LA MULȚI ANI, LIZUCA!!!!

Elisa. Eu o alint Lizuca.

Am crescut împreună, am mâncat din aceeași farfurie. Mi-a suportat toate toanele, nervii, m-a alinat când am avut prima decepție din dragoste, la 16 ani. Ea e printre puținii care îmi trântesc verde în față exact ceea ce gândesc. Lucru rar, nu-i așa?

Lizuca nu se sperie de punctele de cotitură ale vieții, cel mult, se enervează, se consumă mai mult decât enorm, dar le depășește cu brio. Deși mai uită de diplomație, beneficiază de o simplitate autentică în interrelaționarea cu ceilalți, încât nu ai cum să nu o asculți. Părerea mea.

Deși uneori suferă mai mult decât ar trebui, poate vedea dincolo de limitările fiecăruia. Ia omul așa cum e, cum perfecțiuni și imperfecțiuni.

Îi place să ia atitudine, să fie dominantă (uneori mă scoate din sărite de-a dreptul, la fel cum și eu o scot din minți pe ea, mai ales când sunt ireal de cicălitoare), dar într-un mod care inițiază deschiderea în profunzimea unui lucru sau a unei experiențe.

Lizuca nu caută o scuză pentru toate pe lumea asta, ea trebuie să le găsească esența și soluțiile. Dacă o vezi, zici că e arogantă și încrezută, dar eu știu că e mai normală decât mulți alții într-o lume deja prea des anormală.

Lizuca e unică în felul ei, autodidactă și își face remarcată prezența oriunde. E o sufletistă și jumătate și adorăm să ne plângem de milă împreună sau să ne descărcăm nervii și durerile una în fața celeilalte. te ajută necondiționat. Are o viziune clară asupra propriului fel de a fi și un optimism de-a dreptul dezarmant. Pentru asta și pentru multe altele, o iubesc ca pe sora mea.

Elisa, LA MULȚI ANI !!! Fie să ți se împlinească cea mai puternică dorință anul ăsta.

Jamilla!!

Cititorule, cine ești tu?

Pornind de la poezia lui Rabindranath Tagore (Robbi Thakur):

*****
Cititorule, cine ești tu...?
cititorule, cine eşti tu oare
care-mi citeşti poemele acestea
şi după o sută de ani?
nu-ţi pot trimite nicio singură floare
din belşugul acestei primăveri
niciun singur licăr de aur
din norii de-acolo, împurpuraţi de lumini...
deschide-ţi larg uşile şi priveşte afară!
din propria ta grădină în floare
culege-ţi doar miresmate aduceri aminte
de flori pieritoare
cu o sută de ani mai’nainte
şi-n bucuria inimii tale să simţi
bucuria vie care-ntr-o primăvară
cu zori diafani
a cântat şi vocea ei veselă
şi-a rostogolit-o şi peste o sută de ani.
*****

Te întreb, cititorule:
- cine ești tu? (rol de....)
- ce vrei de la ziua de mâine?
- ce vrei exact acum?
- cine simți că ești?
Vreau să știu cine ești, nu cine ai vrea să fii. Cine simți că ești. În raport cu tine, cu lumea, cu tot ce vrei tu.

Eu sunt Oana. Dar și Jamilla. Extrema dintre extreme, un simplu om. Iubita lui R. Fiica alor mei. Asistent social, uneori scriitoare (miiiiică-mititică!), alteori cu suflet de arăboaică. Încăpățânată ca un catâr și o fricoasă. Excentrică și impulsivă, uneori nechibzuită. Naivă, generoasă, dar și egoistă. Locul meu e între verde, să merg pe el și să curgă. Între cei dragi și între ceea ce îmi place să fac. Sunt cine sunt și îmi place. Aș fi vrut să fiu mai dură, dar sunt cine sunt. Așa este scris.

Vreau de la ziua de mâine zâmbet.

Exact acum vreau o plimbare cu R. și o cafea tare.

Simt că sunt exact cine simt eu. Prin ochii mei sunt eu și sunt mereu alta prin ochii fiecăruia din jurul meu.

Jamilla!!!

FEMEIA SÂNGELUI

UPDATE: Laurențiu Moise are nevoie de ajutorul nostru. Pagina lui aici.

*****

*****

MOTTO :
Nomadă în lumea dansurilor fără de glas,
am să încerc mereu a-ţi da înapoi fiinţa,
dansul de mâine ce femeie din nou
te va face pentru destinul tău,
am să dansez şi eu pentru tine în vremuri demult apuse
şi tot eu am să fiu înapoia dimineţilor,
cu o soartă de ţinut în braţe înainte.
Ai să umbli pe văluri cu bănuţi sunând timpul în vise
de reîntregire cu femeia sângelui -sufletul tău- printre îngeri
din inima lumii tale date nouă.

*****

Nomadă în lumea dansurilor făr´ de glas
cu anii vârstei pe umerii unei cămile
dintr-o fotografie cu femeia sângelui
toată în văluri de viaţă şi culoare
cu fire aurii pe după gât, zadarnic în fugă.
Nomadă pe ritmuri de Orient în război plin de coliere din timp,
cu ochii din trecut pe umeri cu mersul furtunii spre fata-morgana,
spre lumea dinapoi
cu urechea fără de glas şi cu tăcerea plină de oameni
pietoni printr-un deşert agitat în furtuni şi vieţi de un roşu tiţian,
cu sângele pasional lustruind pe geamuri dorinţa lumii
învârtindu-se pe ritmurile tobelor cu bănuţi de zâmbet
pe lângă coapsele acoperite de voaluri transparente.
Nomadă în lumea dansurilor făr´ de glas,
femeia sângelui netrecut peste ape,
nestrecurat prin sită,
imprimat în tălpi arse de nisip din soare
dansând ritmic propria viaţă prin deşert, printre pământeni
cu voaluri din amintiri şi cu soarta de mână acum
şi nisipul arde tare, şi mintea doare
şi aerul zbate muzica secundei din gând împrejur.
Un dans urlând din gesturi scoate altă femeie
ţinându-şi propria viaţă de lesă,
miraj de nomadă prin sufletele altora lăsând sânge din priviri în urmă.
Şi am să caut soartă de ţinut în braţe înainte.
Şi tu ai să umbli cu noi în vis,
pe văluri de bănuţi sunând timpul înspre zări.

*****

JAMILLA!!!







ps: fotografia este de pe nea gogu, dar nu mai găsesc adresa respectivă.

De Mărțișor

LATER EDIT: am văzut la IsabelleLorelai : Invitaţie la concertul de caritate „Salvaţi un Înger - Luca-Ştefan”. Copiluţul acesta are nevoie de noi. Nu te rog, îţi arăt doar. Nu e greu. Chiar şi 5 ron de fiecare înseamnă ceva.

*****

Azi, din gânduri și umbre, din zâmbete și ghiocei, trandafiri, mi-am regăsit sinele.

Dimineață eram așa de tristă, am plâns un pic gândindu-mă la ce nu am încă. O proastă, veți zice!!! Ei, dar sufletul e sucit, mulți o știu. Nu, nu am probleme grave, pur și simplu, m-a trăsnit o astenie..... sau mai bine zis, m-au trăsnit gânduri și frici demult apuse.

Clar, am avut prea mult timp liber azi, de-am avut timp să gândesc atât. Noroc cu stăpânul inimii mele, a apărut cu un trandafir superb și m-a înveselit teribil. EL mă face cu adevărat fericită. Îmi dăruiește ce nu aveam cu totul înainte: nu numai iubire pe de-a întregul, ci și acceptare exact așa cum sunt. Îmi iubește și calitățile, și defectele deopotrivă. Sunt ochii lui, e zâmbetul meu. E sufletul meu întreg, e totul pt mine.

De unde, de neunde, priveam pe geam, cerul. Laura nu mai e printre noi astăzi, dar e vie în sufletul meu și al familiei ei. I-am dăruit în gând un ghiocel.

Zâmbesc, trăiesc și mă străduiesc. Nu am totul, am aproape totul și nici nu știu dacă voi avea vreodată tot ce îmi doresc. Dar am senzația, conștiința faptului că voi încerca mereu să lupt pentru mine și cei dragi, să mă zbat.

Ghiocei în curte, ghiocei și trandafiri în sufletul meu. primăvară în ochi, lacrimi pe buze. Îmbrățișare din suflet, bucurie în palme. Zâmbete peste zâmbete și iarăși bucurie. Iubitul meu.

Asta am primit eu azi. Gânduri și mesaje de dragoste de la cei dragi (nu din alea formale, că vezi Doamne, sunt femeie și trebuie să primesc mărțișor, nu!), tumbe de la Alfie și o cafea dimineață la 9 de la Irinuca. Și un mesaj din suflet de la mama Laurei. Cât am zăpăcit-o și pe Irinuca, prietena mea, cu crizele mele de sine, numai Dumnezeu știe. A fost o scumpă de dimineață, am țârâit-o cu noaptea în cap să se scoale, că vin la ea și mi-a făcut cafeaua exact cum îmi place, neagră și cu multă spumă. Și am povestiiiit, câte în lună și în stele. Noroc că stă aproape de mine.

Mi-e dor de Ioana, colega mea 3 ani, de la cămin în facultate, prietena mea și partenera de nebunii, Tweetie îi zic eu. E peste mări și țări, la dracu în praznic, e în State. Nopți întregi am râs ca spartele, ne-am certat ca chioarele, ne-am împărțit bune și rele. Surioară, să faci bine să te întorci repede de acolo, că nu te-am văzut de ceva ani. Trebuie să vin în Mureșul ăsta al vostru, să mă duci la teatru. Mi-e dor de cum râdeam cu tine și frate-tău până făceam pe noi. Chiar, Fiscu pe unde-o fi acum?!!? Mai știi, ne-a prins portarul noaptea, când ne-am dus la toaleta baieților.... noi două eram prea cucăite de somn să realizăm că nu avem decât maiou și chiloți pe noi.... că mergem în direcția altor toalete. Colac peste pupăză, eu am și adormit acolo. Ce am mai râs, ca spartele! Mai știi vinul fiert iarna și săniușul pe pungi de plastic?!?!

Mi-e dor de Bibiuța. Fătuca asta mi-a suportat și ea toate nebuniile și boacănele în facultate. Mă accepta și mă acceptă cu toate nebuniile mele de arăboaică în suflet. Mi se năzărea să ies pe stradă cu voalurile în cap, avea fătuca asta destulă vână în ea să pună toți arabii de pe stradă pe fugă și să scap nevătămată. Când mă apucau isteriile, ea îmi suporta crizele de nervi. Ea și cu soțul au trebuit să mă care în brațe, săracii, până la facultate când și-a rupt subsemnata piciorul în 2 locuri și am avut câtamai ghipsul. Când am leșinat, ea și Ioana s-au chinuit cu mine. Mamma mia, cât am mai râs atunci! Cum merg în mall la Vl, cum o țârâi la telefon. Dar merg rar, fir'al dracu să fie!!!! Băi fată, mi-e dor și de momentul ăla când m-au bușit spaima lumii și plânsul în spital, după ce mi-am rupt piciorul, zău, ești o mamă nemaipomenită!!!!

Mi-e dor de Anca, Ancuțica, altă colegă de facultate, altă parteneră de râsete și boacăne, care stătea cu un etaj mai sus în cămin. Anca a suportat drumul cu salvarea alături de mine, hurducăielile și apoi, o noapte întreagă cu stoicism să stea cu mine la Urgențe, când m-a luat iar salvarea pe sus după o criză de calciu și un leșin de am dat cu capul de scările căminului, când Ioana era plecată. Anca a cărat după ea în noaptea aia cursurile, să mai învățăm ceva, că dimineață aveam examen. Și chicoteli pe înfundate. Frumoase vremuri. Cine dracu putea învăța printre spaime și seringi, răniți și sânge la urgențe, și io cu perfuziile în mâini.... mamă ce am mai râs amândouă atunci de asistente și de mine!!!!

Băi fraților, cum au trecut atâția ani de la studenție!?!? Zău dacă știu...

Deși nu l-am văzut de 2 ore, mi-e dor de stăpânul inimii mele, deja. Mă uit întruna la trandafir, da, o să ziceți că sunt nebună. Ei bine, în momentul ăsta sunt nebună de dragoste.

Iubesc timpul, dar nu iubesc depărtarea. Iubesc ghioceii, dar nu iubesc zările.

MEREU ACEEAȘI, MEREU AICI. Vă doresc o primăvare frumoasă, un gând bun și o îmbrățișare caldă-caldă.

Jamilla!!!

PENTRU LAURA:

Pe urme de poveste


greu mai ştiai înspre ce zări vrei,
alinare nu voiai, doar lumină...

căutătoare de aur pe urme de poveste
lacrimi nu învăţaseşi să-ţi faci, ca zestre...

zâmbeai mai blând,
neştiut, lumina era cu noaptea în gând,
în umbra unui copil...

şi timpul tău nu-ţi legase braţele.

ALFIE ACROBATUL

Cățelul nostru, al meu și al stăpânului inimii mele, a învățat să stea în două lăbuțe, lol.

Să aveți și voi o zi zâmbitoare!!! (click pe foto pentru a vedea mărit)

Jamilla!!!

ÎN UMBRA SECUNDEI

Când cotidianul îşi iese o clipă din inerţie
într-o fracţiune de secundă vezi pe celălalt
cu alţi ochi de panteră pândind prada zilei
la a doua vedere când o mulţime de oameni
te răscolesc cu priviri întinse pe tavă.
Conştientizezi conturul umbrelor
când timpul şi lumea nu vor mai fi la fel,
când soarele fuge de secunde,
tu nu mai ai urme ale trecutului în ochi
nici trecutul trecut,
nici colţii din suflet drum la suprafaţă.
Pierdute în lumea sfârtecărilor tale,
gândind la trei ani în trei zile
în îmbrăţişări răpite de inocenţa amintirii,
durerea ta cu durerea mea arătau clar
umbra secundei pierzând clipa ce ar fi trebuit să fie om,
omul cuvânt şi cuvântul,
iubire.

***

DIN VOLUMUL ÎNGER DE OCTOMBRIE, de Oana Rovența-Micu.

***

JAMILLA!!!

DINCOLO DE NOI

... în amintirea Laurei Damian.

*

Necesitatea acută a sufletului stigmatizat
tinzând spre adevărul de dincolo
nu mai capătă sens când este o fiinţă
care să schimbe ziua pe zile,
noaptea pe nopţi şi timpul pe ani mulţi
spre veşnicia amintirii
împăcând lumea ta cu lumea noastră.
Cred în timpul de azi,
în imemorialitatea clipei de adineauri
când erai acolo şi în prezentul tangibil
fără de care nici sufletul nu putea înfiinţa
dimineaţa în alte surâsuri.
Te-ai dus dincolo de noi în calea îngerilor
te-ai dus dincolo de zori printre destine
şi acum tu scrii vremea.
*

JAMILLA!!!

Ps: Aflu de la Isabelle despre Andrada. Susțin și eu.

Cine zicea că îngerii nu există? În sufletul fiecăruia este un înger. Părerea mea.

Dacă am crede măcar o clipă și în suflet, nu numai în imemorialitatea durerii, am reuși mai multe. Întrebarea este, și va fi întotdeauna, "cum?". În acești copii, în sufletele lor stă răspunsul. Se poate. 10 ron de fiecare contează.

Mă gândeam adineauri că, dincolo de ireversibilitatea cotidianului constrâns de încercări, stă forța fiecăruia de a merge mai departe. Stă conștiința faptului că suntem. ACUM și nu numai.

Alfie (II)

Alfie,

plictisit de sărbători și poftind la bunătățuri. Regele curții noastre și stăpânul bradului de Crăciun;-)

J.

*******

ps: Steluțele de mare: Cătălina Andreea Matei. Este o situație mai mult decât disperată. Cătălina, cu toată gravitatea situației, mai are încă putere să meargă la cursuri. Toate detaliile aici, la IsabelleLorelai. 5ron de fiecare sau 10 ron de fiecare, puțin lângă puțin, pot ajuta mai mult decât credeți!

Alfie, suflețelul meu

Alfie.

De când mi l-a adus my love în dar, acum 6 luni (avea 2 luni) este ca și membrul familiei, cu drepturi depline.

Afară în curte are o cușcă în formă de minicăsuță, colorată, înăuntru în casă (pe hol la intrare mai exact, totuși nu suportăm pipi peste tot (am noroc, caca face numai afară), s-au săturat ai mei de băgat preșuri la mașina de spălat și carpete) are coșulețul lui pufos, păturica, jucăriile, etc.

Alfie e cel care mă face dimineața să zâmbesc și cel care îmi face pulsul să o ia razna când se îmbolnăvește (a făcut otită acum 3 săpt).

E obsedat de curățenie, își face nevoile numai pe un preș (noaptea, că ziua e afară, în curte... când o da iar căldura, își va relua locul la cușculița din curte), a doua zi e musai să-i schimbăm preșul.

Alfie e un șmecher și jumătate dar, în același timp, e un sensibil și un comicar.

Urăște găinile (sau nu?), le-ar alerga întruna și nu suportă picior de pisică în jur. E regele curții.

Are personalitate puternică, ne-a mai și mușcat când a crezut că atentăm la mâncarea lui, în rest e un copil și jumătate, caută mereu afecțiune (o și primește din plin de la toată familia, motiv pentru care devin uneori geloasă, până înainte de Alfie, eram răsfățata tuturor) și nu suportă să nu-l bagi în seamă și să nu-l mângâi. Se joacă numai cu jucării roșii, verzi, albastre, uneori galbene, în general sare la orice e roșu.

Alfie e Alfie pt mine, Alfiuță pt ai mei, Flofici (sau Fofrici, ceva de genul) pentru bunică-miu. Îi place să patineze cu carpețelele pe gresie (își ia avânt, se aruncă pe un carpețel și alunecă... ultima oară s-a izbit cu capul de ușă), îi place să ascundă papucii și adoră jucăriile.

Mă cert întotdeauna cu bunică-miu pe cățel, îi cert pe toți în legătură cu mâncarea și mă ceartă mama pe mine când îl bibilesc prea mult.

Luați de zâmbiți, scuzați calitatea pozelor, sunt de pe telefon (Alfie când era mic, la 2 luni și Alfie acum).

Jamilla!!

Îmi place la nebunie...

… să simt mirosul de cafea, dimineaţa! Şi să beau cafea (cât mai tare cu putinţă) . Să merg la cafele cu Irinuca și să-i împărtășesc tot ce îmi trece prin cap .
… să stau cu ai mei sau cu R., my love, de poveşti! Şi să beau o bere cu ei (ca de obicei, încep mereu o sticlă de Redd’s şi abia dacă beau jumătate!) Şi Alfie să se învârtă lângă noi pentru ca, în final, să se aşeze la picioarele mele, să-şi roadă maimuţoiul şi să se joace cu şireturile (Alfie e cuţu)
…să mă trezesc dimineaţa lângă R., my love, şi îl privesc cum doarme. Să-l iubesc!
… să petrec timp cu cei dragi! (şi să fie mereu mămoşi cu mine… recunosc! Sunt posesivă!)
… să zâmbesc!
… să-mi bag nasul în pământ ca struţul când fac gafe la serviciu… şi apoi să râd cu cei din jur!!!

… să mă bucur de orice clipă şi gest cu R., de tot timpul împreună!
… să şofez!
… să sparg banii şi pe chestii pt mine şi pe cadouri!
… să îi scriu Elenei gândurile mele, să-i trimit sms-uri şi să ne bucurăm împreună! Mă înveseleşte întotdeauna. Sper că şi eu pe ea.
… să scriu. Orice, poezii, proză, dar să scriu
… să inventez chestiuţe pentru ornat casa, din aproape orice, de la a tăia mărgele pentru a le agăţa de lustră, până la a tăia perdelele ca să împodobesc bradul cu funde!
… să mănânc cartofi prăjiţi şi tortellini făcute la cuptor! (hooo, nu săriţi aşa, ştiu, silueta…ştiiiiiiiu!)
… să alerg cu Alfie prin curte (şi să stea în 2 lăbuţe!)
… să râd, să mă bucur chiar şi de flecuşteţe de zi cu zi!
… să sporovăiesc cu Letiţia sau să citesc bancuri cu ea până râdem ca spartele, cu lacrimi…printre dosarele de la serviciu
… să fiu copil uneori!!!
… să vorbesc pe de-a îndoaselea!

... să urmăresc în cafenele sau restaurante, conversațiile altora - labiolectură- (câte lucruri comice sau interesante poți afla!)
… să dansez! (au, au, auuuu!)
… să mă îmbrac în culori vioaie!
… să ascult muzică la maxim
… să enervez cocoşul vecinului, prin gard (e un comicar şi jumătate dar cântă cu noaptea în cap sau chirăie ziua… nu ştiu cum se face dar taman când mi-s eu în curte… mă omoară, are un cucurigit extrem de ascuţit!)
… să dorm cu Modjo, maimuţoiul de pluş, când nu e my love la mine
… să gătesc (când nu e lenea mare!!!)
... să fiu excentrică!
... să stau cu orele prin Kaufland
... să-mi cumpăr cărţi şi bijuterii până rămân fără un sfanţ
... să citesc ziarele zilnic
... să vorbesc! (până îmi termin interlocutorii... de oboseală sau plictiseală, lol)
... să citesc!!!
... să plec cu tata dimineaţa la serviciu
... să fiu eu!!!

Jamilla!!

Mă scoate din minți:

LATER EDIT: Cosmin Isipenco -povestea lui la Dan Sântimbreanu- (și aici, la IsabelleLorelai) are 32 ani și metastaze osoase și pulmonare. Are în continuare nevoie de ajutorul nostru! Este urgent, timpul curge în defavoarea lui și trebuie să ajungă la Anadolu Medical Center, în Turcia, pentru tratament. Telefoane contact Cosmin Iusipenco și familia: 0745.054.894 / 0745.552.181

*****

*****

... când cineva care are treabă direct cu mine, apelează la intermediari, apoi spune la altul că a vorbit direct cu mine. Urmarea: pic în tot felul de situații, de care aflu ulterior. Suntem oameni maturi sau copii? N-ai cu cine, nene, n-ai cu cine. Dar măcar să mă lase în pace, nu să mai aibă tupeul să mă întrebe "nu ești supărată, nu?". Ce să-i faci, rafinamentul nu ține de motivația manipulării pentru relaționare verbală eficientă.

... când vreau să ajut pe cei din jur, ei încep să se certe și oalele se sparg în capul meu, căci mă înțeleg și cu unii, și cu alții... eu pic la mijloc! Păi se poate așa ceva? Neeeeeeee, nu au toți cunoștințe de interrelaționare umană optimizată, poate doar pe vremea copilăriei. Dar vreau să continuu să-mi aduc contribuția în ale cotidianului în felul meu, nu al altuia.

... când un om e grandoman (pfuuuuuu!)... e așa, dar mai e și mitoman! Mare-i grădina ta, Doamne! Consecința logică a actelor lui este că ajunge lejer la sentimente negative prin prisma lipsei unor valori personale bine sedimentate, nerespectând pe ceilalți. Mă lipsesc!

... când îi spui omului verde în față ceva în anumite conjuncturi și el are impresia că te iei de el personal. Ce să-i fac, îl las în pace, nu mă chinui să conving pe cineva să-și asume responsabilitatea propriului fel de a fi. Cum să motivez interlocutorul dacă el nu are urechi să audă? Chit că e beneficiar al serviciilor sociale.

... când trec strada pe zebră și mulți nu opresc mașina... trebuie s-o iau la fugă! Ce, sunt Mary Poppins să fug cu tocurile la spinare?

... când sunt la volan și aștept cuminte la semafor, și mă claxonează toți șmecherii. Dacă nu reacționez (sau nu vreau), ăia dau și mai dihai din claxoane. Băăăă, nu aud bine!!

... când vreau să fac un bine, îl fac dar apoi sunt luată de fraieră. Să fie clar, nu dau înapoi dar nici nu mai arăt încrederea cuvenită. Clar? Dar nu, se insistă, mai spun odată... degeaba, frate, n-ai cu cine. Refuz să-mi anesteziez bunul simț. Lasă-mă, dom'le, în pace!

... când rămân fără hârtie igienică la serviciu. Asta e! Mă abțin.

... când se bulucesc toți dimineața la serviciu la făcut cafeaua, în loc să mergem frumos, pe rând (vin turcii?)

... când Alfie (cățelul meu) ascunde papucii.

... când mă apucă toții dracii noaptea, pentru că nu pot să adorm când vreau.

... când vreau să bag mașina în curte și un bou o parchează pe a lui fix în moțul porții, deși scrie mare și clar ATENȚIE GARAJ.

... când pic ca musca în lapte. Măcar învăț cum să-mi negociez propria minimalizare a riscurilor în fața conștiinței mele.

... când mă simt vinovată aiurea, doar pentru că am spus un simplu NU. Am și eu viața mea și nu mă justific nimănui din afara celor dragi. Dar ce te faci cu conștiința, bat-o vina?

... când cineva nu e punctual și trebuie să stau după alții, la serviciu. Deh, diplomația cere eforturi (câh....!). dar ce eforturi... disimulez superb, dacă liniștea cere liniște! Comunicarea este inerentă liniștii.

... când vreau să cumpăr ceva de la magazin, vânzătoarea mă întreabă ceva, nu am auzit sau înțeles, o întreb "poftim?"... ea își dă ochii peste cap... mă enervez și tac, apoi când ies, mă enervez și mai tare că am tăcut.

Mă scot cațele din minți. Și "doamnele" care se dau doamne, dar nu au cei 7 ani de acasă. Dar au facultate (nu, zău?). Și nu suport oamenii care lovesc animalele.

Mă enervează la culme când se bagă altul în fața mea la bancomat, deși aștept de ceva timp. Și nu, nu tac!

Mă enervez când am senzație de anorexie relațională la serviciu cu una care nu pricepe că nu e treaba ei ce fac eu în ograda mea în afara serviciului.

Și când îmi strofoc toți nervii să-mi găsesc cheile mașinii, dimineața.
Lista e lungă, mi-e lene să mai scriu....

Jamilla!