Azi m-am supărat rău de tot la serviciu. Dar rău! Unii oameni, efectiv, nu văd bârna din ochii lor, doar paiele altuia, o chestie cu care nu mă pot obișnui în veci. Care o fi rostul plăcerii să te to bagi în ograda altuia, să-i faci rău, să faci pe deșteptul clipă de clipă? Oameni suntem toți. Îmi trecură nervii din clipa în care închisei ușa biroului (mai puțin durerea de cap, persistă și acum... câh! Dacă pun botul la toți proștii și mă enervez!)
Una peste alta, sunt fericită! Venind acasă, am lăsat totul la ușă, -acasă- e numai al meu, nu amestec capra cu varza (înceeeerc...!). Zâmbesc, râd, iar zâmbesc, mă duc la R., îl mai pup, vin la calc., nu am stare!
Luai -acum juma de oră- și invitațiile de nuntă, sunt ale mele ... zâmbesc întruna, e altceva când le vezi în mână. Se apropie clipa, se apropie și emoțiile, mă dau peste cap toate dar abia aștept, cu toate senzațiile de care e în stare mintea mea cea rebelă, exact acum.
I have a dream, visul propriului suflet... e simplu, e atât de simplu...! Uneori!
JAMILLA !!!
Un comentariu:
Ce faaaaiin că ai invitațiile deja... cred că momentul când îți citești numele pe invitație e cel în care chiar îi dai seama cât de puțin mai e până la marele moment :*
Trimiteți un comentariu