Fix 7 zile

Atât mai am de astăzi până la ziua cea mare. Și când mă gândesc ce semnificație are 7-le în lumea asta, în tot, nici măcar nu avem idee cât de recognoscibilă poate fi lumea prin ochii unui 7. Spunea Coelho într-o carte, -multe se pot întâmpla într-o săptămână-.

Da, am emoții cu carul, până la Dumnezeu și înapoi și singurul lucru care mă supără acum, este că sunt răcită de miercuri și nu îmi mai trece odată iar gâtul mă tot doare de aproape o lună, m-am cam săturat de sensibilitatea organismului meu. Mă îndop cu vitamine, calciu și D3, Theraflu și degeaba (nu prea am voie antibiotice). Da, fraților, știu că am imunitatea scăzută, dar trebuie să mă pun pe picioare!! Nu o să fiu un zombie leșinat în ziua nunții, asta e CLAR!

Rochia mea Maggie Sottero -Tabrett- e gata, mă așteaptă. La fel și săndăluțele, Anne Klein - Halima light gold/silver leather, voalul cu perle, accesoriile Carla Brillanti, tot cu perle.

Mă mai așteaptă și buna dispoziție, cheful de distracție, de a face atmosferă, emoțiile, gândul că voi fi mireasă (nu râdeți, doar știți că, pentru noi femeile, e ceva important încă din copilărie), nerăbdarea, așteptarea....

Soțul meu are emoții și el, deși alt gen. Știu însă că va ieși super bine, s-a implicat toată familia cu tot sufletul, am avut și avem sprijinul tuturor, inclusiv al nașilor, din plin!!! - eu bunăoară, am avut și o criză de panică/plâns de 2 ore săptămâna trecută- nici nu mă gândesc să devin Bridezilla (mă controlez, inspir, expir, ha ha :-)))) )

Nu mai rămâne decât așteptarea cu sufletul la gură, pregătirile, iarăși emoțiile - sunt varză, ce să mai!!!!

Printre toate astea, zâmbesc tâmp uneori, continuu, ireal, pierdută :-)))) M-am integrat în lumea asta prin felul meu și cu dragostea celor din jur. Îmi trăiesc sufletul fără discrepanța dintre timpul pierdut și viitorul câștigat, mi-am dobândit încrederea în propria bucurie și clipă. Nu mai știu să mă simt singură și îmi place al naibii! Nu fac altceva decât să fiu, pur și simplu, dincolo de copilul care eram și dincolo de omul care mi-ar fi plăcut să fiu, vreodată.

Cel mai mult îmi place ce simt, și anume cu toată ființa, că el, soțul meu, este omul meu. Simt că mă văd îmbătrânind lângă el, indiferent prin ce încercări ne va trece viața sau destinul. Indiferent cât derău poate fi uneori în viață, pe lângă bine, dar suntem noi amândoi împreună. (nu am să o dau în siropoșenii, stați liniștiți :) ). Asta înseamnă că învăț să ascult, pe mine, pe el, lumea fiecăruia, că învățăm să coexistăm cu toate cele.... înseamnă că mă pot redescoperi în fiece clipă alături de R.

Sunt eu, rămân eu, dar sunt totuși, alta!!!

Jamilla!!!