ALFIE ACROBATUL

Cățelul nostru, al meu și al stăpânului inimii mele, a învățat să stea în două lăbuțe, lol.

Să aveți și voi o zi zâmbitoare!!! (click pe foto pentru a vedea mărit)

Jamilla!!!

ÎN UMBRA SECUNDEI

Când cotidianul îşi iese o clipă din inerţie
într-o fracţiune de secundă vezi pe celălalt
cu alţi ochi de panteră pândind prada zilei
la a doua vedere când o mulţime de oameni
te răscolesc cu priviri întinse pe tavă.
Conştientizezi conturul umbrelor
când timpul şi lumea nu vor mai fi la fel,
când soarele fuge de secunde,
tu nu mai ai urme ale trecutului în ochi
nici trecutul trecut,
nici colţii din suflet drum la suprafaţă.
Pierdute în lumea sfârtecărilor tale,
gândind la trei ani în trei zile
în îmbrăţişări răpite de inocenţa amintirii,
durerea ta cu durerea mea arătau clar
umbra secundei pierzând clipa ce ar fi trebuit să fie om,
omul cuvânt şi cuvântul,
iubire.

***

DIN VOLUMUL ÎNGER DE OCTOMBRIE, de Oana Rovența-Micu.

***

JAMILLA!!!

DINCOLO DE NOI

... în amintirea Laurei Damian.

*

Necesitatea acută a sufletului stigmatizat
tinzând spre adevărul de dincolo
nu mai capătă sens când este o fiinţă
care să schimbe ziua pe zile,
noaptea pe nopţi şi timpul pe ani mulţi
spre veşnicia amintirii
împăcând lumea ta cu lumea noastră.
Cred în timpul de azi,
în imemorialitatea clipei de adineauri
când erai acolo şi în prezentul tangibil
fără de care nici sufletul nu putea înfiinţa
dimineaţa în alte surâsuri.
Te-ai dus dincolo de noi în calea îngerilor
te-ai dus dincolo de zori printre destine
şi acum tu scrii vremea.
*

JAMILLA!!!

Ps: Aflu de la Isabelle despre Andrada. Susțin și eu.

Cine zicea că îngerii nu există? În sufletul fiecăruia este un înger. Părerea mea.

Dacă am crede măcar o clipă și în suflet, nu numai în imemorialitatea durerii, am reuși mai multe. Întrebarea este, și va fi întotdeauna, "cum?". În acești copii, în sufletele lor stă răspunsul. Se poate. 10 ron de fiecare contează.

Mă gândeam adineauri că, dincolo de ireversibilitatea cotidianului constrâns de încercări, stă forța fiecăruia de a merge mai departe. Stă conștiința faptului că suntem. ACUM și nu numai.

Alfie (II)

Alfie,

plictisit de sărbători și poftind la bunătățuri. Regele curții noastre și stăpânul bradului de Crăciun;-)

J.

*******

ps: Steluțele de mare: Cătălina Andreea Matei. Este o situație mai mult decât disperată. Cătălina, cu toată gravitatea situației, mai are încă putere să meargă la cursuri. Toate detaliile aici, la IsabelleLorelai. 5ron de fiecare sau 10 ron de fiecare, puțin lângă puțin, pot ajuta mai mult decât credeți!

Alfie, suflețelul meu

Alfie.

De când mi l-a adus my love în dar, acum 6 luni (avea 2 luni) este ca și membrul familiei, cu drepturi depline.

Afară în curte are o cușcă în formă de minicăsuță, colorată, înăuntru în casă (pe hol la intrare mai exact, totuși nu suportăm pipi peste tot (am noroc, caca face numai afară), s-au săturat ai mei de băgat preșuri la mașina de spălat și carpete) are coșulețul lui pufos, păturica, jucăriile, etc.

Alfie e cel care mă face dimineața să zâmbesc și cel care îmi face pulsul să o ia razna când se îmbolnăvește (a făcut otită acum 3 săpt).

E obsedat de curățenie, își face nevoile numai pe un preș (noaptea, că ziua e afară, în curte... când o da iar căldura, își va relua locul la cușculița din curte), a doua zi e musai să-i schimbăm preșul.

Alfie e un șmecher și jumătate dar, în același timp, e un sensibil și un comicar.

Urăște găinile (sau nu?), le-ar alerga întruna și nu suportă picior de pisică în jur. E regele curții.

Are personalitate puternică, ne-a mai și mușcat când a crezut că atentăm la mâncarea lui, în rest e un copil și jumătate, caută mereu afecțiune (o și primește din plin de la toată familia, motiv pentru care devin uneori geloasă, până înainte de Alfie, eram răsfățata tuturor) și nu suportă să nu-l bagi în seamă și să nu-l mângâi. Se joacă numai cu jucării roșii, verzi, albastre, uneori galbene, în general sare la orice e roșu.

Alfie e Alfie pt mine, Alfiuță pt ai mei, Flofici (sau Fofrici, ceva de genul) pentru bunică-miu. Îi place să patineze cu carpețelele pe gresie (își ia avânt, se aruncă pe un carpețel și alunecă... ultima oară s-a izbit cu capul de ușă), îi place să ascundă papucii și adoră jucăriile.

Mă cert întotdeauna cu bunică-miu pe cățel, îi cert pe toți în legătură cu mâncarea și mă ceartă mama pe mine când îl bibilesc prea mult.

Luați de zâmbiți, scuzați calitatea pozelor, sunt de pe telefon (Alfie când era mic, la 2 luni și Alfie acum).

Jamilla!!

Îmi place la nebunie...

… să simt mirosul de cafea, dimineaţa! Şi să beau cafea (cât mai tare cu putinţă) . Să merg la cafele cu Irinuca și să-i împărtășesc tot ce îmi trece prin cap .
… să stau cu ai mei sau cu R., my love, de poveşti! Şi să beau o bere cu ei (ca de obicei, încep mereu o sticlă de Redd’s şi abia dacă beau jumătate!) Şi Alfie să se învârtă lângă noi pentru ca, în final, să se aşeze la picioarele mele, să-şi roadă maimuţoiul şi să se joace cu şireturile (Alfie e cuţu)
…să mă trezesc dimineaţa lângă R., my love, şi îl privesc cum doarme. Să-l iubesc!
… să petrec timp cu cei dragi! (şi să fie mereu mămoşi cu mine… recunosc! Sunt posesivă!)
… să zâmbesc!
… să-mi bag nasul în pământ ca struţul când fac gafe la serviciu… şi apoi să râd cu cei din jur!!!

… să mă bucur de orice clipă şi gest cu R., de tot timpul împreună!
… să şofez!
… să sparg banii şi pe chestii pt mine şi pe cadouri!
… să îi scriu Elenei gândurile mele, să-i trimit sms-uri şi să ne bucurăm împreună! Mă înveseleşte întotdeauna. Sper că şi eu pe ea.
… să scriu. Orice, poezii, proză, dar să scriu
… să inventez chestiuţe pentru ornat casa, din aproape orice, de la a tăia mărgele pentru a le agăţa de lustră, până la a tăia perdelele ca să împodobesc bradul cu funde!
… să mănânc cartofi prăjiţi şi tortellini făcute la cuptor! (hooo, nu săriţi aşa, ştiu, silueta…ştiiiiiiiu!)
… să alerg cu Alfie prin curte (şi să stea în 2 lăbuţe!)
… să râd, să mă bucur chiar şi de flecuşteţe de zi cu zi!
… să sporovăiesc cu Letiţia sau să citesc bancuri cu ea până râdem ca spartele, cu lacrimi…printre dosarele de la serviciu
… să fiu copil uneori!!!
… să vorbesc pe de-a îndoaselea!

... să urmăresc în cafenele sau restaurante, conversațiile altora - labiolectură- (câte lucruri comice sau interesante poți afla!)
… să dansez! (au, au, auuuu!)
… să mă îmbrac în culori vioaie!
… să ascult muzică la maxim
… să enervez cocoşul vecinului, prin gard (e un comicar şi jumătate dar cântă cu noaptea în cap sau chirăie ziua… nu ştiu cum se face dar taman când mi-s eu în curte… mă omoară, are un cucurigit extrem de ascuţit!)
… să dorm cu Modjo, maimuţoiul de pluş, când nu e my love la mine
… să gătesc (când nu e lenea mare!!!)
... să fiu excentrică!
... să stau cu orele prin Kaufland
... să-mi cumpăr cărţi şi bijuterii până rămân fără un sfanţ
... să citesc ziarele zilnic
... să vorbesc! (până îmi termin interlocutorii... de oboseală sau plictiseală, lol)
... să citesc!!!
... să plec cu tata dimineaţa la serviciu
... să fiu eu!!!

Jamilla!!

Mă scoate din minți:

LATER EDIT: Cosmin Isipenco -povestea lui la Dan Sântimbreanu- (și aici, la IsabelleLorelai) are 32 ani și metastaze osoase și pulmonare. Are în continuare nevoie de ajutorul nostru! Este urgent, timpul curge în defavoarea lui și trebuie să ajungă la Anadolu Medical Center, în Turcia, pentru tratament. Telefoane contact Cosmin Iusipenco și familia: 0745.054.894 / 0745.552.181

*****

*****

... când cineva care are treabă direct cu mine, apelează la intermediari, apoi spune la altul că a vorbit direct cu mine. Urmarea: pic în tot felul de situații, de care aflu ulterior. Suntem oameni maturi sau copii? N-ai cu cine, nene, n-ai cu cine. Dar măcar să mă lase în pace, nu să mai aibă tupeul să mă întrebe "nu ești supărată, nu?". Ce să-i faci, rafinamentul nu ține de motivația manipulării pentru relaționare verbală eficientă.

... când vreau să ajut pe cei din jur, ei încep să se certe și oalele se sparg în capul meu, căci mă înțeleg și cu unii, și cu alții... eu pic la mijloc! Păi se poate așa ceva? Neeeeeeee, nu au toți cunoștințe de interrelaționare umană optimizată, poate doar pe vremea copilăriei. Dar vreau să continuu să-mi aduc contribuția în ale cotidianului în felul meu, nu al altuia.

... când un om e grandoman (pfuuuuuu!)... e așa, dar mai e și mitoman! Mare-i grădina ta, Doamne! Consecința logică a actelor lui este că ajunge lejer la sentimente negative prin prisma lipsei unor valori personale bine sedimentate, nerespectând pe ceilalți. Mă lipsesc!

... când îi spui omului verde în față ceva în anumite conjuncturi și el are impresia că te iei de el personal. Ce să-i fac, îl las în pace, nu mă chinui să conving pe cineva să-și asume responsabilitatea propriului fel de a fi. Cum să motivez interlocutorul dacă el nu are urechi să audă? Chit că e beneficiar al serviciilor sociale.

... când trec strada pe zebră și mulți nu opresc mașina... trebuie s-o iau la fugă! Ce, sunt Mary Poppins să fug cu tocurile la spinare?

... când sunt la volan și aștept cuminte la semafor, și mă claxonează toți șmecherii. Dacă nu reacționez (sau nu vreau), ăia dau și mai dihai din claxoane. Băăăă, nu aud bine!!

... când vreau să fac un bine, îl fac dar apoi sunt luată de fraieră. Să fie clar, nu dau înapoi dar nici nu mai arăt încrederea cuvenită. Clar? Dar nu, se insistă, mai spun odată... degeaba, frate, n-ai cu cine. Refuz să-mi anesteziez bunul simț. Lasă-mă, dom'le, în pace!

... când rămân fără hârtie igienică la serviciu. Asta e! Mă abțin.

... când se bulucesc toți dimineața la serviciu la făcut cafeaua, în loc să mergem frumos, pe rând (vin turcii?)

... când Alfie (cățelul meu) ascunde papucii.

... când mă apucă toții dracii noaptea, pentru că nu pot să adorm când vreau.

... când vreau să bag mașina în curte și un bou o parchează pe a lui fix în moțul porții, deși scrie mare și clar ATENȚIE GARAJ.

... când pic ca musca în lapte. Măcar învăț cum să-mi negociez propria minimalizare a riscurilor în fața conștiinței mele.

... când mă simt vinovată aiurea, doar pentru că am spus un simplu NU. Am și eu viața mea și nu mă justific nimănui din afara celor dragi. Dar ce te faci cu conștiința, bat-o vina?

... când cineva nu e punctual și trebuie să stau după alții, la serviciu. Deh, diplomația cere eforturi (câh....!). dar ce eforturi... disimulez superb, dacă liniștea cere liniște! Comunicarea este inerentă liniștii.

... când vreau să cumpăr ceva de la magazin, vânzătoarea mă întreabă ceva, nu am auzit sau înțeles, o întreb "poftim?"... ea își dă ochii peste cap... mă enervez și tac, apoi când ies, mă enervez și mai tare că am tăcut.

Mă scot cațele din minți. Și "doamnele" care se dau doamne, dar nu au cei 7 ani de acasă. Dar au facultate (nu, zău?). Și nu suport oamenii care lovesc animalele.

Mă enervează la culme când se bagă altul în fața mea la bancomat, deși aștept de ceva timp. Și nu, nu tac!

Mă enervez când am senzație de anorexie relațională la serviciu cu una care nu pricepe că nu e treaba ei ce fac eu în ograda mea în afara serviciului.

Și când îmi strofoc toți nervii să-mi găsesc cheile mașinii, dimineața.
Lista e lungă, mi-e lene să mai scriu....

Jamilla!

Pași spre zări

... Laurei, plecată în calea îngerilor.

*****

Să tot mergi pe drumuri fără să faci autostopul
căci inima nu ştie să stea ?
Să-ţi oboseşti trăirile feliate ca pâinea din vitrină,
să nu vezi alt drum punând pariu cu şansa ?
Să te vezi fără o nouă incertitudine
pe sticla cu două oglinzi a realităţii
şi să te trezeşti brusc din somn ...
să te caţeri pe vechile idealuri
şi pe undeva să simţi că e mai bine
când dormi la capătul vreunui destin
fără picioare care să te doară de cât ai mers ...
şi capeţi zările unui nou început,
deşi dincolo de tine e un paravan pentru ceilalţi.
Din altă lume răsărit vei naşte pe pervaz
dimineaţa, la o cafea şi o ţigară!

Oana Andreea Rovența-Micu

*****

Jamilla

ps: preluarea textului fără acordul meu nu este permisă, textul face parte din volumul "Înger de octombrie".

Steluţele de mare

De la Isabelle:

"Are numai 8 anisori si se lupta cu o boala necrutatoare - leucemia. Ca sa isi castige dreptul la viata, fetita din Vorona are nevoie de un transplant de maduva, operatie pentru care familia nu va avea niciodata banii necesari. Cei patru membri ai familiei Petras traiesc doar dintr-un salariu de 600 de lei. Ca si ceilalti copii, Raluca il asteapta cu nerabdare pe Mos Craciun. Isi doreste dulciuri un un calculator, insa cel mai frumos cadou il putem face NOI, IMPREUNA!!!! Daca vreti SA O AJUTATI PE RALUCA , SA II MAI ACORDATI O SANSA LA VIATA, sunati la numarul de telefon 0231/53.11.00, depuneti orice suma de bani in contul deschis la BCR pe numele Petras Elena RO02RNCB0041080601170001, sau contactati TELE’M Botosani, str. Cuza Voda nr.4, incinta Hotelului Rapsodia, etaj 7".

Mai multe detalii despre Raluca, la Isabelle.

"Steluţele de mare" sunt nepreţuite.

Jamilla!

ps: chiar şi 5 ron de fiecare pot ajuta.

De-o clipă

"Every man has his secret sorrows which the world knows not; and often times we call a man cold when he is only sad" - Henry Wordsworth Longfellow

J.

GÂNDURI

Nu, nu sunt supărată sau tristă, am doar o mulțime de întrebări fără răspuns.

Bine, sunt puțin neliniștită. Sărbătorile mă fac să-mi reamintesc o mulțime de necunoscute ale vieții. Am atâtea gânduri, atâtea clipe!

Și da, zâmbesc cu toată ființa. Da, sunt la extreme, o balanță.

Pe 4.03.2006 am postat aici niște gânduri derivate din căutarea de sine (Codul onoarei):

"A te lăsa condus de principiile unei noi lumi ?

A încerca să deschizi uşi închise şi de spinii răutăţii, gândind că în spatele lor descoperi ultime redute în desfiinţarea ta din durere ?

Mai bine fereşte zborul îngerilor tăi din visele copilăriei, să nu fie castrat de strierea clipelor călcate, aşa cum calcă alţii peste cadavre, în urmărirea unor ţeluri lipsite de scrupule şi readu-ţi acest zbor la vârsta actuală.

Speranţa este înnăscută zâmbetului, aşa cum şi codul onoarei poate fi înnăscut personalităţii. Lumea dinainte se poate desprinde, ţepii pot să înţepe tot mai dur mintea, alte începuturi pot fi dăruite iertării de către o nouă vreme din pietre stoarse de lumi lăuntrice, pietre din lacrimile cuiva care luptă.

Dar codul onoarei nu se schimbă, atât timp cât prin asta înţelegi să-ţi respecţi sincer propriul suflet şi nu valori condiţionate de ceilalţi, nu pentru că trebuie ci pentru că simţi...... nu pentru ipocrizia clipei ci pentru tine, cea de mâine...

(.........................)

Un om suferă pentru propriul cod, propriul crez, indiferent că deasupra ar fi soare şi lumină, şi dedesubt, păcură şi întuneric. Suferinţa reiese din neasumarea totală a acestui cod dar, mai ales, din nerespectarea cu sinceritate, adesea atribuindu-se alte valori, cu binele de mână sau lângă rău sălăşluind, deasupra lumii şi vremii, printr-un joc spre mâine simţind izbăvirea ... reală sau, dimpotrivă, falsa. Deşi ziua, în general, ne dă drumul spre alţi străini ai străzilor noastre din suflet, ajutându-ne să-i facem să devină apropiaţi ai iubirilor vânturate în căile trecerii, nu este clipă în care să nu-mi trag fiinţa de urechi, când simt că deviez de la propriul meu sens."

(Din "Înger de octombrie", de Oana Rovența-Micu)

Jamilla!