Se afișează postările cu eticheta taca-paca. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta taca-paca. Afișați toate postările

marți, 16 decembrie 2008

Mă scoate din minți:

LATER EDIT: Cosmin Isipenco -povestea lui la Dan Sântimbreanu- (și aici, la IsabelleLorelai) are 32 ani și metastaze osoase și pulmonare. Are în continuare nevoie de ajutorul nostru! Este urgent, timpul curge în defavoarea lui și trebuie să ajungă la Anadolu Medical Center, în Turcia, pentru tratament. Telefoane contact Cosmin Iusipenco și familia: 0745.054.894 / 0745.552.181
*****
*****
... când cineva care are treabă direct cu mine, apelează la intermediari, apoi spune la altul că a vorbit direct cu mine. Urmarea: pic în tot felul de situații, de care aflu ulterior. Suntem oameni maturi sau copii? N-ai cu cine, nene, n-ai cu cine. Dar măcar să mă lase în pace, nu să mai aibă tupeul să mă întrebe "nu ești supărată, nu?". Ce să-i faci, rafinamentul nu ține de motivația manipulării pentru relaționare verbală eficientă.

... când vreau să ajut pe cei din jur, ei încep să se certe și oalele se sparg în capul meu, căci mă înțeleg și cu unii, și cu alții... eu pic la mijloc! Păi se poate așa ceva? Neeeeeeee, nu au toți cunoștințe de interrelaționare umană optimizată, poate doar pe vremea copilăriei. Dar vreau să continuu să-mi aduc contribuția în ale cotidianului în felul meu, nu al altuia.

... când un om e grandoman (pfuuuuuu!)... e așa, dar mai e și mitoman! Mare-i grădina ta, Doamne! Consecința logică a actelor lui este că ajunge lejer la sentimente negative prin prisma lipsei unor valori personale bine sedimentate, nerespectând pe ceilalți. Mă lipsesc!

... când îi spui omului verde în față ceva în anumite conjuncturi și el are impresia că te iei de el personal. Ce să-i fac, îl las în pace, nu mă chinui să conving pe cineva să-și asume responsabilitatea propriului fel de a fi. Cum să motivez interlocutorul dacă el nu are urechi să audă? Chit că e beneficiar al serviciilor sociale.

... când trec strada pe zebră și mulți nu opresc mașina... trebuie s-o iau la fugă! Ce, sunt Mary Poppins să fug cu tocurile la spinare?

... când sunt la volan și aștept cuminte la semafor, și mă claxonează toți șmecherii. Dacă nu reacționez (sau nu vreau), ăia dau și mai dihai din claxoane. Băăăă, nu aud bine!!

... când vreau să fac un bine, îl fac dar apoi sunt luată de fraieră. Să fie clar, nu dau înapoi dar nici nu mai arăt încrederea cuvenită. Clar? Dar nu, se insistă, mai spun odată... degeaba, frate, n-ai cu cine. Refuz să-mi anesteziez bunul simț. Lasă-mă, dom'le, în pace!

... când rămân fără hârtie igienică la serviciu. Asta e! Mă abțin.

... când se bulucesc toți dimineața la serviciu la făcut cafeaua, în loc să mergem frumos, pe rând (vin turcii?)

... când Alfie (cățelul meu) ascunde papucii.

... când mă apucă toții dracii noaptea, pentru că nu pot să adorm când vreau.

... când vreau să bag mașina în curte și un bou o parchează pe a lui fix în moțul porții, deși scrie mare și clar ATENȚIE GARAJ.

... când pic ca musca în lapte. Măcar învăț cum să-mi negociez propria minimalizare a riscurilor în fața conștiinței mele.
... când mă simt vinovată aiurea, doar pentru că am spus un simplu NU. Am și eu viața mea și nu mă justific nimănui din afara celor dragi. Dar ce te faci cu conștiința, bat-o vina?

... când cineva nu e punctual și trebuie să stau după alții, la serviciu. Deh, diplomația cere eforturi (câh....!). dar ce eforturi... disimulez superb, dacă liniștea cere liniște! Comunicarea este inerentă liniștii.

... când vreau să cumpăr ceva de la magazin, vânzătoarea mă întreabă ceva, nu am auzit sau înțeles, o întreb "poftim?"... ea își dă ochii peste cap... mă enervez și tac, apoi când ies, mă enervez și mai tare că am tăcut.

Mă scot cațele din minți. Și "doamnele" care se dau doamne, dar nu au cei 7 ani de acasă. Dar au facultate (nu, zău?). Și nu suport oamenii care lovesc animalele.

Mă enervează la culme când se bagă altul în fața mea la bancomat, deși aștept de ceva timp. Și nu, nu tac!

Mă enervez când am senzație de anorexie relațională la serviciu cu una care nu pricepe că nu e treaba ei ce fac eu în ograda mea în afara serviciului.
Și când îmi strofoc toți nervii să-mi găsesc cheile mașinii, dimineața.
Lista e lungă, mi-e lene să mai scriu....

Jamilla!

sâmbătă, 6 decembrie 2008

GÂNDURI

Nu, nu sunt supărată sau tristă, am doar o mulțime de întrebări fără răspuns.
Bine, sunt puțin neliniștită. Sărbătorile mă fac să-mi reamintesc o mulțime de necunoscute ale vieții. Am atâtea gânduri, atâtea clipe!
Și da, zâmbesc cu toată ființa. Da, sunt la extreme, o balanță.
Pe 4.03.2006 am postat aici niște gânduri derivate din căutarea de sine (Codul onoarei):

"A te lăsa condus de principiile unei noi lumi ?
A încerca să deschizi uşi închise şi de spinii răutăţii, gândind că în spatele lor descoperi ultime redute în desfiinţarea ta din durere ?
Mai bine fereşte zborul îngerilor tăi din visele copilăriei, să nu fie castrat de strierea clipelor călcate, aşa cum calcă alţii peste cadavre, în urmărirea unor ţeluri lipsite de scrupule şi readu-ţi acest zbor la vârsta actuală.
Speranţa este înnăscută zâmbetului, aşa cum şi codul onoarei poate fi înnăscut personalităţii. Lumea dinainte se poate desprinde, ţepii pot să înţepe tot mai dur mintea, alte începuturi pot fi dăruite iertării de către o nouă vreme din pietre stoarse de lumi lăuntrice, pietre din lacrimile cuiva care luptă.
Dar codul onoarei nu se schimbă, atât timp cât prin asta înţelegi să-ţi respecţi sincer propriul suflet şi nu valori condiţionate de ceilalţi, nu pentru că trebuie ci pentru că simţi...... nu pentru ipocrizia clipei ci pentru tine, cea de mâine...
(.........................)
Un om suferă pentru propriul cod, propriul crez, indiferent că deasupra ar fi soare şi lumină, şi dedesubt, păcură şi întuneric. Suferinţa reiese din neasumarea totală a acestui cod dar, mai ales, din nerespectarea cu sinceritate, adesea atribuindu-se alte valori, cu binele de mână sau lângă rău sălăşluind, deasupra lumii şi vremii, printr-un joc spre mâine simţind izbăvirea ... reală sau, dimpotrivă, falsa. Deşi ziua, în general, ne dă drumul spre alţi străini ai străzilor noastre din suflet, ajutându-ne să-i facem să devină apropiaţi ai iubirilor vânturate în căile trecerii, nu este clipă în care să nu-mi trag fiinţa de urechi, când simt că deviez de la propriul meu sens."
(Din "Înger de octombrie", de Oana Rovența-Micu)
Jamilla!

vineri, 5 decembrie 2008

Nimic mai mult.

Aş vrea multe dar mai mult vreau zările.

Aş încerca să fiu mereu alta. Nu pot prinde orele.

Sunt aceeaşi. Nu vreau alte lumi.

Aş vrea să ştiu împlinirea. Nu e timpul meu.

Vreau totul. Nu e clipa mea.

Ochii nu se grăbesc în priviri.

Vreau şi atât.

Sper.

Jamilla.

sâmbătă, 22 noiembrie 2008

O fărâmă din Bruxelles































Recunosc, mi-e taaare lene să mai povestesc și eu, au povestit ceilalți destul, lol. Și nu știu cât de obiectivă aș fi, mai degrabă prea subiectivă.
(Scuzați întârzierea fotografiilor)
Enjoy it!
Jamilla!


miercuri, 19 noiembrie 2008

NORKIS

Vreau să aflu semnificaţia numelui Norkis!
Pe unele site-uri scrie numai de actriţa Norkis Battista, dar nu am nici o treabă cu ea.
Pe altele, scrie că numele ar avea rezonanţe filipineze. Dacă dau căutare pe nea gogu în spaniolă, aflu că Norkis ar fi şi prenume spaniol sau venezuelean. Sau Dumnezeu mai ştie. M-am zăpăcit de tot. Ce puii mei!
Eu vreau doar una şi bună: CARE ESTE SEMNIFICAŢIA acestui nume şi care îi sunt originile? Spaniolă nu ştiu, căutarea în engleză nu a dat rost, aşa că... mă ajutaţi voi?
Chiar mă intrigă şi mi s-a pus pata să aflu.

JAMILLA!!