Se afișează postările cu eticheta copii. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta copii. Afișați toate postările

miercuri, 29 aprilie 2009

Strigăt


Pentru Alexandru: http://www.impactingorj.com/social.htm



Din ziarul Impact în Gorj, astăzi, 29.04.2009:

"A fost un copil normal, care alerga, vorbea şi se juca cu alţi copii de vârsta lui. O intervenţie chirurgicală la un spital din Cluj i-a schimbat însă viaţa, transformându-l peste noapte dintr-un copil sănătos în unul care nu mai vorbeşte, care nu merge şi care este hrănit doar cu o seringă din plastic. Alexandru, băiatul în vârstă de doar 6 ani, era fericirea părinţilor săi. Tatăl său s-a prăpădit însă în Spania, în urma unui banal accident rutier, iar mama este distrusă de faptul că cel mai mic dintre copii, lumina ochilor săi, este foarte bolnav. Alexandru ar putea fi salvat dacă va ajunge la un control de specialitate la o clinică din Marea Britanie. Pentru a încerca şi această ultimă soluţie, mama băiatului mai are nevoie doar de 1000 de euro. Alexandru Bîzgă este imobilizat la pat de doi ani de zile şi asta în urma unei intervenţii chirurgicale de coborâre de testicule. După această operaţie nereuşită, copilul a făcut septicemie, a stat 11 zile în comă, iar apoi a intrat într-o stare vegetativă permanentă. ,,Alexandru era un copil care mergea, vorbea, ştia practic totul, mergea la grădiniţă, iar acum nu mai poate face nimic”, spune, oftând, Maria Bîzgă, mama băiatului. Copilul s-a născut cu o malformaţie la inimă, dar acest lucru nu l-a împiedicat să fie un copil ca toţi ceilalţi. Trimis la Cluj de medicii din Târgu-Jiu, specialiştii de aici constată că Alexandru avea testiculele în abdomen şi îi transmit mamei că minorul trebuie supus unei intervenţii chirurgicale pentru că, în caz contrar, i-ar putea apărea numeroase complicaţii. ,,Dacă medicii mi-au spus asta, am acceptat operaţia crezând că ar fi cel mai bine pentru copil. El a fost operat la Clinica de Pediatrie nr.1, dar ce a condus la septicemie nu pot să spun. În urma intervenţiei, copilul a vărsat zece ore neîncetat, fără să i se administreze nimic. După zece ore, la insistenţele mele, i s-a pus o perfuzie. Copilul, după ce s-a trezit din operaţie, cerea apă, spunând că îi este sete şi că îl doare. Şi sub perfuzii a vărsat în continuare şi apoi a intrat în comă. Când am ajuns la UPU, mi-au spus doar că Alexandru a făcut septicemie şi nici în acest moment nu ştiu din ce cauză”, spune Maria Bîzgă.
Acuzaţii de culpă medicală
,,Îi învinuiesc de culpă medicală şi pe cei care m-au trimis cu băiatul la operaţie, pentru că ei au ştiut mai bine decât mine starea şi situaţia copilului, şi pe medicul respectiv. Dacă medicul şi-ar fi dat tot interesul, să ia lui Alexandru sânge, să îi facă analize, să îi fi pus antibiotic la ieşirea din sală, era, cred, altă situaţie. Dacă nu se trezea după operaţie, înţelegeam. Dar copilul s-a trezit, a vorbit, şi ei nu i-au făcut nimic”, spune supărată femeia, învinuind-i pe medicii că i-au neglijat fiul. Femeia s-a plâns că nu ştia riscurile la care l-a supus pe copil, ea avertizându-i pe medici că Alexandru are o problemă la inimă. ,,Nu aş mai face acelaşi lucru dacă ar fi să dau timpul înapoi. Îi sfătuiesc pe toţi părinţii să facă acelaşi lucru. Dacă au copii bolnavi, să caute o sută de doctori şi să vadă ce diagnostice i se dau. Chiar şi pentru o banală apendicită să consulte mai mulţi specialişti. Eu am fost la mai multe clinici, am mers şi la Bucureşti, şi la Cluj şi la Târgu-Mureş, dar era deja prea târziu”, spune, printre lacrimi, mama copilului care îşi face mustrări de conştiinţă pentru că a acceptat operaţia.
Doi ani prin spitale
Înainte de intervenţia chirurgicală care l-a nenorocit pe Alexandru, tatăl băiatului moare în Spania, în urma unui accident banal. Şofer de TIR, bărbatul, aflat la muncă în străinătate pentru a ajuta familia rămasă acasă, face o pană la una din roţile maşinii. Încearcă să repare roata, dar este spulberat de un alt TIR condus de un şofer neatent. La puţin timp după decesul fulgerător al soţului, Maria Bîzgă acceptă operaţia copilului, de teamă că acesta ar putea suferi complicaţii medicale. Complicaţia apărută îi aduce familiei Bîzgă doi ani de probleme. ,,Am stat imediat după operaţie trei luni în Cluj, apoi am fost la Bucureşti, apoi la Târgu-Mureş, la Târgu-Jiu, la Rovinari. Am luat spitalele la rând, o lună acasă, două la spital, şi tot aşa. Asta a fost viaţa noastră, plus tragedia suferită că tatăl lui nu a fost cu noi, că în doi poate le treci altfel, te mai sprijină, îţi mai dă o idee”, spune plângând femeia, care se confruntă şi cu greutăţi financiare. ,,Când ştii că l-ai avut sănătos, nu te poţi împăca cu ideea că nu mai este la fel. Unii copii nu pot să meargă că aşa se nasc, dar al meu a mers, a cerut mâncare, s-a jucat, îmi spunea că vrea suc cu paiul ori pufuleţi. Nu mă pot împăca cu ideea că Alexandru al meu nu mai este la fel”, spune mama băiatului, înecându-şi lacrimile.
Cei care vor să îl ajute pe Alexandru, copilul suferind de tetrapareză, encefalopatie epileptică, hepatită cronică, bronhopneumonie bilaterală, tulburări de deglutiţie severe şi cardiomiopatie hipertofică progresivă, pot face acest lucru donând sume de bani în contul RO93BRDE200SV26666062000 în euro şi în contul RO43BRDE200SV17615992000 în lei, deschis pe numele Bîzgă Maria.
Speranţe în Marea Britanie
După ce a consultat toţi medicii din cele mai importante centre pediatrice din ţară, familia Bîzgă a aflat că doctorii de la un spital din Marea Britanie ar putea să îi mai ofere o speranţă pentru însănătoşirea băiatului. Mama copilului a trimis o parte a actelor medicale, dar medicii vor să îl consulte pe minor acolo, în clinica din Marea Britanie. Deplasarea celor doi, a mamei şi a copilului, şi staţionarea lor în incinta unităţii medicale engleze nu costă mai mult de 1000 de euro. ,,Am reuşit să strângem două mii de euro şi mai avem nevoie de doar o mie de euro. Suma nu este mare, dar nu o avem. Am solicitat un sprijin şi de la Primăria Bâlteni, dar cei care pot să ne ajute să o facă pentru binele lui Alexandru”, spune Maria Bîzgă.
ANAMARIA STOICA"

Nu mai am cuvinte.


Jamilla!
*****
LATER EDIT:
Tocmai am dat de ALICE DROGOREANU. Face fata niste fotografii superbe. Da, ii fac reclama, de buna voie si nesilita de nimeni. Am gasit-o la IsabelleLorelai.

duminică, 1 martie 2009

De Mărțișor

LATER EDIT: am văzut la IsabelleLorelai : Invitaţie la concertul de caritate „Salvaţi un Înger - Luca-Ştefan”. Copiluţul acesta are nevoie de noi. Nu te rog, îţi arăt doar. Nu e greu. Chiar şi 5 ron de fiecare înseamnă ceva.
*****
Azi, din gânduri și umbre, din zâmbete și ghiocei, trandafiri, mi-am regăsit sinele.

Dimineață eram așa de tristă, am plâns un pic gândindu-mă la ce nu am încă. O proastă, veți zice!!! Ei, dar sufletul e sucit, mulți o știu. Nu, nu am probleme grave, pur și simplu, m-a trăsnit o astenie..... sau mai bine zis, m-au trăsnit gânduri și frici demult apuse.


Clar, am avut prea mult timp liber azi, de-am avut timp să gândesc atât. Noroc cu stăpânul inimii mele, a apărut cu un trandafir superb și m-a înveselit teribil. EL mă face cu adevărat fericită. Îmi dăruiește ce nu aveam cu totul înainte: nu numai iubire pe de-a întregul, ci și acceptare exact așa cum sunt. Îmi iubește și calitățile, și defectele deopotrivă. Sunt ochii lui, e zâmbetul meu. E sufletul meu întreg, e totul pt mine.


De unde, de neunde, priveam pe geam, cerul. Laura nu mai e printre noi astăzi, dar e vie în sufletul meu și al familiei ei. I-am dăruit în gând un ghiocel.


Zâmbesc, trăiesc și mă străduiesc. Nu am totul, am aproape totul și nici nu știu dacă voi avea vreodată tot ce îmi doresc. Dar am senzația, conștiința faptului că voi încerca mereu să lupt pentru mine și cei dragi, să mă zbat.


Ghiocei în curte, ghiocei și trandafiri în sufletul meu. primăvară în ochi, lacrimi pe buze. Îmbrățișare din suflet, bucurie în palme. Zâmbete peste zâmbete și iarăși bucurie. Iubitul meu.


Asta am primit eu azi. Gânduri și mesaje de dragoste de la cei dragi (nu din alea formale, că vezi Doamne, sunt femeie și trebuie să primesc mărțișor, nu!), tumbe de la Alfie și o cafea dimineață la 9 de la Irinuca. Și un mesaj din suflet de la mama Laurei. Cât am zăpăcit-o și pe Irinuca, prietena mea, cu crizele mele de sine, numai Dumnezeu știe. A fost o scumpă de dimineață, am țârâit-o cu noaptea în cap să se scoale, că vin la ea și mi-a făcut cafeaua exact cum îmi place, neagră și cu multă spumă. Și am povestiiiit, câte în lună și în stele. Noroc că stă aproape de mine.


Mi-e dor de Ioana, colega mea 3 ani, de la cămin în facultate, prietena mea și partenera de nebunii, Tweetie îi zic eu. E peste mări și țări, la dracu în praznic, e în State. Nopți întregi am râs ca spartele, ne-am certat ca chioarele, ne-am împărțit bune și rele. Surioară, să faci bine să te întorci repede de acolo, că nu te-am văzut de ceva ani. Trebuie să vin în Mureșul ăsta al vostru, să mă duci la teatru. Mi-e dor de cum râdeam cu tine și frate-tău până făceam pe noi. Chiar, Fiscu pe unde-o fi acum?!!? Mai știi, ne-a prins portarul noaptea, când ne-am dus la toaleta baieților.... noi două eram prea cucăite de somn să realizăm că nu avem decât maiou și chiloți pe noi.... că mergem în direcția altor toalete. Colac peste pupăză, eu am și adormit acolo. Ce am mai râs, ca spartele! Mai știi vinul fiert iarna și săniușul pe pungi de plastic?!?!


Mi-e dor de Bibiuța. Fătuca asta mi-a suportat și ea toate nebuniile și boacănele în facultate. Mă accepta și mă acceptă cu toate nebuniile mele de arăboaică în suflet. Mi se năzărea să ies pe stradă cu voalurile în cap, avea fătuca asta destulă vână în ea să pună toți arabii de pe stradă pe fugă și să scap nevătămată. Când mă apucau isteriile, ea îmi suporta crizele de nervi. Ea și cu soțul au trebuit să mă care în brațe, săracii, până la facultate când și-a rupt subsemnata piciorul în 2 locuri și am avut câtamai ghipsul. Când am leșinat, ea și Ioana s-au chinuit cu mine. Mamma mia, cât am mai râs atunci! Cum merg în mall la Vl, cum o țârâi la telefon. Dar merg rar, fir'al dracu să fie!!!! Băi fată, mi-e dor și de momentul ăla când m-au bușit spaima lumii și plânsul în spital, după ce mi-am rupt piciorul, zău, ești o mamă nemaipomenită!!!!

Mi-e dor de Anca, Ancuțica, altă colegă de facultate, altă parteneră de râsete și boacăne, care stătea cu un etaj mai sus în cămin. Anca a suportat drumul cu salvarea alături de mine, hurducăielile și apoi, o noapte întreagă cu stoicism să stea cu mine la Urgențe, când m-a luat iar salvarea pe sus după o criză de calciu și un leșin de am dat cu capul de scările căminului, când Ioana era plecată. Anca a cărat după ea în noaptea aia cursurile, să mai învățăm ceva, că dimineață aveam examen. Și chicoteli pe înfundate. Frumoase vremuri. Cine dracu putea învăța printre spaime și seringi, răniți și sânge la urgențe, și io cu perfuziile în mâini.... mamă ce am mai râs amândouă atunci de asistente și de mine!!!!

Băi fraților, cum au trecut atâția ani de la studenție!?!? Zău dacă știu...


Deși nu l-am văzut de 2 ore, mi-e dor de stăpânul inimii mele, deja. Mă uit întruna la trandafir, da, o să ziceți că sunt nebună. Ei bine, în momentul ăsta sunt nebună de dragoste.


Iubesc timpul, dar nu iubesc depărtarea. Iubesc ghioceii, dar nu iubesc zările.


MEREU ACEEAȘI, MEREU AICI. Vă doresc o primăvare frumoasă, un gând bun și o îmbrățișare caldă-caldă.


Jamilla!!!
PENTRU LAURA:
Pe urme de poveste


greu mai ştiai înspre ce zări vrei,
alinare nu voiai, doar lumină...

căutătoare de aur pe urme de poveste
lacrimi nu învăţaseşi să-ţi faci, ca zestre...

zâmbeai mai blând,
neştiut, lumina era cu noaptea în gând,
în umbra unui copil...

şi timpul tău nu-ţi legase braţele.

sâmbătă, 7 februarie 2009

DINCOLO DE NOI

... în amintirea Laurei Damian.
*
Necesitatea acută a sufletului stigmatizat
tinzând spre adevărul de dincolo
nu mai capătă sens când este o fiinţă
care să schimbe ziua pe zile,
noaptea pe nopţi şi timpul pe ani mulţi
spre veşnicia amintirii
împăcând lumea ta cu lumea noastră.
Cred în timpul de azi,
în imemorialitatea clipei de adineauri
când erai acolo şi în prezentul tangibil
fără de care nici sufletul nu putea înfiinţa
dimineaţa în alte surâsuri.
Te-ai dus dincolo de noi în calea îngerilor
te-ai dus dincolo de zori printre destine
şi acum tu scrii vremea.

*
JAMILLA!!!
Ps: Aflu de la Isabelle despre Andrada. Susțin și eu.
Cine zicea că îngerii nu există? În sufletul fiecăruia este un înger. Părerea mea.
Dacă am crede măcar o clipă și în suflet, nu numai în imemorialitatea durerii, am reuși mai multe. Întrebarea este, și va fi întotdeauna, "cum?". În acești copii, în sufletele lor stă răspunsul. Se poate. 10 ron de fiecare contează.
Mă gândeam adineauri că, dincolo de ireversibilitatea cotidianului constrâns de încercări, stă forța fiecăruia de a merge mai departe. Stă conștiința faptului că suntem. ACUM și nu numai.

vineri, 12 decembrie 2008

Steluţele de mare

De la Isabelle:
"Are numai 8 anisori si se lupta cu o boala necrutatoare - leucemia. Ca sa isi castige dreptul la viata, fetita din Vorona are nevoie de un transplant de maduva, operatie pentru care familia nu va avea niciodata banii necesari. Cei patru membri ai familiei Petras traiesc doar dintr-un salariu de 600 de lei. Ca si ceilalti copii, Raluca il asteapta cu nerabdare pe Mos Craciun. Isi doreste dulciuri un un calculator, insa cel mai frumos cadou il putem face NOI, IMPREUNA!!!! Daca vreti SA O AJUTATI PE RALUCA , SA II MAI ACORDATI O SANSA LA VIATA, sunati la numarul de telefon 0231/53.11.00, depuneti orice suma de bani in contul deschis la BCR pe numele Petras Elena RO02RNCB0041080601170001, sau contactati TELE’M Botosani, str. Cuza Voda nr.4, incinta Hotelului Rapsodia, etaj 7".
Mai multe detalii despre Raluca, la Isabelle.
"Steluţele de mare" sunt nepreţuite.
Jamilla!
ps: chiar şi 5 ron de fiecare pot ajuta.

miercuri, 3 decembrie 2008

Un pic plus un pic... contează.

De la IsabelleLorelai citire: Andreea Sminchy ne roagă:
"S-o ajutăm pe Alexandra! În două săptămâni micuţa trebuie să fie la Paris. Pentru asta, are nevoie însă de 160.000 de euro. Sunt bani mulţi… Dar, mână de la mână, se poate să-i strângem. N-avem timp să aşteptăm şi să ne plângem. Un euro, doi euro, fără nici o ruşine, mergeţi şi depuneţi la bancă! Pentru un suflet de copil, o sumă gen 1-3 euro care nouă ni se pare neînsemnată, înseamnă enorm.
Nu vă spun să vă deschideţi sufletele, pentru că se apropie Crăciunul.
Ştiu că nu aveţi nevoie de ocazii speciale pentru a fi OAMENI. "
Jamilla.