Întrebare

Am atâtea să-ți spun,

deși ți-am spus de atâtea ori

povești din sufletul meu.

(ce aud cu privirile, ce caut cu palmele).

Vorbesc, spun, simt

un lucru, un gest, o taină nenăscută

și rămâne timpul nespus...

(dincolo de ferestre în timp, cu îmbrățișarea ta)

esențialul din tensiunea dulce-amăruie,

foamea mea de clipa netrăită încă.

Nu știu să vorbesc printre trăiri

(vorbesc cu gândul dimineților însorite

zâmbindu-ți roșu de vară ascunsă în cuvânt)

de când m-am pierdut printre roluri.

Rănile mele nu vreau să fie ale tale,

imaginile-ecran supraviețuind tăcerii...

rănile mele nu sunt împărțite.

Însă bucuria, da!

(clipă de agățat la urechi, să-mi fie auz nopților)

Invadarea mea de tine,

întreb mereu zările,

adesea zdrobește clipa cu aceeași furie

dintru început?!

(sorbind ora de secundă cu sufletul tău )

***

OANA ROVENȚA-MICU - din ,,Înger de octombrie,,.

Întrebarea de acum: timpul rămâne o pierdere a sinelui sau devine o cale către destinul altora, conștientizată prin reconcilierea vârstelor?

Zâmbesc, sunt fericită, privesc tâmp ecranul laptopului și realizez că sufletul meu s-a întors acasă, în sinele meu, așa cum mi-l știam. Credeam că mă pierdusem printre vise și întrebări.

Am rămas aceeași, nu mai simt ziua de astăzi ca pe o încercare întrebând timpul unde e forța mea interioară și nu-mi mai caut sufletul unde nu este, căci prezentul, îmi este, de acum, noul drum.


ps: foto de pe nea Gogu Image