Uneori doare aproape fizic sentimentul, alteori simti rasaritul din noapte si apusul din zile. Alteori, simti ca vrei sa raspunzi empatic la toate nevoile celor dragi si ti-e imposibil sa reusesti. Dar tot incerci, asta e esenta. Azi mi-am dat seama ca esenta e sa nu uit nici de mine. Simt ca, orice ar fi, am sa fiu mereu aceeasi si totusi, alta. Gandul ca in dragoste nimic nu e de cele mai multe ori chiar asa cum vrem, face ca totul sa fie aproape perfect in schimbare.
Altfel ne-am plictisi, nu credeti? Imi dezvolt viata in jurul sentimentului de dragoste prin incercarea de a-mi modela macar putin, destinul. Dragostea pentru mine inseamna mai ales, viata. Si stiu ca privind cu ochii pe care ii am cand iubesc, privesc cerul dincolo de nori.
Suna a cliseu, a banalitate. Dar cam asa este! Alteori ma privesc pe mine exact cum sunt (mai ales cand il enervez pe el sau el pe mine) si, totusi, zambesc cu toata fiinta.
Nu mai vreau sa fiu nefericita fiind ceea ce sunt(nici nu mai sunt, actualmente! ma refeream la tranzitia etapelor varstei), m-am acceptat pe mine si pe el exact cum suntem, i-am acceptat pe cei din jur si propria mea lume, invatand sa iubesc fiecare parte a realitatii mele.
Refuz sa stagnez in imemorialitatea supararilor, desi uneori acestea aduc usurare. Refuz sa-mi scad intensitatea emotionala in responsabilizarea intelegerii.
Invat in continuare dragostea si ce inseamna ea. Dragostea nelimitata este, pur si simplu, dragoste. Va las in compania lui Barry White, cu melodia perfecta pentru mine in acest moment.Si nu uit nici de duetul lui Andrea Boccelli cu Christina Aguilera: Somos novios. De ce? pentru ca el, prietenul meu, desi nu e cel mai perfect, e totul. Si, Doamne, cat iubesc sa iubesc! Jamilla!
