DINCOLO DE NOI

IN MEMORY OF LAURA DAMIAN :

Necesitatea acută a sufletului stigmatizat
tinzând spre adevărul de dincolo
nu mai capătă sens când este o fiinţă
care să schimbe ziua pe zile,
noaptea pe nopţi şi timpul pe ani mulţi
spre veşnicia amintirii
împăcând lumea ta cu lumea noastră.
Cred în timpul de azi,
în imemorialitatea clipei de adineauri
când erai acolo şi în prezentul tangibil
fără de care nici sufletul nu putea înfiinţa
dimineaţa în alte surâsuri.
Te-ai dus dincolo de noi în calea îngerilor
te-ai dus dincolo de zori printre destine
şi acum tu scrii vremea.

Oana Rovența-Micu - "Înger de octombrie".

*****

Dacă am lua clipa prezentului ca atare, nu ne-am mai pierde în cotidian.

Poate că am ști să ne apreciem, să-i apreciem pe cei din jur (sau timpul însuși), să ne bucurăm de viața noastră, așa cum e ea, cu bune și rele, măruntă sau mare în univers.

Mă întreb zi de zi, cum să fac să învăț bucuria clipei prezente, fără să-mi mai fac griji pt mâine sau pt orice altceva. Ideea e că sunt incomensurabil de sensibilă câteodată și totuși crud de răutăcioasă sau realistă alteori. Și aceasta, numai față de propria mea ființă.

Am îndoilei cu privirea la identitatea de sine, dar mai puține îndoieli am față de cine știu că sunt și știu ce simt. Nu mă mai întreb demult cum e să înțelegi din prima versurile unei melodii, să te bucuri d eun auz perfect. Nu aș suporta nici să știu că mă compătimește careva. Nu. Sunt, simt, exist, trăiesc. Punct.

Nu știu ce e mâine, nu vreau să știu. Acum am, acum sunt, acum simt. Și îmi ajunge.

Chiar dacă nu aud perfect.

Jamilla!!!

ps: Magda, mulțumesc pentru fotografii. MULȚUMESC.