De dragoste

R. doarme, ajunse din călătorie. Mă uit la el și știu. El e omul meu. El e drumul pe care îl vreau, lângă care rămân eu însămi. Culmea e că senzația e mai mult decât senzație, o știu mai mult ca oricând. Doarme atât de frumos, iar eu nu mă pot gândi decât la dimineața care va veni și la zâmbetul meu. Liniște existențială și de bine, liniște în totalitatea zâmbetului sincer. Asta sunt acum.
Știți senzația aia, când privești ceva/pe cineva, și știi pur și simplu, că privirea aia e o revelație în sine?
Sunt fericită.
Nu e de ajuns să privești, dar eu știu că, pentru mine, e de ajuns că ȘTIU DEJA unde este lumea mea.

Jamilla!

Fix 7 zile

Atât mai am de astăzi până la ziua cea mare. Și când mă gândesc ce semnificație are 7-le în lumea asta, în tot, nici măcar nu avem idee cât de recognoscibilă poate fi lumea prin ochii unui 7. Spunea Coelho într-o carte, -multe se pot întâmpla într-o săptămână-.

Da, am emoții cu carul, până la Dumnezeu și înapoi și singurul lucru care mă supără acum, este că sunt răcită de miercuri și nu îmi mai trece odată iar gâtul mă tot doare de aproape o lună, m-am cam săturat de sensibilitatea organismului meu. Mă îndop cu vitamine, calciu și D3, Theraflu și degeaba (nu prea am voie antibiotice). Da, fraților, știu că am imunitatea scăzută, dar trebuie să mă pun pe picioare!! Nu o să fiu un zombie leșinat în ziua nunții, asta e CLAR!

Rochia mea Maggie Sottero -Tabrett- e gata, mă așteaptă. La fel și săndăluțele, Anne Klein - Halima light gold/silver leather, voalul cu perle, accesoriile Carla Brillanti, tot cu perle.

Mă mai așteaptă și buna dispoziție, cheful de distracție, de a face atmosferă, emoțiile, gândul că voi fi mireasă (nu râdeți, doar știți că, pentru noi femeile, e ceva important încă din copilărie), nerăbdarea, așteptarea....

Soțul meu are emoții și el, deși alt gen. Știu însă că va ieși super bine, s-a implicat toată familia cu tot sufletul, am avut și avem sprijinul tuturor, inclusiv al nașilor, din plin!!! - eu bunăoară, am avut și o criză de panică/plâns de 2 ore săptămâna trecută- nici nu mă gândesc să devin Bridezilla (mă controlez, inspir, expir, ha ha :-)))) )

Nu mai rămâne decât așteptarea cu sufletul la gură, pregătirile, iarăși emoțiile - sunt varză, ce să mai!!!!

Printre toate astea, zâmbesc tâmp uneori, continuu, ireal, pierdută :-)))) M-am integrat în lumea asta prin felul meu și cu dragostea celor din jur. Îmi trăiesc sufletul fără discrepanța dintre timpul pierdut și viitorul câștigat, mi-am dobândit încrederea în propria bucurie și clipă. Nu mai știu să mă simt singură și îmi place al naibii! Nu fac altceva decât să fiu, pur și simplu, dincolo de copilul care eram și dincolo de omul care mi-ar fi plăcut să fiu, vreodată.

Cel mai mult îmi place ce simt, și anume cu toată ființa, că el, soțul meu, este omul meu. Simt că mă văd îmbătrânind lângă el, indiferent prin ce încercări ne va trece viața sau destinul. Indiferent cât derău poate fi uneori în viață, pe lângă bine, dar suntem noi amândoi împreună. (nu am să o dau în siropoșenii, stați liniștiți :) ). Asta înseamnă că învăț să ascult, pe mine, pe el, lumea fiecăruia, că învățăm să coexistăm cu toate cele.... înseamnă că mă pot redescoperi în fiece clipă alături de R.

Sunt eu, rămân eu, dar sunt totuși, alta!!!

Jamilla!!!

12 iunie

O zi extrem de importantă pentru mine, pentru noi doi și nu numai. Am devenit dna N.
Și nu mă refer la faptul că o hârtie ține dragostea a doi oameni, la mersul vieții, ci la curaj, la împărtășirea a ceva in 2, la EL PT MINE ȘI EU PT EL, NOI AMÂNDOI.

Zâmbesc întruna. Și mai am și o păcătoasă de diaree de câteva zile!!! Iar emoțiile m-au cam deșirat sâmbătă, la primărie. El a rezistat mai bine ca mine în privința aceasta!!! Dar ce de poze am făcut!! Ce petrecere faină ne-au pregătit cei dragi (familia și apropiații)!!!!! Momentul serii a fost înspre 10-11 noaptea, când Carmen a adus tortul, înconjurată de câțiva dfintre cei dragi, fiecare cu 2 torțe în mâini. Am lăcrimat pe furiș :-) Ce amintiri, ce seară... și încă avem de recuperat în privința odihnei....:-)

Revin :-)

J.!!!

Azi, acum, aici

Azi parcă nu miroase a primăvară, ci a ploaie de toamnă.

Azi sunt mai liniștită (dar pe de altă parte, din ce în ce mai stresată, acuș în iunie vine momentul X și în iulie momentul Y).

Știți nerăbdarea aia ca de copil, când știe că trebuie să primească ceva!? Așa și eu, dar știu și că primim exact ce dorim (câteodată), deci ar trebui să am grijă cu timpul și clipa și de ceea ce am. PENTRU CĂ HABAR NU AM SĂ APRECIEZ DELOC, din păcate. Și ăsta e stigmatul meu.

Oricât îmi doresc, nu mă pot alinia mereu la adevărul esențial al sinelui. Am vorbele mele fără glas, am dorința mea de mai bine, am mereu, dorința de a aștepta ceva. Acum, azi, bine ar fi să nu mai amân timpul.

Când aud de alții, suflete nemuritoare, zic că sunt o norocoasă, mereu am fost o protejată a sorții. Dar oare chiar știu!?!? Știm?!?!

Azi sunt simplu, eu, J.

,,A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,

cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.

Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,

că or să-mi crească aripi ascuţite până la nori,

că ai să te ascunzi într-un ochi străin,

şi el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.

Şi-atunci mă apropii de pietre şi tac,

iau cuvintele şi le-nec în mare.

Şuier luna şi o răsar şi o prefac

într-o dragoste mare,,. (Nichita Stănescu)

ps: nu sunt tristă! Sunt doar intrigată că, până la vârsta asta, încă nu am învățat să mă autoeduc în privința propriilor adevăruri. Și mai am pretenția să-i înțeleg cu adevărat pe cei de lângă mine.

Trecut, prezent, viitor

Trecutul e expresivitatea ochilor mei.
Prezentul e când îmi pun ,,acum-ul" în brațele celor dragi, neuitând de mine.
Viitorul e, deopotrivă, spaimă și bucurie... un orizont care își menține abilitatea de a fi mereu, între neputință și curaj.

Toată lumea astăzi, la serviciu, polemiza inutil (inclusiv subsemnata!)pe tema reducerilor bugetare. Dincolo de astaa, prefer să rămân optimistă în pesimismul meu, cedându-i timpului propriile drepturi.

Cum zicea Petre Țuțea, "fără să gândesc în stilul darwinismului social, nu pot să rămân indiferent la incapacitatea democrației de a asigura selecțiunea naturală a valorilor. Democrații gândesc corpul social aritmetizat: numără capetele toate și unde e majoritate, hai la putere. Sufragiul turmei! Asta e parerea mea despre democrație".

Treaba e că degeaba nu rămân indiferentă, pentru că habar n-am cum să mă adaptez la schimbarea nevoii. Trecutul pare că devine viitor.

J.

ps: una peste alta, prefer să visez la ,,săptămâna de miere,, - de ,,lună de miere,, nici nu poate fi vorba!! (și da, ne-am răzgândit iar cu privire la destinația -de miere-)

Tăcere

Tac gândind vremea și nu soarele
tac gândind că nu știu să fiu cum trebuie.

J.

Dureri de cap

Și la propriu, și la figurat.

Nervi acasă, ca orice om, când ți se adună multe, apoi după explozie verbală și de lacrimi, liniște, pace și zâmbet.

Timpul crește, stresul e din ce în ce mai mare, acrobațiile financiare mai dificile.

Noroc că, aseară (ca de obicei după o criză de plâns și o ciondăneală cu al meu, mi-am reamintit ce motive de bucurii am, deși starea de sănătate a unor membri ai familiei mele nu este deloc roz... un alt motiv care îmi seacă sufletul) m-am și liniștit, după ce am fiert pe dinăuntru în suc propriu, o zi întreagă. Și mă gândeam, de asemenea, cum fuge clipa când ai nevoie de ea, cum nu simți oamenii la supărare/nervi (fiind preocupată cu propriul sine), cum plânsesem după înțelepciunea bucuriei. Civilizația timpului mă face egală cu toți, orice ar fi, deși inegală cu lungimile de undă ale celor apropiați. Înjuram în gând anxietatea de clipă și voiam îmbrățișarea cea mai dragă, dincolo de sărăcia unei vanități datorate neputinței. Cu toate astea, încă mă simt încastrată în patologia plăcerii materiale.

Zâmbesc acum, da, zâmbesc!

J.

ps: foto de pe Google Image.

Chef de viață

... deși numai vești proaste/,,lovituri,, primesc săptămâna asta, mai ales legat de salariu, serviciu, răutățile celor de acolo. Dar am și un căcălău de motive de bucurie!!!! (se apropie vara, concediul, nunta, plaja.... petrecere, timpul cu cei dragi, cuțulache și o grămadă de alte motive!!!!)
....da, chef de viață, pentru că eu sunt eu și așa rămân, am de ce, am pentru ce/pentru cine, am motivație, am ce îmi doresc (aproape totul), sănătate să am, că restul o veni de la sine.

Jamilla!

Lumea

Uneori mă sperie lumea, universul, timpul.
J.

ps: foto de pe Google Image.

Stări diverse

Azi m-am supărat rău de tot la serviciu. Dar rău! Unii oameni, efectiv, nu văd bârna din ochii lor, doar paiele altuia, o chestie cu care nu mă pot obișnui în veci. Care o fi rostul plăcerii să te to bagi în ograda altuia, să-i faci rău, să faci pe deșteptul clipă de clipă? Oameni suntem toți. Îmi trecură nervii din clipa în care închisei ușa biroului (mai puțin durerea de cap, persistă și acum... câh! Dacă pun botul la toți proștii și mă enervez!)

Una peste alta, sunt fericită! Venind acasă, am lăsat totul la ușă, -acasă- e numai al meu, nu amestec capra cu varza (înceeeerc...!). Zâmbesc, râd, iar zâmbesc, mă duc la R., îl mai pup, vin la calc., nu am stare!

Luai -acum juma de oră- și invitațiile de nuntă, sunt ale mele ... zâmbesc întruna, e altceva când le vezi în mână. Se apropie clipa, se apropie și emoțiile, mă dau peste cap toate dar abia aștept, cu toate senzațiile de care e în stare mintea mea cea rebelă, exact acum.

I have a dream, visul propriului suflet... e simplu, e atât de simplu...! Uneori!

JAMILLA !!!

Cartea timpului meu prezent

Unii vorbesc de cartea vieții. Eu vorbesc de cartea timpului meu. Scriu cărți, dar mai greu să îți scrii propriul timp. Cu soarta uneori nu te pui.

Am soarta mea și îmi place cum o am. Singură mi-am făcut-o, pe alocuri, alții au hotărât-o pe margini dar ce e scris, e scris deja.

Timpul meu prezent mă trage de urechi deseori, vine cu frate-său, trecutul (noroc că-l alung rapid!!) căci eu bâjbâi încă în a-mi creea viitorul. Schimbarea mea în mai matură devine un drum greu accesibil, dar drumul meu. Trăiesc și știu de ce/pentru ce. Restul cred că nu ar trebui să mă mai mire. Și totuși mă miră de ce sunt atât de înnebunită după chestii simple, atât de simple în farmecul lor.... ciocolata-baton Bounty pe care o mănânc cu febrilitatea unui copil, fiind ciocolata copilăriei mele.... cafeaua pe care o beau zilnic, dar mă întind la ea cu savuratul, de parcă ar fi ultima.... cărțile pe care le citesc, joaca cu Alfie (scuzați cacofonia), statul pe miresici.ro, ieșirile în oraș, machiajele, dansul, muzica.... timpul în care fac toate astea, iubirea, familia, serviciul, totul.

Sunt nevoită să-mi asimilez timpul meu din ce în ce mai des, în sensul acelor de ceasornic, punctuale în curgerea lor rapidă spre viitorul meu. Riscul de a fi pedepsită de conjuncturile vieții, atunci când fac exact ce cred eu de cuviință, este mic/pueril pe lângă riscul pe care mi-l asum fiind eu însămi. Ăsta-i sensul vieții mele.

Ăsta-i timpul meu, cartea pe care trebuie să o joc la fiecare secundă, fără a da la zaruri clipele cu cei dragi contra a altceva mai permisiv, căci nimic din ce e atât de ușor, nu e atât de plăcut. Sunt atât de sigură de mine în mediul celor dragi, că nimic nu-mi mai trebuie.

JamilLa!

ps: devin melancolică recitindu-l pe Jacques Salome.

"Nu e de ajuns sa îi promit ziua de maine, dacă nu sunt capabil/ă să trăiesc in prezent."