vineri, 12 martie 2010

Iubesc viața mea de acum


EXACT AȘA CUM ESTE EA. Îmi iubesc timpul, vârsta, tot ceea ce am, chiar dacă nu știu cum să o arăt mereu și mă frământ din orice ca o prostuță. Cum îmi spunea cineva odată, eu nu știu să trăiesc fără să mă frământ din orice căcățiș. Deși multe realități cotidiene le iau ca pe un afront personal, mă iau și pe mine de moț și îmi revin rapid.

Îmi iubesc perechea în felul meu, cu zâmbetul meu, cu stilul meu haotic de a vedea uneori lucrurile, dar în stilul meu.

Te sărut, R. al meu! Iubesc lucid și romantic tot ceea ce mă faci să văd zi de zi, indiferent că e bun sau rău. Iubesc toate privirile tale, toți nervii noștri la lucrurile mărunte, alea sunt sarea și piperul. pentru că toate astea coexistă împreună. Jur că m-aș plictisi să fie totul miere. Unde ar mai fi incitantul contradicției?

Iubesc momentul când dai drumul la videoclipul cu Andre Rieu pe stadion! Am descoperit atâtea datorită ție. Ai descoperit atâtea datorită mie. Suntem doi nebuni în lumea noastră din gând - mișto :-)

Iubesc tot ce îmi spui, ce faci și toate gesturile când îți bei cafeaua, când fumezi, când te uiți la mine, indiferent cum te uiți. Iubesc tot amalgamul care iese din mine, reacție la stările tale zilnice. Zău că orele care fug delirant se întrepătrund acum altfel, în doi.

Zâmbesc dimineața pe furiș când nu mă vezi. Râd singură când știu că nu mă vezi și sunt fericită că suntem. Lălăi aiurea prin casă (știu că știi că falsez îngrozitor, ha ha) când știu că nu mă auzi, tocmai PT CĂ IUBESC VIAȚA NOASTRĂ, EXACT AȘA CUM E EA.

Yours Oana.

Iubesc pe noi doi, omule!



4 comentarii:

Geanina Lisandru spunea...

Îl ador pe Rieu şi valsul său inconfundabil. Mi-ai făcut o mare bucurie cu această postare.

Mi-a plăcut cum ai înlănţuit evenimentele.

Pupici geaninoşi!

Anonim spunea...

Da, se pare ca mi-ai raspuns. Si ce raspuns frumos!daca tot ceea ce gandesti, simti si traiesti este intocmai, atunci te poti considera o femeie ce se fardeaza cu iubirea pura. Minunat! Si totusi, ca barbat, ma simt " marunt" in fata unei asa declaratii de iubire. Ce frumoasa-i viata si puterea de a iubi. Fericiti sa fiti! ...doi oameni ce s-au gasit. Cu admiratie,
Silviu

BLAK ANGEL spunea...

nu sint prea multe de spus in fata unui asemenea post...frumoasa declaratie de dragoste.

Nico spunea...

Foarte frumoase randuri, va doresc multa fericite impreuna iar dupa ani de zile sa fiti la fel de fericiti ca si acuma.