Ceai

Ce să am... !?!? :-) Nu am nimic. Am doar o poftă nebună de ceai. De la o vreme, beau în draci ceai. Bem amândoi. Încet, încet, mă limitez doar la o ceașcă de cafea dimineața și, apoi, mă întind la cât mai mult ceai. De orice fel (ăla verde încă nu-l agreez îndeajuns, poate doar dacă e cu lime) plus miere. Că așa vine pofta, mâncând, bând, pofta de timp și de trai. Pofta de muncă, de odihnă, de tot.

Ce mișto, să simți aburul din cana de ceai, să te simți, pur și simplu. știu că vreau întregul orizpnt și că va trebui să fac o grămadaă să reușesc. Asta da zi, e cald în sufletul meu, e cald și în casă, e cald când îmi privesc soțul în ochi. Mă uitam zilele trecute la felia de lămâie din ceaiul lui (ce mișto mă privea!!) și aruncam, insesizabil, un ochi viitorului. Renegarea zilei de mâine nu e renegare de sine, constat cu nerăbdare. Libertatea de viață nu ține de statut și de modul de a trăi, ține de timpul din sufletul meu, al lui, amândurora.



Eșecul în acte mărunte și supărări zilnice de sreviciu e atât de simplu pentru unii, pentru cine îl caută cu lumânarea, atât de inefabil și de impulsiv pt mine, dar atît de curajos. E impulsul înainte pentru tot ceea ce am eu nevoie. neprevăzutul dintotdeauna m-a tulburat însă e atât de mic și de insignifiant față de ceea ce înseamnă o cană de ceai, alături de soțul meu, doar privind ÎNAINTE. Pe mine întotdeauna mă doare un lucru mărunt, dar astăzi nu mă doare că nu pot prelungi o bucurie măruntă, ca aburul dintr-o cană de ceai.



Jamilla!!!



ps: fotografie de pe http://www.delia-iacob.com/