Preiau de la Alex Radescu. Nu as fi putut s-o zic mai bine, cred.
Din toata teroarea liceului, eu imi amintesc nervii, plansetele mele, certurile dar si rasetele la unele glume si nazbatii... imi amintesc cum ne lasa totusi, sa copiem la lucrari ca deh... pt noi era o limba total moarta, latina!
Imi amintesc, de asemenea, un moment de acum doi ani: m-a servit cu banane, avea la dansul si ne-am intalnit intamplator la serviciul meu. Eu pofteam, ma duceam sa imi iau, m-a vazut si nu a ramas nepasator. Atunci am vazut alta fata a dansului. Atunci si la discutiile ulterioare vizavi de viata, serviciu, copii. Odata m-a repezit: ce mai stai cu maritisul?!!? Hai draga, ca viata trece! Nu am stiut ce sa-i arspund atunci, pe loc. Venise pe jos, sontac-sontac, abia mergea si, totusi, a refuzat sa-i chemam un taxi. "Ma plimb, eu ma plimb!!!"
Stiu sigur ca a fost impovarat de boala si de propria reputatie. Dar admir rezistenta dansului si curajul de a rezista impotriva propriului sine si tuturor, in propriul fel.
J.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu