si stranse imbratisari, draga mea draga ! :)
Si mult curaj, alaturi de incredere, acest moment delicat va trece !

Corina spunea...

Jamilla, sanatate multa si vacanta placuta. Sa ai o vara frumoasa si sa te inveselesti. Cu drag, Corina

g1b2i3 spunea...

Jamilla,credeam ca inca esti ocupata cu lucrarile,dar vad ca e vorba de altceva,de tristete,tacere.Stiu cum e pentru ca si eu am perioade cand vreau sa ma retrag intro gaura de sarpe,dar de cand v-am cunoscut pe voi,de cand stiu ca unora le plac povestile mele,nu pot sa plec.De un timp am si eu cateva probleme si nu am asa mult timp,dar eu n-am servici ca tine si nici somn nu prea am,asa ca incerc sa ma ocup de barlogul meu.
Iti trimit o leapsa pe care am primit-o de la Isabellelorelai,poate ai la cine s-o trimiti mai departe.Nu mai fi trista,zambeste!Iti trimit ceva dragut,poate te inveselesti.
http://www.addletters.com/image-list.php

isabellelorelai spunea...

Măiculiţă :lol:
Faza cu rozătoarele... :lol:
Păi se poate?

isabellelorelai spunea...

Balanţă de septembrie sau de octombrie? :lol:

Jamilla spunea...

@Isabelle: balanta de sfarsit de septembrie ;-) faza cu rozatoarele e reala, daca prind picior de soarec sau sobolan prin fundul curtii... sa'i fereasca sfantu'! lol ;-)

isabellelorelai spunea...

Măiiiiiiiii! :lol: Ai făcut articol mai lung decât al meu!
:D
Ce mă enervezi... De nu te umplu eu pe tine de lepşe... Las' că vezi tu!
Sfârşit-sfârşit, dar cât de sfârşit? De septembrie zic :lol:

oana spunea...

Jamilla, imi pare rau ca nu esti tocmai in apele tale si sper sa-ti revii cat mai curand.

in ceea ce priveste stersul blogului: cu ce te deranjeaza sa-l tii? la urma urmei nu te obliga nimeni sa scrii ceva atata timp cat nu ai chef, nu? sa nu-ti mai treaca prin cap idei din astea, ok? :P

leapsa am primit-o deja de la altcineva si am onorat-o. ma bucur, totusi, ca te-ai ganditla mine. :D