De Mărțișor

LATER EDIT: am văzut la IsabelleLorelai : Invitaţie la concertul de caritate „Salvaţi un Înger - Luca-Ştefan”. Copiluţul acesta are nevoie de noi. Nu te rog, îţi arăt doar. Nu e greu. Chiar şi 5 ron de fiecare înseamnă ceva.

*****

Azi, din gânduri și umbre, din zâmbete și ghiocei, trandafiri, mi-am regăsit sinele.

Dimineață eram așa de tristă, am plâns un pic gândindu-mă la ce nu am încă. O proastă, veți zice!!! Ei, dar sufletul e sucit, mulți o știu. Nu, nu am probleme grave, pur și simplu, m-a trăsnit o astenie..... sau mai bine zis, m-au trăsnit gânduri și frici demult apuse.

Clar, am avut prea mult timp liber azi, de-am avut timp să gândesc atât. Noroc cu stăpânul inimii mele, a apărut cu un trandafir superb și m-a înveselit teribil. EL mă face cu adevărat fericită. Îmi dăruiește ce nu aveam cu totul înainte: nu numai iubire pe de-a întregul, ci și acceptare exact așa cum sunt. Îmi iubește și calitățile, și defectele deopotrivă. Sunt ochii lui, e zâmbetul meu. E sufletul meu întreg, e totul pt mine.

De unde, de neunde, priveam pe geam, cerul. Laura nu mai e printre noi astăzi, dar e vie în sufletul meu și al familiei ei. I-am dăruit în gând un ghiocel.

Zâmbesc, trăiesc și mă străduiesc. Nu am totul, am aproape totul și nici nu știu dacă voi avea vreodată tot ce îmi doresc. Dar am senzația, conștiința faptului că voi încerca mereu să lupt pentru mine și cei dragi, să mă zbat.

Ghiocei în curte, ghiocei și trandafiri în sufletul meu. primăvară în ochi, lacrimi pe buze. Îmbrățișare din suflet, bucurie în palme. Zâmbete peste zâmbete și iarăși bucurie. Iubitul meu.

Asta am primit eu azi. Gânduri și mesaje de dragoste de la cei dragi (nu din alea formale, că vezi Doamne, sunt femeie și trebuie să primesc mărțișor, nu!), tumbe de la Alfie și o cafea dimineață la 9 de la Irinuca. Și un mesaj din suflet de la mama Laurei. Cât am zăpăcit-o și pe Irinuca, prietena mea, cu crizele mele de sine, numai Dumnezeu știe. A fost o scumpă de dimineață, am țârâit-o cu noaptea în cap să se scoale, că vin la ea și mi-a făcut cafeaua exact cum îmi place, neagră și cu multă spumă. Și am povestiiiit, câte în lună și în stele. Noroc că stă aproape de mine.

Mi-e dor de Ioana, colega mea 3 ani, de la cămin în facultate, prietena mea și partenera de nebunii, Tweetie îi zic eu. E peste mări și țări, la dracu în praznic, e în State. Nopți întregi am râs ca spartele, ne-am certat ca chioarele, ne-am împărțit bune și rele. Surioară, să faci bine să te întorci repede de acolo, că nu te-am văzut de ceva ani. Trebuie să vin în Mureșul ăsta al vostru, să mă duci la teatru. Mi-e dor de cum râdeam cu tine și frate-tău până făceam pe noi. Chiar, Fiscu pe unde-o fi acum?!!? Mai știi, ne-a prins portarul noaptea, când ne-am dus la toaleta baieților.... noi două eram prea cucăite de somn să realizăm că nu avem decât maiou și chiloți pe noi.... că mergem în direcția altor toalete. Colac peste pupăză, eu am și adormit acolo. Ce am mai râs, ca spartele! Mai știi vinul fiert iarna și săniușul pe pungi de plastic?!?!

Mi-e dor de Bibiuța. Fătuca asta mi-a suportat și ea toate nebuniile și boacănele în facultate. Mă accepta și mă acceptă cu toate nebuniile mele de arăboaică în suflet. Mi se năzărea să ies pe stradă cu voalurile în cap, avea fătuca asta destulă vână în ea să pună toți arabii de pe stradă pe fugă și să scap nevătămată. Când mă apucau isteriile, ea îmi suporta crizele de nervi. Ea și cu soțul au trebuit să mă care în brațe, săracii, până la facultate când și-a rupt subsemnata piciorul în 2 locuri și am avut câtamai ghipsul. Când am leșinat, ea și Ioana s-au chinuit cu mine. Mamma mia, cât am mai râs atunci! Cum merg în mall la Vl, cum o țârâi la telefon. Dar merg rar, fir'al dracu să fie!!!! Băi fată, mi-e dor și de momentul ăla când m-au bușit spaima lumii și plânsul în spital, după ce mi-am rupt piciorul, zău, ești o mamă nemaipomenită!!!!

Mi-e dor de Anca, Ancuțica, altă colegă de facultate, altă parteneră de râsete și boacăne, care stătea cu un etaj mai sus în cămin. Anca a suportat drumul cu salvarea alături de mine, hurducăielile și apoi, o noapte întreagă cu stoicism să stea cu mine la Urgențe, când m-a luat iar salvarea pe sus după o criză de calciu și un leșin de am dat cu capul de scările căminului, când Ioana era plecată. Anca a cărat după ea în noaptea aia cursurile, să mai învățăm ceva, că dimineață aveam examen. Și chicoteli pe înfundate. Frumoase vremuri. Cine dracu putea învăța printre spaime și seringi, răniți și sânge la urgențe, și io cu perfuziile în mâini.... mamă ce am mai râs amândouă atunci de asistente și de mine!!!!

Băi fraților, cum au trecut atâția ani de la studenție!?!? Zău dacă știu...

Deși nu l-am văzut de 2 ore, mi-e dor de stăpânul inimii mele, deja. Mă uit întruna la trandafir, da, o să ziceți că sunt nebună. Ei bine, în momentul ăsta sunt nebună de dragoste.

Iubesc timpul, dar nu iubesc depărtarea. Iubesc ghioceii, dar nu iubesc zările.

MEREU ACEEAȘI, MEREU AICI. Vă doresc o primăvare frumoasă, un gând bun și o îmbrățișare caldă-caldă.

Jamilla!!!

PENTRU LAURA:

Pe urme de poveste


greu mai ştiai înspre ce zări vrei,
alinare nu voiai, doar lumină...

căutătoare de aur pe urme de poveste
lacrimi nu învăţaseşi să-ţi faci, ca zestre...

zâmbeai mai blând,
neştiut, lumina era cu noaptea în gând,
în umbra unui copil...

şi timpul tău nu-ţi legase braţele.