Cândva

... poate nu voi mai ști cum să mă caut și cine sunt.
Sau de ce sunt cum sunt... zorile știu.
Ce vreau cere tribut ființei și, implicit, destinului.
...poate voi refuza timpul, călcându-mi pe suflet.
Ce nu vreau, trebuie... sufletul e și mai viu.
... poate voi ști ce nu știu azi, sau ce voiam să nu fi știut ieri.
Râsul, zâmbetul, privirea ... toate date gândului.
...poate voi fi eu, așa cum vreau.
Pașii mei dinainte, drum dincolo de zâmbet.
Așa cum sunt, printre picături de nicăieri.

JAMILLA!!!

Mă scoate din minți:

LATER EDIT: Cosmin Isipenco -povestea lui la Dan Sântimbreanu- (și aici, la IsabelleLorelai) are 32 ani și metastaze osoase și pulmonare. Are în continuare nevoie de ajutorul nostru! Este urgent, timpul curge în defavoarea lui și trebuie să ajungă la Anadolu Medical Center, în Turcia, pentru tratament. Telefoane contact Cosmin Iusipenco și familia: 0745.054.894 / 0745.552.181

*****

*****

... când cineva care are treabă direct cu mine, apelează la intermediari, apoi spune la altul că a vorbit direct cu mine. Urmarea: pic în tot felul de situații, de care aflu ulterior. Suntem oameni maturi sau copii? N-ai cu cine, nene, n-ai cu cine. Dar măcar să mă lase în pace, nu să mai aibă tupeul să mă întrebe "nu ești supărată, nu?". Ce să-i faci, rafinamentul nu ține de motivația manipulării pentru relaționare verbală eficientă.

... când vreau să ajut pe cei din jur, ei încep să se certe și oalele se sparg în capul meu, căci mă înțeleg și cu unii, și cu alții... eu pic la mijloc! Păi se poate așa ceva? Neeeeeeee, nu au toți cunoștințe de interrelaționare umană optimizată, poate doar pe vremea copilăriei. Dar vreau să continuu să-mi aduc contribuția în ale cotidianului în felul meu, nu al altuia.

... când un om e grandoman (pfuuuuuu!)... e așa, dar mai e și mitoman! Mare-i grădina ta, Doamne! Consecința logică a actelor lui este că ajunge lejer la sentimente negative prin prisma lipsei unor valori personale bine sedimentate, nerespectând pe ceilalți. Mă lipsesc!

... când îi spui omului verde în față ceva în anumite conjuncturi și el are impresia că te iei de el personal. Ce să-i fac, îl las în pace, nu mă chinui să conving pe cineva să-și asume responsabilitatea propriului fel de a fi. Cum să motivez interlocutorul dacă el nu are urechi să audă? Chit că e beneficiar al serviciilor sociale.

... când trec strada pe zebră și mulți nu opresc mașina... trebuie s-o iau la fugă! Ce, sunt Mary Poppins să fug cu tocurile la spinare?

... când sunt la volan și aștept cuminte la semafor, și mă claxonează toți șmecherii. Dacă nu reacționez (sau nu vreau), ăia dau și mai dihai din claxoane. Băăăă, nu aud bine!!

... când vreau să fac un bine, îl fac dar apoi sunt luată de fraieră. Să fie clar, nu dau înapoi dar nici nu mai arăt încrederea cuvenită. Clar? Dar nu, se insistă, mai spun odată... degeaba, frate, n-ai cu cine. Refuz să-mi anesteziez bunul simț. Lasă-mă, dom'le, în pace!

... când rămân fără hârtie igienică la serviciu. Asta e! Mă abțin.

... când se bulucesc toți dimineața la serviciu la făcut cafeaua, în loc să mergem frumos, pe rând (vin turcii?)

... când Alfie (cățelul meu) ascunde papucii.

... când mă apucă toții dracii noaptea, pentru că nu pot să adorm când vreau.

... când vreau să bag mașina în curte și un bou o parchează pe a lui fix în moțul porții, deși scrie mare și clar ATENȚIE GARAJ.

... când pic ca musca în lapte. Măcar învăț cum să-mi negociez propria minimalizare a riscurilor în fața conștiinței mele.

... când mă simt vinovată aiurea, doar pentru că am spus un simplu NU. Am și eu viața mea și nu mă justific nimănui din afara celor dragi. Dar ce te faci cu conștiința, bat-o vina?

... când cineva nu e punctual și trebuie să stau după alții, la serviciu. Deh, diplomația cere eforturi (câh....!). dar ce eforturi... disimulez superb, dacă liniștea cere liniște! Comunicarea este inerentă liniștii.

... când vreau să cumpăr ceva de la magazin, vânzătoarea mă întreabă ceva, nu am auzit sau înțeles, o întreb "poftim?"... ea își dă ochii peste cap... mă enervez și tac, apoi când ies, mă enervez și mai tare că am tăcut.

Mă scot cațele din minți. Și "doamnele" care se dau doamne, dar nu au cei 7 ani de acasă. Dar au facultate (nu, zău?). Și nu suport oamenii care lovesc animalele.

Mă enervează la culme când se bagă altul în fața mea la bancomat, deși aștept de ceva timp. Și nu, nu tac!

Mă enervez când am senzație de anorexie relațională la serviciu cu una care nu pricepe că nu e treaba ei ce fac eu în ograda mea în afara serviciului.

Și când îmi strofoc toți nervii să-mi găsesc cheile mașinii, dimineața.
Lista e lungă, mi-e lene să mai scriu....

Jamilla!