Cafea cu nerăbdare

O băui deja, în fugă, cu poftă, nervoasă, adormită și abia așteptând să plec în oraș, unde am treabă.

Prima dată după ceva timp, când mi-e mai mult somn ca niciodată, dimineața. Și totuși, soarele ăsta de afară mă îmbie să mă motivez. După atâta iarnă, mult soare. Și îmi place al naibii!!!

Mă gândeam la o chestie aseară: să faci cumpărăturile în doi, pentru amândoi, mi se pare ceva super. De ce? Pentru că, dincolo de ceea ce înseamnă totul în doi și cât de diferit e, o chestie comună, de zi cu zi, poate revela tot universul meu emoțional (lângă al lui) și mă simt total altfel. Pecuniarul schimbării mele într-un om (cu timpul) ceva mai matur, presupune și atenția la detaliile minuscule, ce ne conduc universul cotidian. Observ cum descopăr noi sensuri în gesturi simple. Le văd doar eu și contează simplu. Chit că el privește lucrurile ca un bărbat și eu ca o femeie. Care ar mai fi farmecul, altfel!?!?

Să fac cumpărături în doi, mă face să fiu mai calmă la cei din jur, mai răbdătoare la agitația și nervii din supermarket (oricum sunt agitată și nervoasă de când m-am născut) și să mi se pară atât de sublim simpla lui atingere când îmi face semn să fiu atentă la el. prostie, ați zice, dar e întregul meu univers interior, actualmente.

Știați că mintea mea e cam sucită? Văd lucruri unde nu sunt și unde alții nu văd nimic. Le văd în lumina unui timp care mă desparte iremediabil de începutul relației noastre și mă aruncă spre viitor. Văd cum privirea lui devine persuadantă când ne ciondănim, dar cum şi gândul meu vine să-l mângâie.

De ce se ciondănesc bărbaţii şi femeile la cumpărături şi, în general, pe lucruri atât de mărunte? Pentru că lucrurile mari deja sunt prea puţin controlabile şi bulversează tot ceea ce ştim cu ardoare. Pentru că, altfel, ne-am plictisi cu roz şi soare întruna, şi ne-am cunoaşte prea puţin.

Şi uite aşa mi-am disociat privirea superficială de adevărul esenţial din clipa însăşi.

Cine spunea că o cafea nu te face să ajungi cu gândul dincolo de aburi, aiurea şi spre nicăieri?

Am mai realizat o chestie: în doi se fac concesii suplimentare timpului şi modului de a trăi, că altfel chiar ai cum să scapi de redundanţa farmecului pierdut în doi. Şi ar fi păcat.






ps: imagini de pe nenea Google Image